x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Cântăm de acasă, pentru sibieni!

Cântăm de acasă, pentru sibieni!

de Magdalena Popa Buluc    |    27 Mar 2020   •   09:45
Cântăm de acasă, pentru sibieni!

Stagiunea online a Filarmonicii de Stat Sibiu continuă cu noi producții prezentate publicului, în mediul virtual. Programul „Stage@home” a mobilizat artiștii sibieni, care au creat clipuri educative sau amuzante, clipuri care au fost publicate pe pagina de Facebook a instituției. Continuăm, de asemenea, și seria de transmitere online a unor concerte simfonice. Totodată, suntem nerăbdători să aflăm deznodământul nominalizării noastre la secțiunea „muzică” a Premiilor Radio România Cultural.

Muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu dau o culoare sonoră atmosferei sumbre așternute peste Sibiu. În multitudinea de Breaking News-uri dacă veți auzi o trompetă sau trombon trebuie să știți că suntem noi, încercând să vă distragem atenția de la Starea de Urgență și să ne menținem în formă pentru viitoarele concerte online și offline. Știm orele de liniște și promitem că le vom respecta!

Totodată, în mediul virtual găzduit de Filarmonica de Stat Sibiu transmitem zilnic mesaje pozitive, organizăm concursuri cu premii și expoziții foto.

Vă reamintim și faptul că Filarmonica de Stat Sibiu a fost nominalizată la categoria „Muzică” a ediției aniversare a Premiilor Radio România Cultural, programată a se desfășura în 30 martie. În cursă, alături de Filarmonica de Stat Sibiu, au mai rămas Elena Mîndru - una dintre cele mai valoroase reprezentante ale jazzului românesc și european, și trupa de pop melodramatic „Robin and The Backstabbers”.

Facebook: facebook.com/FilarmonicaSibiu

web: www.FilarmonicaSibiu.ro

 

 

×