x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 10 exemple de egouri extreme pe care le întâlnești zilnic despre care vorbește Mike Byers în cartea „Autentic”

10 exemple de egouri extreme pe care le întâlnești zilnic despre care vorbește Mike Byers în cartea „Autentic”

21 Feb 2020   •   18:30
10 exemple de egouri extreme pe care le întâlnești zilnic despre care vorbește Mike Byers în cartea „Autentic”

„Adevărata problemă este că oamenii duc vieți care nu se aliniază eului lor autentic, fie pentru că respectă tradițiile de familie în loc să-și croiască propriul drum în viață, fie pentru că urmează aceleași strategii care au funcționat pentru ei în urmă cu zece ani, dar care azi nu mai dau rezultate”, afirmă Mike Byers pe la începutul cărții Autentic, apărute de curând la editura Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei.

         Cu un trecut tumultos, marcat de dependența de droguri, dar și de o regăsire spectaculoasă a echilibrului interior, Mike Byers, devenit între timp coach-ul la care apelează artiști, sportivi și oameni obișnuiți atunci când simt că sunt în impas, îndeamnă la descoperirea eului autentic. În plus, cartea se dovedește a fi nu doar o oglindă care reflectă problemele reale cu care se confruntă fiecare dintre noi, ci și un caiet de lucru, plin de exerciții simple, dar foarte utile, pentru descoperirea sensului în viață. Tot Mike Byers explică pe înțelesul oricui felul în care egoul sabotează atingerea lucrurilor pe care ni le dorim cu adevărat. „Iată câteva moduri în care egoul își ițește capul hâd în viețile noastre”, precizează Mike Byers, și enumeră 10 exemple evidente ale egoului extrem.

 

1.       Atitudine defensivă – persoane care reacționează exagerat și nu au capacitatea de a accepta critici constructive.

2.       Nevoia de a avea dreptate/nevoia de a învinge – oameni care fac tot posibilul ca să demonstreze că au dreptate.

3.       Mândria/lauda de sine ­– persoane care au nevoia constantă de a le reaminti celor din jur cât sunt ele de grozave.

4.       Răzbunarea – cele care rănesc în mod deliberat și au falsa impresie că răzbunarea le ajută.

5.       Posesivitatea – persoane egoiste care pun un scut în jurul a ceea ce consideră că le aparține, iar ele nu fac excepție nici în ceea ce privește ființele umane.

6.       Denigrarea – oameni care cred că vor avea o părere mai bună despre ei înșiși dacă îi vorbesc pe alții de rău.

7.       Obsesia pentru propriul fizic – persoane nesigure, care se privesc în oglindă de câte ori au ocazia. Geamul vitrinelor, oglinda retrovizoare sau camera telefonului joacă același rol pentru ele.

8.       Minciuna – oameni care nu spun adevărul de teama criticii sau a respingerii.

9.       Hărțuirea de tip bully – „cred că exprimarea cea mai pregnantă a unui ego scăpat de sub control este amenințarea sau intimidarea celorlalți”, este de părere Mike Byers.

10.  Mentalitatea de victimă – persoane care refuză să-și asume partea de vină într-o problemă.

 

Uneori însă, egoul se manifestă însă mult mai subtil și, implicit, mai greu de depistat. Care sunt cele 8 forme de manifestare subtile, cititorii pot afla din cartea „Autentic”, de Mike Byers.

 

×