x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte A. E. Baconsky, "plinul şi golul" unui destin

A. E. Baconsky, "plinul şi golul" unui destin

de Claudia Daboveanu    |    10 Apr 2011   •   18:23
A. E. Baconsky, "plinul şi golul" unui destin
160604-baconsky-1.jpgCriticul literar Crina Bud, exeget al operei lui Baconsky, vorbeşte despre importanţa reeditării volumului alcătuit din romanul "Biserica neagră" şi "Echinoxul nebunilor şi alte povestiri".

Jurnalul Naţional: Pentru cei mulţi, s-o recunoaştem, A. E. Baconsky este un poet român care a murit la cutremurul din 4 martie 1977. Nu face parte din programa şcolară, nu se bucură de o mare popularitate în rândul editurilor... Cât de importantă e, totuşi, reeditarea prozei sale?
Crina Bud: Chiar şi pentru cei cu o mai mare atenţie faţă de literatura română se întâmplă uneori ca legenda omului Baconsky să aibă întâie­tate în faţa operei: rugăciunea încheiată cu "dă-mi o moarte înaltă, cotropitoare, sălbatecă/ mai mare decât viaţa duşmanilor mei", versurile oraculare "sunt şi eu unul dintre cei ce se nasc din timp în timp în­tre voi/ ca să moară cu gura plină de pă­mânt şi de ose­min­te" sau ultimele rân­duri scrise cu câteva ore înainte de cu­tremur "învaţă să dispreţuieşti moar­tea..." pun nimb unei legende ale cărei linii fuseseră deja trasate. Rela­tări ale lui Petre Stoica sau Octavian Paler despre semnele tulbură­toa­re care le anunţau moartea prie­te­nului lor (des­prinderea de pe perete a unui tablou al lui Baconsky, sau că­de­rea din bi­bliotecă a volumului "Re­member") contribuie şi ele la aura le­gendară. Dar dincolo de fascinaţia sau iritarea pe care personalitatea lui le declanşa cu egală intensitate, există o operă (poezie, eseuri, proză, jurnale de călătorie, traduceri, critică de artă) a cărei valoare individuală şi nodală (ca legătură între vârste şi generaţii ale literaturii române, între modele româneşti şi modele universale) nu poate fi ignorată. Volumul de povestiri şi romanul "Biserica neagră", primul trunchiat, al doilea interzis de cenzură, sunt creaţii ale maturităţii artistice, documente despre starea de spirit a anilor din miezul comunismului, dar şi despre soluţiile artistice ale momentului. Importanţa reeditării este dublă: pentru a recompune atmosfera unui trecut ce ne bântuie încă, dar şi pentru a readuce în atenţie formule artistice singulare în peisajul literar românesc al vremii: povestirea neofantastică într-o ţesă­tu­ră de liric şi epic şi, până atunci, aproape neabordata utopie neagră sau distopie.

Care este locul său în literatura română contemporană? Criticul Eugen Simion afirmă: "Opteziciştii nu l-au revendicat printre modelele lor, ei renunţă programatic la formele de seducţie ale lirismului înalt, iar douămiiştii şi, în genere, postmoderniştii, îl ignoră cu desăvârşire. Nu au o justificare, dar putem bănui că acest mandarin al melancoliei nu intră în ecuaţia lor morală şi estetică...".
E greu – şi profund eronat – de ju­decat evoluţia literaturii române din perioada imediat postbelică şi până în graniţa anilor ’80 fără a ţine cont de scrisul lui Baconsky, având în vedere că el înregistrează toate aspectele cu adevărat semnificative: poeme suprarealiste, rimări prolet­cul­tiste, redescoperirea lirismului, recu­perarea marilor scriitori interbe­lici şi instituirea neo-modernismului specific generaţiei ’60 şi abordarea teritoriilor literaturii experimentale sau ale antiliteraturii.
Opoziţia dintre descendenţa declarat caragialeană a generaţiei ’80 şi cea matein caragialeană a prozatorului Baconsky, dintre gustul jocului, al parodiei şi un calofilism cultivat în contraponderea limbajului încrustat grotesc în lemnul propagandistic, pă­ca­tele realist-socialiste ale ti­ne­reţii baconskiene îl elimi­nă pe acest autor din aria ce­lor care pu­teau contribui la in­ter­textualita­tea post­mo­der­nă. În­să, fap­tul că di­men­si­unea tran­zitivă a poe­zi­ei moderne (şi post­mo­derne), teo­re­ti­zată de optzecistul Gheorghe Cră­ciun, pleacă de la "Schiţa de fenome­no­logie poetică" a lui A.E. Baconsky, vorbeşte, totuşi, despre îm­păr­­­tă­şirea ace­lo­raşi valori şi concepţii. "Pa­no­ra­ma poeziei universale" va fi ajutat şi ea la fa­mi­lia­rizarea cu experimente ale creaţiei occidentale, iar antipoemele din "Cadavre în vid" sau "Corabia lui Sebastian" deschideau drumuri pe care poezia de mai târziu se va angaja.

Cu ce scriere (sau scriitură) din literatura universală aţi asemăna "Echinoxul..."? Dar "Biserica neagră"?
Critica literară a răsfăţat aceste două opere cu nenumărate conexi­uni în linie comparatistă. Puţine alte opere au stârnit o asemenea avalanşă de asocieri, iar această situaţie tră­dează dificultatea încadrării într-un tipar. Stilistic, cele zece povestiri au rafinamentul decadent al unor Huysmans sau Oscar Wilde. "Bi­serica nea­gră" nu e fără ra­cord la "Omul fă­ră în­suşiri" al lui Robert Musil, dar inevitabile sunt co­nec­tările la absurdul kafkian şi la cel din "1984" al lui George Orwell.

În ce cheie ar trebui citită proza lui Ba­consky de cititorul postdecembrist?
Tentaţia imediată va fi aceea a lecturii cu cheie istorică într-o încercare de descifrare a elementelor concrete ale lumii de-a-ndoaselea din ultimele de­ce­nii ale comunismului şi a mesajului subversiv. Autorul ar fi preferat însă lectura în cheie fenomenolo­gică insistând pe capcanele istoriei şi pe depersonalizarea lor da­to­ra­tă. E de sperat că cititorul născut după 1989, ferit de exerciţiul forţării uşilor dintre rânduri, va găsi propria com­bi­naţie de chei pentru a avea acces la ceea ce Baconsky numea "pli­nul şi golul" unei lumi şi ale unui destin, dar şi la valoarea estetică indubitabilă a acestor proze.

×
Subiecte în articol: biblioteca pentru toţi a.e. baconsky