x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Alexandru Preda: "Fără Marin Preda am fi fost mai distanţi şi mai indiferenţi. Mai puţin atenţi cu ceilalţi şi probabil mult mai egoişti”

0
Autor: Claudia Daboveanu 18 Mar 2009 - 00:00

Miercuri, 18 martie, Jurnalul Naţional şi Biblioteca pentru toţi vă dăruiesc volumul I al romanului "Cel mai iubit dintre pământeni”, de Marin Preda. Alexandru Preda, unul dintre fiii marelui scriitor, ne-a acordat un interviu în exclusivitate.



Stiloul său a refuzat - la propriu! – să scrie după ce el a plecat... Numai el ştia cum să-l facă s-aştearnă cerneala pe hârtie. Pentru el, a nu scrie, însemna a nu trăi, a nu respira. A trăit toată viaţa cu dezamăgirea că meseria lui nu exista. Reţeta "cum să fii scriitor profesionist” o inventase el şi foarte puţini au fost norocoşii care au avut acces la ea. Preţul plătit de Marin Preda pentru a termina "Cel mai iubit dintre pământeni” a fost unul mare. Cel mai mare. Dar a apucat să trăiască fericirea generată de succesul cărţii lui. "Dacă dragoste nu e, nimic nu e” este concluzia la care a ajuns Marin Preda la capătul drumului, prin vocea personajului său principal, Victor Petrini.



  • Jurnalul Naţional: Mulţi critici consideră "Cel mai iubit dintre pământeni” romanul total. Alţii, o scriere monumentală. L-aţi citit de mai multe ori, bănuiesc. Cum vi s-a părut de fiecare dată când aţi întors ultima filă?
Alexandru Preda: Este foarte greu pentru mine să susţin sau să infirm această afirmaţie. Evident, îmi place să cochetez cu ideea, dar numai din pură mândrie. Îmi place să emit pretenţii, dar din păcate acestea sunt susţinute numai de elemente subiective. "Monumental, grandios, roman total” sunt expresii care evident îmi fac o deosebită plăcere, cu atât mai mult cu cât ele vin din gura unor oameni cu greutate literară şi nu în ultimul rând cu atât mai mult cu cât romanul care a câştigat aceste atribute este unul scris de tatăl meu. Mă feresc însă să comentez aceste afirmaţii. Îmi este teamă să pun etichete sau să aduc argumente pe care nu sunt sigur ca le pot sustine. Cartea este superbă, merită citită şi paracitită. Este o viaţă de om între două coperte.

Am citit "Cel mai iubit dintre pământeni” de mai multe ori în diferite perioade ale vieţii mele. Evident, impactul a fost de fiecare dată altul. Cred că aveam 15-16 ani când am deschis-o prima dată, vârsta la care citesti mai mult din ambiţie decât din plăcere şi iniţial am fost speriat de numărul mare de pagini – trei volume groase aşteptau pe noptiera mea, peste o mie de pagini. Era culeasă cu un corp de literă mic şi redactată înghesuit. Rândurile păreau multe, prea multe pentru răbdarea mea. Dar ceea ce m-a "speriat” cel mai mult a fost faptul că nu existau liniuţe de dialog. Romanul nu avea dialoguri, iar senzaţia că nimeni nu vorbeşte cu nimeni în cartea aceea era din ce în ce mai pregnantă. Am avut o ezitare şi am închis copertele. "N-o pot citi, mi-am spus, este prea grea pentru mine şi sigur n-am să înţeleg nimic ”. Şi am renunţat .

Dar nu a fost să fie aşa. Voiajul meu literar alături de personajele acestui roman avea să înceapă mult mai repede decât mă aşteptam. Dorinţă şi curiozitate aveam, dar ceea ce-mi lipsea în momentul acela era curajul de a începe o carte care simţeam că o să mă copleşească şi pe care nu ştiam dacă o pot asimila. Şi - trebuie să recunosc - curajul a venit dintr-o direcţie neaşteptată. Am lăsat "Cel mai iubit...” deoparte pe masă, am început "Război şi pace”, iar cele cinci volume ale acesteia mi-au arătat că nu contează câte pagini ai de parcurs. Deşi pare un pic ciudat, pot spune că Tolstoi mi-a dat curaj să citesc Preda. Fără nici o îndoială… tata ar fi avut motive să se bucure. Scriitorul rus era unul dintre preferaţii lui. La puţin timp după ce am terminat "Război şi pace” am început "Cel mai iubit dintre pământeni”. Am citit-o pe nerăsuflate. Nu pot spune că după prima lectură am înţeles mare lucru, dar eram tare mândru de realizarea mea. Aveam 16 ani şi citisem "Cel mai iubit dintre pământeni”! Cine mai era ca mine?


  • Cum scria Marin Preda? Era stilul febril sau poate ordonat? Dorea să fie lăsat în pace? Cerea sfaturi? Făcea multe corecturi? Rupea foile pe care nu era mulţumit ce citea? Era fericit când scria?
Aş fi tentat să răspund simplu la întrebarea asta. Cum scria Marin Preda? – Cu stiloul pe hârtie. N-am să răspund aşa.
Marin Preda scria greu. El era un meticulos, un împătimit al scrisului. Pentru el, ideea de a aşterne cuvinte pe hârtie reprezenta ţelul lui în viaţă, era scopul suprem al existenţei lui. Era sensul de a trăi. Era cunoscut ca fiind un ipohondru - teama permanentă de a nu se îmbolnăvi şi de a nu muri avea însă altă rădăcină. Nu frica de moarte era înspăimântătoare la Marin Preda... ci gândul că nu-şi va putea termina romanele. Odată, la Mogoşoaia, într-o după-amiază, a simţit că nu-şi mai poate mişca mâna dreaptă... Mama era alături de el şi încerca să-l îmbărbăteze. Tata în schimb era disperat. Mulţi ani după aceea mama mi-a povestit întâmplarea şi mi-a descris groaza pe care o citea în ochii lui. "Măicuţă, îi spunea mamei, nu-mi mai pot mişca mâna. Ce fac dacă rămân paralizat?… Eu cu stânga nu pot sa scriu, cum o să-mi mai termin cărţile?”. A avut noroc, pareza, probabil "crampa scriitorului” a dispărut după două ore, dar spaima că nu-şi va putea scrie cărţile nu l-a părăsit, lucru ce l-a făcut ca la scurt timp după aceea să-şi cumpere un casetofon cu microfon (lucru foarte greu de găsit la acea vreme). Acesta era semnul că incidentul lăsase urme adânci şi se gândise la o rezolvare – dacă nu putea să mai scrie, cel puţin putea să se înregistreze şi să scrie altcineva în locul lui.

Laboratorul de creaţie al lui Marin Preda îmi e oarecum necunoscut. Ştiu că lucra mult, în salturi, alternând perioadele de creaţie cu cele de odihnă. Către sfârşitul vieţii, perioadele de relaxare au devenit din ce în ce mai scurte şi mai rare. Scria mărunt, atent la caligrafie şi niciodată nu arunca foile, chiar dacă erau greşite. Folosea pagina pe tot cuprinsul ei, fiecare colţişor se dovedea bun pentru a mai aduce o îmbunătăţire. Am văzut pagini de manuscris în care erau şterse toate rândurile, mai puţin ultimul. Revenea de multe ori asupra textului, aducând în permanenţă îmbunătăţiri. Manuscrisele lui dovedesc minuţiozitatea şi meticulozitatea cu care aşternea cuvinte pe hârtie. Întotdeauna spunea că pentru a fi un bun scriitor trebuie să ai "oase tari”. Probabil că le avea. Pentru el scrisul era un lucru cu care nu te poţi juca şi pe care trebuie să-l faci cu toată seriozitatea. Era un adevărat "ritual”: hârtia albă, stiloul, cerneala, masa de scris. Scria aşezat pe scaun, cu coatele pe masă, ca un elev. Niciodată nu scria în pat sau aiurea.

Era cunoscut faptul că Nichita Stănescu de exemplu, scria pe ce apuca, pe ce găsea la îndemână, bucăţi de hârtie, plicuri etc. Pentru Preda acest lucru era greu de digerat. "Cum adică monşer, se mira de fiecare dată când cineva aducea vorba, să scrii pe şerveţele, cum vine asta? Cum se poate aşa ceva? ”. Stiloul, hârtia, cerneala, manuscrisele erau părţi integrante ale universului lui fără de care nu putea să trăiască. Este cunoscută farsa pe care i-au făcut-o unii colegi de breaslă când i-au ascuns servieta în care avea un manuscris. Gluma ce se voia siropoasă şi de lungă durată s-a terminat repede. Starea de panică pe care a trăit-o Preda pe tot parcursul farsei a fost mult prea mare şi geanta a fost "găsită” degrabă.

Marin Preda scria de mână. Niciodată nu a putut să scrie la maşina de scris, cu toate că în acele vremuri mulţi scriitori adoptaseră această modă. O pagină de manuscris Marin Preda este un calvar pentru orice dactilografă. Este extraordinar de greu să descifrezi firul naraţiunii, unde începe şi unde se termină fraza. Doamna Stănescu, secretara lui Marin Preda, era singura specialistă în descifrarea manuscriselor lui. Nu am apucat să vorbesc cu dumneaei de mult timp. Ar fi trebuit. Sunt sigur că aş fi aflat multe lucruri interesante.

Niciodată nu scria cu pixul sau creionul. Stiloul (un superb model de aur) era principala ustensilă de scris. De sub peniţa acelui stilou au ieşit multe romane, inclusiv "Cel mai iubit dintre pământeni”. După moartea lui Marin Preda, acel stilou nu a mai funcţionat niciodată. Nimeni nu ştia să scrie cu el. În anii ce au trecut, am încercat de multe ori să scriu cu el, l-am spălat, i-am pus cerneala, dar... nimic. Mai mult zgâria hârtia decât să aştearnă cerneală. M-am uitat la peniţă… era tocită mai mult pe o parte. Ca să scrii cu ea trebuia să ştii să o ţii în mână, să ştii în ce poziţie să apleci stiloul. Altfel nu mergea. Iar singurul om care ştia cum se ţine acel stilou în mână plecase demult...


  • Câţi ani aveaţi când tatăl dumneavoastră scria acest roman? Ce vă amintiti de pe vremea aceea?
Aveam opt ani când s-a tipărit prima dată "Cel mai iubit dintre pământeni”. Practic, nu ştiam mare lucru despre lume, habar n-aveam despre cărţi, scriitori, lume literară. Ştiam că tata este scriitor şi cu mândrie o spuneam la toată lumea. De multe ori răspunsul ăsta era suficient, dar odată ţin minte că cineva m-a întrebat mai mult… "Zici că e scriitor… mă interpela el, şi ce scrie, mă, tac-tu?”. Nu mă aşteptam la întrebarea asta… Era nouă şi nu ştiam ce să răspund. "Păi dacă e scriitor, ce mă mai întrebi ce scrie?, am gândit şi răspunsul a venit scurt, superior şi arogant. "Ce scrie? Cărţi scrie!”, i-am spus mândru. Un răspuns pe care îl credeam suficient. Însă personajul nu s-a lasat convins şi m-a întrebat în continuare "Şi ce ce cărţi scrie?”. Bineînţeles că nu am ştiut ce să-i răspund… Ce cărţi scria tata… de unde să ştiu, eram un copil, dacă voia să afle ce cărţi scrie, de ce nu-l întreba pe el?

Am multe amintiri din perioada aceea, îmi petreceam vacanţele la casa de creaţie de la Mogoşoaia, unde alergam toata ziua prin superbul parc. Era intotdeauna lume multă acolo, scriitori, poeţi, poetese, domni, doamne, copii, căţei… o lume pestriţă şi plină de energie. Discuţiile erau întotdeauna aprinse, iar resaturantul (principalul loc de adunare) era mereu în efervescenţă. Nu înţelegeam eu mare lucru atunci, era lumea oamenilor mari pe care însă o percepeam ca fiind una simplă… Nenea Fănuş se certa azi cu nenea Micu vorbeau tare şi urât, dar a doua zi se împăcau ca şi cum nu s-ar fi certat niciodată. Nenea Pucă ne povestea despre zmeie şi ne desena pe şerveţele cum trebuia legate beţişoarele ca monstrul de hârtie să zboare, dar nu vorbea cu nenea Dinescu, care ne făcea pe toţi să râdem de ne dureau burţile… Lumea cânta, cărţile erau scrise, poeziile recitate, oamenii erau veseli şi creativi. Peste toţi şi peste toate trona ca o regină a polonicului tanti Florica de la bucătărie, care avea grijă să ne fugărească prin sala de mese, agitând registrul în care trebuia să scriem ce vrem să mâncăm a doua zi. Timpul trecea însă repede la Mogoşoaia, iar vacanţele păreau din ce în ce mai scurte. Şi acum le duc dorul.


  • Criticul literar Tudor Vianu spunea: "Fără Eminescu am fi fost mai săraci şi mai altfel”. Alexandru Preda ce părere are: fără Marin Preda cum am fi fost?
După ce citeşti romanele lui Preda ţi-e mai greu să-ţi imaginezi lumea literară fără el. Moromete, Surupăceanu, Paul Ştefan, Petrini… Sunt personaje care, deşi imaginare, nu am nici o îndoială că au existat şi în realitate. Probabil că în fiecare sat exista un Moromete şi în fiecare oraş exista un Petrini, o Matilda sau un Bacaloglu. Preda nu a fabricat aceste personaje. Preda le-a dat viaţă. Ilie Moromete este în realitate Tudor Călăraşu, tatăl scriitorului şi probabil că şi celelate personaje ale cărţilor lui au corespondenţi în realitate. Lumea lui Preda exista şi înainte de Preda. El însă a descoperit-o şi ne-a arătat-o. Talentul lui literar a făcut ca aceste personaje să prindă viaţă şi să le vedem între copertele cărţilor. Întrebat odată despre David, Michelangelo a răspuns: "Nu eu l-am creat pe David… El exista… Eu numai l-am scos din piatra unde statea ascuns”. Aşa cred că a făcut şi Marin Preda. Personajele lui existau... El numai ni le-a arătat. Fără Marin Preda am fi fost mai distanţi şi mai indiferenţi. Mai putin atenţi cu ceilalţi şi probabil mult mai egoişti. Am fi fost mai altfel…

  • Întrebat dacă pentru romanul "Moromeţii” a avut surse de inspiraţie în ceea ce priveşte personajele, Marin Preda spunea că Ilie Moromete este tatăl său. Pentru "Cel mai iubit dintre pământeni” care au fost persoanele reale transformate în personaje literare de Marin Preda? Mai precis, a existat un Victor Petrini în viaţa familiei Preda?
În romanele lui Marin Preda, majoritatea personajelor lui au corespondenţi în realitate. De exemplu, Ilie Moromete este tatăl scriitorului, Nilă şi Paraschiv sunt fraţii lui. Ilinca, sora. Cocoşilă, Iocan, Dumitru lui Nae, oameni care au existat în realitate. Îmi aduc aminte de o întâmplare (povestirea aparţine mamei mele) care iniţial s-a vrut comică, dar care s-a dovedit că nu prea era. Apare romanul "Moromeţii”… şi la un timp după aceea, Preda ajunge prin satul natal. Este întâmpinat însă cu o răceală şi o duşmănie făţişă, pe care iniţial prozatorul nu a înţeles-o. Priviri încărcate de duşmănie îl ţintuiau de printre ulucile gardurilor şi nimeni din sat nu vorbea cu el.

Ce se întâmplase? La un moment dat, vine cineva şi spune că trebuie să vorbească cu Marin Preda neapărat, că e foarte important şi că trebuie să i se plătească o sumă mare de bani cu titlul de drepturi de autor, pentru că i-a fost folosit numele în carte. "Ce nume ţi-am folosit în carte?, îl întreabă Preda pe respectivul”. "Păi cutare nume, răspunde omul”. "Păi în carte nu e numele tău, replică Preda, de unde ştii ca eşti tu?”, "Nu e numele meu în carte, răspunde omu’, dar mi-am dat seama că io sunt”. "Şi de unde ţi-ai dat seama?, întrebă Preda”. "Păi ştiu… tu în carte m-ai descris aşa cum sunt în realitate, uite ograda, gardul, funia de tutun... toate sunt la fel! Pentru că ai scris de mine, trebuie să-mi dai drepturi de autor”.

Ulterior, Preda şi-a dat seama că nemulţumirea consăteanului nu este una singulară. Mulţi oameni din sat erau supăraţi pe el că a îndrăznit să scrie despre ei în carte. Şi evident dacă a scris înseamnă că s-a umplut de bani pe seama lor. "Să le dea drepturile de autor”...

Multe personaje ale lui Preda au corespondenţi în realitate. Celebrul ziarist la care se duce Ştefan "ca la un tată” a existat în realitate. Era un ziarist foarte cunoscut al vremii. La fel şi alte personaje din alte cărţi ale lui, nume mari ale vremii ascunse sub condeiul prozatorului. Preda le-a dat o altă viaţă, le-a făurit o existenţă paralelă, i-a făcut nemuritori. Exemple sunt multe.

"Cel mai iubit dintre pământeni” abundă în personaje care trăiesc sau au trăit în realitate. De exemplu, celebrul Vintilă, personajul care îl iniţiaza pe Victor Petrini în tainele deratizării. Nu este nici pe departe Savu Dumitrescu (şoferul lui Marin Preda), aşa cum multă vreme s-a crezut şi cum însuşi acesta îşi făcuse un obicei să spună. Vintilă este nea Costel, mecanicul editurii Cartea Românească, un om plin de farmec. Timpul mi-a oferit ocazia să-l cunosc pe nea Costel. Nu ştiu ce mai face în momentul ăsta… probabil că e pensionar.

Personajele din” Cel mai iubit…” pot exista în fiecare dintre noi. Dramele, iubirile, împlinirile, dezamăgirile eroului cărţii parcă le-am trăit şi noi odată. Fiecare am avut sau avem o "Braserie” unde ne ducem cu prietenii să facem şi să desfacem lumea. Fiecare am avut sau avem un prieten mai mult sau mai puţin sincer, fiecare dintre noi am iubit şi am fost iubiţi, am dezamăgit şi am fost dezamăgiţi.

S-a întâmplat să recitesc "Cel mai iubit...” într-o perioadă aprinsă a tinereţii mele… eram îndrăgostit-lulea, aveam şi eu Matilda mea… pe care încercam s-o înţeleg. Nu eram sigur… dacă mă iubeşte sau nu… eu speram că da, ea… nu stiu ce spera. Pe măsură ce parcurgeam paginile cărţii, descopeream în drama personajului Petrini frânturi din povestea mea de dragoste, suişurile şi coborâşurile unei iubiri aprinse şi pasionale. Cu "Matilda” mea nu a fost să fie… ne-am despărţit… furtunos, suferinţa şi dezamăgirea mea a fost însă lungă şi chinuitoare. Dar la multe dintre întrebările care mă măcinau în acea perioadă am găsit răspunsurile în "Cel mai iubit…”. Era o descoperire mare… Ceea ce trăisem eu, eşecul meu nu era unic… iată, se putea întâmpla şi altora. Această descoperire m-a ajutat să trec mai uşor peste.

  • "Dacă aş şti că efortul pentru scrierea unui roman mă poate costa viaţa, mi-aş lua măsurile de siguranţă pentru a înlătura o eventualitate cum ar fi boala din care să mi se tragă moartea. Dar unica măsură, hotărâtoare, de a renunţa la scris, nu aş lua-o”, spunea Marin Preda. Să fi fost moartea preţul acestui roman? Poate al întregii sale opere?
Citatul reprezintă chintesenţa gândirii lui Marin Preda referitor la meseria de scriitor. Preda se consideră un scriitor profesionist. Trăia pentru scris, care era esenţa vieţii şi existenţei lui. Pentru el, "a nu scrie” însemna a nu trăi, a nu respira. S-a luptat multă vreme pentru a trece meseria de scriitor în nomenclatorul meseriilor acceptate şi recunoscute de regimul comunist. Din nefericire, nu a reuşit şi am senzaţia că a trăit toată viaţa cu dezamăgirea că meseria lui nu exista. Preda cunoştea micile secrete ale romanului de succes. Acele mici ingrediente care fac diferenţa între slab, mediocru şi bun. Reţeta "cum să fii scriitor profesionist” o inventase el şi foarte puţini au fost norocoşii care au avut acces la ea. Am fost foarte impresionat când am citit pentru prima dată citatul pe care îl menţionaţi şi întrebarea pe care mi-am pus-o a fost următoarea: cât de mult poţi să-ţi iubeşti meseria astfel încât să fii dispus să-ţi dai viaţa pentru ea? N-am ştiut să răspund atunci, dar o dată cu anii, am realizat că nu există un răspuns pentru aşa ceva. Există oameni care se nasc, trăiesc şi mor pentru un singur scop. Dorinţa lui Preda de a deveni scriitor a fost uriaşă şi l-a copleşit încă din copilărie. În romanul "Viaţa ca o pradă”, scriitorul povesteşte cum a descoperit că vrea să fie scriitor. Romanul autobiografic începe superb: "Aventura conştiinţei mele a început într-o zi de iarnă, când o anumită întâmplare m-a făcut să înţeleg deodată că exist.” Aşa s-a născut un scriitor.

Preţul plătit de Marin Preda pentru a termina "Cel mai iubit dintre pământeni” a fost unul mare. Efortul fizic şi intelectual s-a întins pe o perioadă de aproape trei ani, epuizandu-l. Marin Preda de la apariţia cărţii era diferit de cel cunoscut cu trei ani mai devreme. Prozatorul slăbise foarte mult, urmele nopţilor nedormite se vedea pe faţa lui. Preda recunoaşte în faţa unui cerc de prieteni că efortul scrierii acestei cărţi a fost unul foarte mare care l-a şi doborât într-ul final. Era slăbit, epuizat, dar cei care l-au cunoscut au observat bucuria şi fericirea pe care o trăia alături de succesul cărţii lui. Era totodată neîncrezător… succesul era uriaş şi părea neverosmil. Întreba pe toată lumea… "Cum ţi se pare cartea, ai citit-o, e bună?” Era conştient că a creat o capodoperă, dar încă nu-i venea să creadă. Înainte să dea cartea în tipar, s-a întâlnit cu un foarte bun prieten, un critic literar în care avea mare încredere şi l-a rugat pe acesta să-i citeasca romanul. După lectură, la o nouă întâlnire, criticul sugerează elegant: "Maestre, cartea este impresionantă, dar parca volumul trei nu are aceeaşi sustinere, e mai slab… Poate ar fi mai bine să renunţaţi la el. " Cum să renunţ la el, moncher?”, a replicat Preda, nu am cum… doar l-am scris cu mâna mea”.

A avut încredere în flerul şi în cartea lui şi " Cel mai iubit dintre pământeni” a văzut lumina tiparului în trei volume. Succesul a fost uriaş. Primul tiraj s-a epuizat în cateva zile, a mai urmat unul care s-a terminat la fel de repede. Cartea se vindea ca pâinea caldă. După epuizarea tirajelor, romanul circula sub formă de copie xerox… Preda jubila, era încununarea lui ca scriitor profesionist. Era moştenirea pe care o lăsa în urmă.


  • Alt citat: " (…) am amânat <>, volumul doi, pentru că mi-am dat seama că dacă nu scriu acum această carte, adică trilogia care a ieşit, s-ar putea să n-o mai scriu niciodată”. Era vorba despre o inspiraţie care trebuia aşternuta imediat pe hârtie sau poate era un presentiment sumbru?
Cred că era vorba nu de inspiraţie, cât de certitudinea lucrului făcut la timpul lui. După ”Viaţa ca o pradă”, e adevărat, toată lumea aştepta cu sufletul la gură "Delirul” volumul doi… Preda însă a simţit altfel, iar timpul a dovedit că "Cel mai iubit…” a fost cartea care a trebuit scrisă în locul "Delirului”. Laboratorul de creaţie al unui creator este foarte complicat, iar maşinile care îl pun în mişcare funcţionează după reguli ştiute numai de autor. Deşi pare oarecum ciudat, actul de creaţie nu este unul independent… Libertatea de care avem nevoie pentru a crea ceva este într-adevar obligatorie, dar nu suficientă şi este în strânsă concordanţă cu elemente care depind mai mult sau mai puţin de noi. Actul de creaţie este dependent de multe. Motivaţia, dorinţa sunt numai câteva dintre ele. Timpul este însă, de cele mai multe ori, stăpân peste noi, el hotărăşte "când”. El apasă pe butonul nostru lăuntric şi ne eliberează energia creatoare. Noi trebuie numai să-l ascultăm şi să-l respectăm.

Îmi vine în minte exemplul romanului "Moromeţii”. Istoria acestui roman se întinde pe o perioadă de zece ani, poate şi mai mult. Preda povesteşte în "Viaţa ca o pradă” cum a lăsat romanul în sertar 10 ani. Probabil că "timpul” acelei cărţi nu venise, dar asta cu siguranţă nu avem de unde să ştim. Nimeni nu poate spune ce s-ar fi întâmplat cu "Moromeţii” dacă ar fi apărut cu 10 ani mai devreme. Un lucru însă am înţeles din asta... Toate trebuie făcute la timpul lor, fără grabă. Timpul are răbdare cu oamenii.

Pesemne că dorinţa de a scrie o carte care să iasă din "tiparul” moromeţian a fost foarte mare şi acest lucru a fost "buturuga” care a "deturnat” cursul literar al prozatorului. Marin Preda a fost atât de dornic să scrie această carte, încât nimic nu a mai contat. Timpul acestei cărţi venise.

  • Desele referiri la filosofi şi la istoria filosofiei, pe tot parcursul romanului, au pălit în faţa unei singure replici, care a rămas vie în mintea cititorilor: "Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Citat biblic, preluat şi de alţi scriitori. De ce tocmai această referire la un concept divin? Ce însemna dragostea pentru Marin Preda? Poate dorinţa ascunsă de a fi… cel mai iubit dintre scriitori? Sau poate ca Marin Preda ERA dragoste?
Este un citat din Biblie. Iniţial, romanul "Cel mai iubit dintre pământeni” se termina altfel (şi puţini cunosc acest lucru), celebrul citat fiind adăugat de scriitor la a doua corectură pe spalturi. Norocul a făcut să pot recupera, cu ajutorul unei bune prietene de familie, pagina în care Preda face celebra corectura.

"Dacă dragoste nu e, nimic nu e” este concluzia la care a ajuns Marin Preda la capătul drumului, prin vocea personajului sau principal, Victor Petrini. "Şi atîta timp cât aceste trepte urcate şi coborâte de mine vor mai fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii, această carte va mărturisi oricînd: ...dacă dragoste nu e, nimic nu e!...

Dragostea înseamnă pentru Marin Preda ceea ce probabil înseamnă pentru mulţi oameni. Iubire, echilibru, dăruire, ataşament… Lucruri pentru care merită să trăieşti, să scrii şi de ce nu … să mori.



Biblioteca pentru toţi: O colecţie de literatură românească

În fiecare miercuri, numai cu Jurnalul Naţional, începând din 18 martie.
Trăim într-o lume cu o mie de posibilităţi sau niciuna.
O lume în care am ajuns să uitam cine suntem.
Trebuie sa începem să redescoperim ce-i al nostru: valorile, tradiţia, cărţile cu care am crescut, care trebuie sa fie în fiecare casă, pe care trebuie să le dîm mai departe.
Nu uita niciodată asta.





Jurnalul National va lansa, pe 18 martie, colectia de carti de literatura romaneasca "Biblioteca pentru toti". Fiecare volum va fi editat in format 12x20 cm, iar copertele vor infatisa creatii ale unor pictori romani.

Redescoperă valorile. Citeşte!
La 18 martie, Jurnalul Naţional şi Biblioteca pentru toţi demarează un proiect pentru aceia care n-au uitat cine sunt. Şi dacă au făcut-o vreodată, şi-au amintit iar şi iar că "nu ieste alta şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată vieaţa omului zăbăvă decât cetitul cărţilor"... Toţi cei ce vor să redescopere tradiţia, valorile şi cărţile cu care au crescut vor putea s-o facă alături de copiii lor, citind literatură română de cea mai bună calitate, apărută într-o formă grafică excelentă. În fiecare miercuri, Jurnalul Naţional va apărea însoţit de câte o carte de căpătâi, care nu (mai) trebuie să lipsească din biblioteca fiecăruia dintre noi. Pentru că timpul nu mai are răbdare, vă dezvăluim pe ce titluri şi autori puteţi conta în săptămânile ce vor urma: Marin Preda – "Cel mai iubit dintre pământeni" (3 volume), Mircea Eliade – "Maitreyi", Cella Serghi – "Pânza de păianjen", Mateiu Caragiale – "Craii de Curtea Veche", George Călinescu – "Enigma Otiliei" (2 volume), Fănuş Neagu – "Îngerul a strigat".

Miercuri, Jurnalul Naţional şi Biblioteca pentru toţi vă dăru­iesc volumul I al romanului "Cel mai iubit dintre pământeni", de Marin Preda. Proiectul se va derula atâta vreme cât românii vor alege, dintr-o mie de posibilităţi, una care să fie balsam pentru suflet, motiv de încântare pentru minte şi raţiune de a nu lăsa "drept bunuri, după moarte, decât un nume adunat pe-o car­te"... Poezii pe care le repetăm în gând când iubim pătimaş, romane care au fost ecranizate sau puse în scenă de regizori inspiraţi de geniul scriitorilor... Idei prinse trainic, în cărţi cu coperte pe care le vor deschide cu evlavie ur­ma­şii noştri, mângâind filele, nu dând un click sec pe mouse. Primele 100 de exemplare din colecţia Biblioteca pentru toţi, editată de Jurnalul Naţional, îşi vor face apariţia mâine seară. Este o surpriză făcută cititorilor bucureşteni, care pot intra în posesia romanului "Cel mai iubit dintre pământeni" cu câteva ore mai devreme, prima carte urmând să apară la chioşcuri miercuri dimineaţă, numai împreună cu Jurnalul Naţional. Cărţile vor putea fi achiziţionate direct de la Jurnalul Mobil, care va fi prezent mâine în Parcul Unirii, începând cu orele 19:00. Ziarul, însoţit de carte, are preţul de 10,9 lei.
Citeşte mai multe despre:   jurnalul,   national,   carte,   cărţi,   cartea,   viata,   dată,   timpul,   scrie,   scris,   niciodată,   marin,   romanul,   probabil,   lucru,   hărtie,   lumea,   preda,   iubit,   marin preda,   scriitor,   petrini,   realitate,   scria,   personaje,   pământeni,   biblioteca pentru toţi,   biblioteca pentru to

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Aici e Radio Europa Liberă. Ne-am întors

Aici e Radio Europa Liberă. Ne-am întors
La 30 de ani de la căderea comunismului, Festivalul Național de Teatru și Radio Europa Liberă organizează o întâlnire istorică ! Gazdele evenimentului: Neculai Constantin Munteanu și Emil...

Elia Suleiman, Mounia Meddour și Jasmila Žbanić, invitați speciali la Les Films de Cannes à Bucarest

Elia Suleiman, Mounia Meddour și Jasmila Žbanić, invitați speciali la Les Films de Cannes à Bucarest
Galerie Foto Elia Suleiman, regizorul filmului It Must be Heaven, câștigătorul premiului special al juriului în cadrul Festival de Cannes 2019, vine la București pentru a doua oară.   Sâmbătă, 19 octombrie,...

Bad Talks – o după-amiază neliniștită la Unteatru

Bad Talks – o după-amiază neliniștită la Unteatru
Galerie Foto Un singur eveniment are puterea de a declanșa o schimbare radicală în cursul istoriei. Același adevăr poate arăta diferit în percepția fiecărui martor. Duminică, pe 13 octombrie, de la ora 16:00, Bad Talks,...

Începe Astra Film Festival 2019: spectacolul lumii se mută la Sibiu, între 14 și 20 octombrie

Începe Astra Film Festival 2019: spectacolul lumii se mută la Sibiu, între 14 și 20 octombrie
Începând de astăzi, 14 octombrie, centrul istoric al Sibiului va fremăta efectiv timp de 7 zile la vibrațiile celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional Astra Film, un festival de amploare și...

Sara Danius, prima femeie din fruntea Academiei Suedeze, a decedat la 57 de ani

Sara Danius, prima femeie din fruntea Academiei Suedeze, a decedat la 57 de ani
Sara Danius, prima femeie care a ocupat funcţia de secretar permanent al Academiei Suedeze şi care a condus instituţia ce acordă premiul Nobel pentru Literatură în timpul recentei crize, a murit la 57 de ani după...

Laureata în 2019 a celui mai dificil concurs de vioară din lume: Ioana Cristina Goicea, recital și lansare de disc

Laureata în 2019 a celui mai dificil concurs de vioară din lume: Ioana Cristina Goicea, recital și lansare de disc
Galerie Foto Pe 12 octombrie, de la ora 19.00, violonista Ioana Cristina Goicea urmează să susțină un recital la Sala Radio, în cadrul proiectului “Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și...

Raritate muzicală enesciană și expoziție, la „Rencontres Musicales Enesco” de la Paris

Raritate muzicală enesciană și expoziție, la „Rencontres Musicales Enesco” de la Paris
Cea de-a VI-a ediție a „Rencontres Musicales Enesco”/ „Întâlnirile Muzicale Enesco” se desfașoară în perioada 9-17 octombrie 2019 pe mai multe scene pariziene și este organizată de Asociația...

Vernisajul expoziției Enric Fort Ballester The End of Caresses la Galeria Quadro  21

Vernisajul expoziției Enric Fort Ballester The End of Caresses la Galeria Quadro  21
Publicul iubitor de artă este invitat la vernisajul expoziției Enric Fort Ballester The End of Caresses. Taurus (Sfârșitul mângâierilor. Taurul), astăzi, 11 octombrie, începând cu...

„Alexandru Darie: ...a fost odată un Puck...”

„Alexandru Darie: ...a fost odată un Puck...”
Eveniment Alexandru Darie (1959 – 2019), având ca punct de plecare ultimele două apariţii editoriale ale Editurei Nemira dedicate acestuia: „Alexandru Darie – spectacole de poveste” de Doina Papp...

Evenimente speciale din cadrul Dracula Film Festival 2019

Evenimente speciale din cadrul Dracula Film Festival 2019
Masterclass Lamberto Bava, Ziua Ion Popescu-Gopo, Workshopuri Dracula Digital și Parada Zombie   O serie de evenimente speciale au loc în cadrul Dracula Film Festival, evenimente care completează cele 4...

„Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de vineri pe marile ecrane

„Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de vineri pe marile ecrane
Lungmetrajul documentar „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, scris și regizat de Claudiu Mitcu și Mihai Mincan, va rula în cinematografele românești din 11 octombrie 2019.   Filmul va...

ALEXANDRU TOMESCU cântă Mendelssohn, în deschiderea stagiunii Orchestrei de Cameră Radio

ALEXANDRU TOMESCU cântă Mendelssohn, în deschiderea stagiunii Orchestrei de Cameră Radio
Galerie Foto Miercuri, 16 octombrie  (ora 19.00), Orchestra de Cameră Radio își va deschide noua stagiune la Sala Radio, cu doi artiști de marcă: dirijorul LADISLAU HORVATH - concertmaestru al prestigioasei orchestre...

Marin Cazacu şi Violoncellissimo încheie turneul naţional „Clasic la puterea a treia” pe 11 octombrie

Marin Cazacu şi Violoncellissimo încheie turneul naţional  „Clasic la puterea a treia” pe 11 octombrie
Turneul naţional „Clasic la puterea a treia - Violoncellissimo” se încheie pe 11 octombrie la Bistriţa. Violoncelistul Marin Cazacu declara după primele concerte : "Ne apropiem de finalul turneului naţional...

Pulsul cinematografiei românești se ia la Sibiu: 20 de filme esențiale la Astra Film Festival 2019

Pulsul cinematografiei românești se ia la Sibiu:  20 de filme esențiale la Astra Film Festival 2019
Între 14 și 20 octombrie, la Festivalul Internațional Astra Film de la Sibiu vor rula pe marile ecrane 20 de filme legate de România fie prin subiect, fie prin autor: 13 documentare participă în competițiile...

Nobel 2019 pentru literatură: Poloneza Olga Tokarczuk și austriacul Peter Handke

Nobel 2019 pentru literatură: Poloneza Olga Tokarczuk și austriacul Peter Handke
Premiul Nobel pentru Literatură a fost decernat romancierei poloneze Olga Tokarczuk, pentru ediţia de anul trecut, amânată din cauza unui scandal de agresiune sexuală care a afectat serios Academia Regală...
Serviciul de email marketing furnizat de