Andrei Mladin, după 25 de ani

Aveam mai mult de 30 de ani, citisem sute de romane poliţiste – posedam întreaga colecţie "Enigma" a Editurii Univers, de pildă, precum şi numeroase volume din "Serie noire" – nici acum nu ştiu cum miroase Balafre, de la Lancome, a cărui reclamă o descopeream pe coperta a patra a fiecărei apariţii din serie.

Desigur, printre lecturile mele figurau şi câteva cărţi ale unor reprezentanţi ai genului de la noi. Nici una nu mi se păruse pasionantă. Nici una nu se ridica la înălţimea unor realizări datorate lui Chase, Hammett, Cheney, Boileau-Narcejac, Japrisot şi, mai ales, lui Chandler. Unii au spus că, scriind "Atac în bibliotecă", am vrut să fac o demonstraţie de forţă care să lovească în astfel de creaţii mediocre. N-a fost nici o clipă intenţia mea. După ce îmi apăruseră volume de versuri, de interviuri, un eseu despre Philippide, pur şi simplu am simţit nevoia să-mi încerc puterile în spaţiul prozei. Mi s-a părut că policierul îmi vine ca o mănuşă. Mai ales că îmi făcusem mâna oferind versiuni în limba română ale unor romane semnate de Steemann, Raf Vallet, John Lewis Carlino şi alţii.

HOP. După ce l-am scris, mai urma un hop – cel mai greu. Întâlnirea cu cenzura. Spre marea mea mirare, chiar dacă s-au tăiat multe referiri la ceea ce trăiam noi atunci, până la urmă şi-a pus un aviz favorabil. Romanul a apărut într-o înfăţişare grafică insipidă, într-un tiraj de 30.000 de exemplare. Când s-a pus în vânzare, umblam prin librării şi-i vedeam pe cititori aruncând priviri indiferente spre coperta dizgraţioasă. Totuşi, în mai puţin de o lună, tirajul s-a epuizat. Cum s-au informat cumpărătorii despre ce ascund acele coperte neatractive n-am să ştiu niciodată.
A urmat apoi articolul elogios al lui Ov.S. Crohmălniceanu din România literară – Umor şi acţiune –, în care decreta că, o dată cu mine, începe romanul poliţist românesc. Şi azi socotesc afirmaţia exagerată. Dar şi alţi critici importanţi, care ocoleau cu dispreţ literatura poliţistă de la noi, au scris favorabil despre mine.
Celelalte romane, "Profesionistul" şi "Trucaj", masacrate de cenzură de data asta (doar "Pe ce picior dansaţi?", apărut în 1990, a scăpat de foarfecele ei nemiloase), care l-au avut ca protagonist pe Andrei Mladin, s-au bucurat de succes şi mi-au impus eroul drept unul dintre cele mai simpatice personaje din literatura contemporană.

FANI. Astfel, a luat fiinţă un club de fani ai lui Andrei Mladin, de 30 noiembrie, de Sf. Andrei, primeam scrisori în care i se ura "La mulţi ani!". După "Atac în bibliotecă" s-a făcut un film – regia Mircea Drăgan, iar în serialul tv pe care l-am realizat, "Detectiv fără voie" – regia Silviu Jicman, a ocupat primele două episoade din cele zece. Andrei Mladin a fost protagonistul şi al unui alt film, "Enigmele se explică în zori" – regia Aurel Miheleş. I-au dat viaţă, cu mult har, pe micul şi marele ecran Şerban Ionescu, Florin Călinescu, Mircea Rusu. Mi l-aş fi dorit şi pe Bruce Willis ca interpret, dar nu ne-am înţeles la preţ…
Andrei Mladin a fost şi personajul principal al operei poliţiste "În labirint" – minunata muzică aparţinându-i compozitoarei Liana Alexandra, iar libretul mie. Opera a fost prezentată, mai întâi, într-un concert-spectacol, în Studioul de concerte al Radioteleviziunii române, cu actori şi interpreţi vocali, în 1987, sub bagheta dirijorului Ludovic Baci şi în regia Cătălinei Buzoianu. Apoi, lucrarea a fost montată la Timişoara. A fost cântată şi în cadrul Festivalului "George Enescu" în 1988. După ce în 1993 ediţia a doua a fost trasă în 50.000 de exemplare, la Editura Flacăra, "Atac în bibliotecă" a mai figurat şi în "integrala Andrei Mladin", "Detectiv fără voie" la Editura All.
După cum se vede, eroul meu a avut parte de un destin fabulos!


"Cadavrul se află în dreapta mea, aşezat pe un maldăr de cărţi. Altădată m-aş fi repezit zglobiu ca un piţigoi să le pun în rafturi. Acum, mă uit năuc la omul care zace într-o baltă de sânge. Îl cheamă Valentin, da’ ce caută în casa mea şi de ce are o asemenea rană la cap nu pot să vă spun nici să mă ardeţi cu fierul roşu".

Emoţie mare

După 25 de ani de la prima sa apariţie, "Atac în bibliotecă" se prezintă din nou în faţa cititorilor. Emoţia mea e la fel de mare ca şi în 1983. E o carte tinerească, aparţinând unui autor care a fost răsplătit cu două premii ale Uniunii Scriitorilor (1985 şi 1995) pentru creaţiile sale poliţiste. Cum o vor recepta tinerii de azi, care nu ştiu decât din auzite despre modul în care s-a trăit înainte de 1990? Vor mai gusta ei poante precum: "Ce-i mai rece decât apa rece? Apa caldă, fraţilor", "S-a dat Dero în colţ", "Şi motanii au început să-şi facă provizii" sau vor şti ce pagubă însemna să spargi o sticlă de ulei din raţia pe care o primeai lunar ori aluziile la lipsa de lumină dintr-un oraş de peste un milion de locuitori? Vor pricepe ei savoarea propoziţiei "Am încheiat citatul", propoziţie obligatorie pentru oricine cita din "magistralele" cuvântări ale Tovarăşului? Vor mai fi interesaţi de argoul pe care l-am folosit, o raritate în acea vreme, în timp ce ei au azi un limbaj atât de slobod? Dar, mai ales, vor desluşi că ancheta lui Andrei Mladin e strigătul unei fiinţe însetate de adevăr şi libertate?