x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Biblioteca pentru toţi - "La ţigănci. Pe strada Mântuleasa. În curte la Dionis" de Mircea Eliade

Biblioteca pentru toţi - "La ţigănci. Pe strada Mântuleasa. În curte la Dionis" de Mircea Eliade

07 Dec 2011   •   21:00
Biblioteca pentru toţi - "La ţigănci. Pe strada Mântuleasa. În curte la Dionis" de Mircea Eliade

Miercuri, 14 decembrie, Jurnalul National apare impreuna cu volumul "La tiganci. Pe strada Mantuleasa. In curte la Dionis" de Mircea Eliade

Tema camuflarii "fantasticului" in coti­dian se regaseste si in cateva nuvele scrise mult mai tarziu, bunaoara La tiganci (1959) si Podul (1964). Intr-un anumit sens, as putea spune ca tema acestuia constituie cheia de bolta a tuturor scrierilor mele de maturitate. (…)

Incepusem Pe strada Mantuleasa ca o lunga nuvela, dar, pe masura ce scriam, descopeream noi episoade si nebanuite implicatii. Christinel a citit manuscrisul cu entuziasm, dar si cu nerabdare; i-am fagaduit ca-l voi in cheia indata ce ne vom intoarce la Val d’Or. Am incercat, si de mai multe ori, dar mi-am dat seama ca "nu merge". Am reluat povestirea vara urmatoare, fara succes. De atunci, am purtat cu mine manuscrisul timp de doisprezece ani. Am mai scris proze literare, dar n-am putut incheia Pe strada Mantuleasa decat intr-o saptamana, neobisnuit de grea (cursuri, vizite, conferinte), din noiembrie 1967. s…t Desi nu-mi dau seama, revenirea periodica la cercetarea traditiilor spirituale romanesti era, intr-un anumit fel, un mijloc de a-mi pastra identitatea in the meltingpot al Statelor Unite. Apoi, pe neasteptate, m-a cuprins dorul de literatura. Nu mai scrisesem romaneste de cand intrerupsesem Pe strada Mantuleasa, cu patru ani in urma. In martie, am compus repede doua scurte nuvele. Dar n-am indraznit sa incep La tiganci, al carei subiect ma obseda mai de mult. La 15 iunie am inceput sa scriu nuvela La tiganci. Lucrand opt-noua ceasuri pe zi, am reusit s-o inchei si s-o transcriu la 5 iulie. Christinel a citit-o in aceeasi seara. Emotia si entuziasmul ei mi-au confirmat certitudinea ca La tiganci marcheaza inceputul unei noi faze a creatiei mele literare... (Mircea Eliade)

×
Subiecte în articol: biblioteca pentru toţi Mircea Eliade