x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Capitalismul dezastrelor

Capitalismul dezastrelor

de Sebastian S. Eduard    |    27 Mar 2009   •   00:00
Capitalismul dezastrelor
Sursa foto: Charles Platiau/Reuters

Un volum cu greutate - la propriu dar şi la figurat - apare la Editura Vellant: "Doctrina Şocului.



Naşterea Capitalismului dezastrelor" te poate speria la început prin proporţii care are ingredientele unui lecturi nu uşoare şi pe care s-ar putea să nu o mai laşi din mână

CONTEXT
Lucrarea celebrei jurnaliste canadiene Naomi Klein, autoarea bestseller-ului "No Logo" este o reexaminare polemică a economiei de piaţă excesiv liberalizate din ultimii 30 de ani, pornind de la Milton Friedman şi Şcoala de la Chicago şi ajungând la politica militară a lui George W. Bush. Naomi Klein foloseşte exemple din istoria recentă (războiul din Irak, uraganul Katrina), pe care le integrează într-un context mult mai larg (de la lovitura de stat a lui Pinochet până la conflictul între Argentina şi Marea Britanie din insulele Falkland). Astfel, ea îşi susţine teza îndrăzneaţă: dezastrele naturale sau turbulenţele politice permit guvernelor şi multinaţionalelor să profite de şocul în care se află populaţia şi să implementeze politici avantajoase pentru marile corporaţii. 

BIO
Naomi Klein a absovit London School of Economics şi semnează articole în The Nation şi The Guardian. A devenit cunoscută în întreaga lume datorită lucrării "No Logo" (2000), în care susţine că multinaţionalele consideră marketingul brandului mai important decât producţia în sine, autoarea plasându-se în avangarda luptei împotriva globalizării corporatiste. A început să scrie Doctrina şocului în 2004, când se afla în Irak în calitate de corespondent al revistei Harper.


Semnale editoriale

Elogiul lentorii
PUBLICA. Volumul pune sub semnul îndoielii cultul vitezei, examinează tendinţa modernă de "viteză" şi prevede un trend mondial, acela de "frânare a vitezei". A fost tradusă în peste 30 de limbi şi a devenit bestseller în multe ţări. Cartea descrie modul în care lumea a ajuns să fie blocată pe poziţia de "repede înainte" şi cum din ce în ce mai mulţi oameni încetinesc. Cu alte cuvinte, este vorba despre o revoluţie culturală care demitizează sloganul: "Repede este întotdeauna cel mai bine".

Paladinul Sufletelor
TRITONIC. Romanul vine în continuare la "Blestemul Chalionului", acţiunea plasându-se la trei ani după întâmplările din prima carte a seriei. Centrul romanului este reprezentat de experienţele religioase din timpul pelerinajului văduvei Ista, totul transformându-se însă într-o aventură supranaturală şi periculoasă. Lucrarea a câştigat în 2004 premiile Hugo şi Nebula pentru Cel mai bun roman şi locul I pentru Cel mai bun roman fantasy la Locus Poll Award.

Ochi-de-pisică
LEDA. Seria Margaret Atwood continuă. "Ochi-de-pisică" este povestea lui Elaine Risley, o pictoriţă în vârstă de cincizeci de ani care se întoarce la Toronto pentru o expoziţie retrospectivă. Momentul de glorie profesională este umbrit de amintiri copleşitoare din copilărie şi adolescenţă - trădari şi cruzimi de nesuportat, răutate gratuită - ce o obligă să înfrunte spectrul Cordeliei, odinioară cea mai bună prietenă şi în acelasi timp călău nemilos, care a bântuit-o timp de patruzeci de ani.

×
Subiecte în articol: carte