x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte UPDATE Câştigătorii cărţii "Coloana de foc", de Ken Follett

UPDATE Câştigătorii cărţii "Coloana de foc", de Ken Follett

23 Oct 2017   •   11:41
UPDATE Câştigătorii cărţii "Coloana de foc", de Ken Follett

Coloana de foc, cea mai ambiţioasă şi impresionantă carte a lui Ken Follett, are drept sursă de inspiraţie fapte istorice şi evenimente reale. Cu toate acestea, Follett nu urmăreşte doar domnia Elisabetei I sau viaţa altor regi şi regine din Europa, ci şi viaţa unor oameni care, deşi aparent diferiţi, în realitate se aseamănă prin inteligenţă, curaj, devotament sau, dimpotrivă, prin cruzime şi intoleranţă.

Pentru a obţine un titlu nobiliar, un tânăr sărac este decis să calce peste cadavre. În numele credinţei, dar şi pentru a-şi atinge propriile scopuri, un episcop condamnă oameni la arderea pe rug. În câteva ore, o familie de negustori îşi pierde averea, iar destinul fiecăruia dintre membrii săi se schimbă în mod dramatic. Într-un alt colţ al lumii, o tânără îşi riscă viaţa pentru a vinde cărţi interzise. Doi tineri îndrăgostiţi sunt despărţiţi de convingerile religioase ale părinţilor. Ce au în comun toate aceste poveşti? Lupta dintre Biserica catolică şi susţinătorii protestantismului, consideraţi eretici în Europa în secolului al 16-lea.

Povestea se petrece la Kingsbridge, un orăşel fictiv, dar şi în Franţa, Spania, Olanda. Însă tabloul idilic, presărat cu castele, catedrale, contrastează cu tulburătoarele evenimente istorice care se petrec aici: crime, conspiraţii, şantaj - toate acestea având ca scop înlăturarea reginei Elisabeta, considerată prea tolerantă faţă de protestanţi. Scriitura te poartă lin de la o poveste la alta, de la o familie la alta, fără să pierzi nicio clipă sentimentul că te afli în faţa unei construcţii perfect echilibrate. Suspansul, întorsăturile de situaţie şi dialogul sunt atât de bine dozate, încât este imposibil să nu te cucerească. Coloana de foc, cel de-al treilea volum al seriei Kingsbridge a apărut în toamna aceasta şi în Statele Unite, Germania, Franţa, Anglia, Spania, Italia, situându-se pe primul loc în topul vânzărilor. Ken Follet este unul dintre cei mai de succes scriitori din lume. A scris 31 de cărţi, vândute în peste 160 de milioane de exemplare, în peste 80 de ţări şi traduse în 33 de limbi.

Răspunde corect la întrebarea "Unde se desfăşoară acţiunea romanului?" printr-un email la adresa "concurs@jurnalul.ro" şi poţi câştiga una dintre cele două cărţi oferite de Jurnalul Naţional şi Editura RAO. Câştigătorii vor fi anunţaţi luni, 30 octombrie.

În urma tragerii la sorţi, câştigatori au fost desemnaţi Leonardo Ichim şi Constantin Popescu. Acesti vor fi contactaţi de organizatori şi vor primi cate o carte din partea Jurnalului Naţional şi a editurii RAO.

×
Subiecte în articol: Ken Follett Coloana de Foc