x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Clopotele de Richard Harvell - Fragmente

0
20 Ian 2012 - 21:00
Clopotele de Richard Harvell - Fragmente

Moses Froben, protagonistul romanului de debut al lui Richard Harvell, este nascut in anii 1700, intr-un sat din Alpii elvetieni, de o mama surda, singura in stare sa traga clopotele bisericii.

Toata viata lor se invarte in jurul clopotnitei, iar copilul este de mic fascinat de sunetul clopotelor. Tihna lor este spulberata cand tatal lui, chiar preotul satului, afla ca Moses nu este surd ca mama lui, iar atunci incearca sa scape de el, aruncandu-l in rau. Baiatul e salvat de doi calugari aflati pe drumul de intoarcere la Abatia St. Gallen. Gratie vocii lui extraordinare, pe care o descopera si el abia acum, Moses este primit in corul de baieti al bi­sericii. Mai tarziu,i se cere sa mearga saptamanal in vizita la instarita familie Duft, pentru a-i canta mamei muribunde a Amaliei, de care se va indragosti. Aceeasi voce

ii atrage insa si cea mai mare nenorocire cand dirijorul corului decide sa fie castrat, pentru a i se pastra vocea. Dupa exilarea celor doi prieteni calugari, salvatorii lui, si casatoria Amaliei aranjata de familia acesteia, Moses hotaraste sa plece de la abatie, pe urmele iubirii lui. Ia asadar drumul Vienei unde ajunge elevul celebrului cantaret Guadagni si viata lui ia intorsaturi nebanuite.
Clopotele este o carte din care nu lipsesc misterul, adevarul si legenda, dragostea regasita si pierduta, si mai ales sunetele vietii sub toate formele.

Capitolul I – Fragment
La inceput au fost clopotele.
Trei clopote, turnate din lopeti, greble si sape strambe, ceaune crapate, pluguri tocite, o soba ruginita si cate o moneda de aur topita in fiecare dintre ele. Erau negre si aspre, mai putin de jur-imprejurul buzelor argintii, unde ciocanele de lemn ale mamei mele batusera de un milion de ori. Mama era destul de mica incat sa poata dansa sub ele, in clopotnita. Cand se legana, talpile i se desprindeau de pe podeaua cu scanduri lustruite, astfel ca, atunci cand ciocanul lovea clopotul, ii simtea vibratia din coroana acestuia pana-n varful degetelor de la picioare.

Erau Cele Mai Rasunatoare Clopote de pe Pamant, asa spuneau toti locuitorii din Uri, si chiar daca acum stiu unul mai puternic, asezarea lor deasupra Vaii Uri le facea, intr-adevar, foarte rasunatoare. Dangatul lor putea fi auzit de pe apele lacului Lucerna pana deasupra zapezilor din Pasul Sankt Gotthard. Chemarea lor ii intam­pina pe negustorii care veneau din Italia. Co­loanele de soldati elvetieni isi astupau urechile cu palmele cand marsaluiau pe drumul din Uri. Cand clopotele incepeau sa bata, cirezile de boi nu voiau sa se mai urneasca. Pana si cei mai grasi barbati isi pierdeau pofta de mancare de la vibratiile din maruntaiele lor. Toate vitele care pasteau pe pasunile din imprejurimi surzisera de mult. Chiar si vacarii cei mai tineri erau la fel de tari de urechi ca batranii, desi se ascundeau in coli­bele lor dimineata, la amiaza si noaptea, cand mama batea clopotele.

M-am nascut in acea clopotnita, deasupra bisericutei. Acolo am fost alaptat. Cand era destul de cald, acolo si dormeam. Ori de cate ori mama nu le batea cu ciocanele, ne cuibaream sub clopote, in turnul clopotnitei, cu cei patru pereti deschisi catre lume. Ma adapostea de vant si ma mangaia pe frunte. Desi nu-mi adresa nici un cuvant, si nici eu ei, imi privea gura cand ganguream ca orice copil mic. Ma gadila ca sa rad. Cand am invatat sa merg de-a busilea, ma tinea de picior ca sa nu alunec peste margine, sa cad si sa ma zdrobesc de stancile colturoase de dedesubt. Ea m-a ajutat sa stau in picioare. Ii strangeam in fiecare pumn cate un deget, si ea ma tot conducea in cerc pe langa fiecare margine, de o suta de ori pe zi.

In ce priveste spatiul, clopotnita noastra era o lume foarte stramta – majoritatea ar fi vazut-o ca pe o inchisoare pentru un copil. Dar in ce priveste sunetul, era cea mai grozava casa de pe pamant. Caci toate sunetele scoase vreodata erau captate in metalul clopotelor si, in clipa-n care mama le batea, dadea drumul in lume frumusetii lor. Atatea urechi auzeau prin munti ecoul dangatului tunator. Unii il urau, altii erau inspirati de forta lui sau atat de fermecati, incat ramaneau cu privirea pierduta; sau plangeau, caci vibratiile ii faceau sa-si scuture tristetea. Dar nu li se parea frumos. N-avea cum. Frumusetea dangatului era destinata doar mamei mele si mie.

As vrea ca acesta sa fie inceputul: mama si clopotele acelea, Eva si Adam pentru vocea mea, pentru bucuriile si tristetile mele. Dar bineinteles ca nu asta-i adevarul. Am si tata; si mama avea unul. Chiar si clopotele aveau un tata. Al lor a fost Richard Kilchmar care, intr-o noapte din anul 1725, se clatina pe o masa, asa de beat, incat a vazut doua luni in loc de una.

Si-a inchis un ochi si l-a mijit pe celalalt, astfel incat cele doua luni s-au contopit intr-un singur glob difuz. S-a uitat in jur: doua sute de barbati umpleau Piata Altdorf, intr-un oras care se afla, si se mandrea cu asta, tocmai in centrul Confederatiei Elvetiene. Sarbatoreau recolta, incoronarea noului papa si noaptea calda de vara. Doua sute de barbati infundati pana la glezne in noroiul imbibat cu pisat. Doua sute de barbati cu halbe de snaps intepator facut din perele cultivate in Uri. Doua sute de barbati la fel de beti ca Richard Kilchmar.

– Liniste! a strigat el in intunericul noptii, care i se parea la fel de limpede si de calda precum gandurile lui. Am sa vorbesc!
– Vorbeste! au urlat ei.
S-a facut liniste. In inaltimi, Alpii straluceau in lumina lunii ca niste dinti infipti in gingiile negre si gaunoase.
– Protestantii-s niste caini! a strigat el, ridicand halba si impleticindu-se, mai sa cada de pe masa.

Toti l-au ovationat si i-au blestemat pe cainii din Zürich, care erau bogati. I-au blestemat pe cainii din Berna, care aveau arme si armata si puteau sa treaca muntii si sa cucereasca Uri daca voiau. I-au blestemat pe cainii din landurile germane din nord, care nu auzisera niciodata de Uri. I-au blestemat pentru ca urau muzica, pentru ca o defaimau pe Maria, pentru ca voiau sa rescrie Cartea Sfanta.

Blestemele astea, mocnind de doua sute de ani in capitalele Europei, i-au strapuns inima lui Kilchmar. L-au facut sa-i dea lacrimile – barbatii astia din fata lui ii erau frati! Dar ce le putea raspunde? Ce le putea promite? Atat de putin. Nu le putea construi un fort cu tunuri. Era unul dintre cei mai bogati oameni din Uri si totusi nu-si putea permite o armata. Nu-i putea alina cu intelepciunea lui, caci nu era bun la vorba.

Atunci au auzit cu totii raspunsul la rugamintea lui tacuta. Era un dangat care i-a facut sa-si ridice ochii incetosati catre cer. Cineva se urcase in clopotnita bisericii si trasese clopotul. Era cel mai frumos, cel mai sfasietor sunet pe care Richard Kilchmar il auzise vreodata. Reverbera din zidurile caselor, ecoul i se intorcea din munti, iar vibratia ii gadila pantecele umflat. Cand sunetul s-a stins, s-a asternut o liniste la fel de calda si de umeda ca lacrimile pe care Kilchmar si le stergea de la ochi.

A incuviintat dand din cap catre multime. Doua sute de capete i-au raspuns la fel.
– O sa va dau clopote, a soptit el. Si-a aruncat bautura din pahar spre cerul noptii, apoi a ridicat vocea: o sa construiesc o biserica pentru ele, sus in munti, pentru ca ecoul sa rasune in fiecare palma de pamant din Uri! O sa fie Cele Mai Rasunatoare si Cele Mai Frumoase Clopote!

I-au raspuns cu urale si mai galagioase decat inainte. El si-a ridicat triumfator bratele. Snapsul i se prelingea pe frunte. Apoi barbatii si-au adancit privirea in halbe si le-au dat pe gat, pecetluind astfel fagaduiala lui Kilchmar.
Dupa ce a inghitit ultima picatura, Kilchmar s-a clatinat, s-a impiedicat si a cazut. Si-a petrecut restul noptii in noroi, visandu-si clopotele.

A facut ochi sub un petic de cer albastru, inconjurat de douazeci de fete cuvioase.
– Indruma-ne! l-au implorat.
Veneratia lor l-a pus cumva din nou pe picioare si, dupa cateva inghitituri zdravene din sticlele lor, a simtit si mai tare ca pluteste. In scurt timp s-a trezit calare pe cal, in fruntea unui convoi format din cincizeci de cai, cateva carute pline de femei, copii si caini care zburdau prin iarba. Nu stia incotro sa-i indrume, caci pana in ziua aceea, muntii i se parusera amenintatori si dusmanosi. Dar acum ii conducea pe drumul din Uri spre Italia, spre papa, spre ghetarii care straluceau la soare, iar cand i-a venit inspiratia, s-a abatut din drum si a inceput sa urce.

Si-au tot urcat pana aproape de crestele inzapezite. Kilchmar conducea acum cinci sute de locuitori din Alpii Uri, care l-au urmat pana au ajuns la un promontoriu stancos si au zarit valea care se intindea inaintea lor, brazdata de raul Reuss ca de un fi r alb si subtire.
– Aici, a soptit el. Aici
– Aici, l-au inganat ei. Aici.

S-au intors sa vada catunul din vale, nimic altceva decat o ingramadeala de case darapanate. Satenii si vitele lor costelive se uitau la randul lor cu uimire la adunarea de pe dealul stancos.
Acest sat mic si infometat despre care scriu este Nebelmatt. In acest sat m-am nascut (arza-l-ar focul si inghiti-l-ar o avalansa!).

Biserica lui Kilchmar a fost terminata in 1727, inaltata numai cu truda celor din Uri si cu piatra din Uri, astfel incat, in lunile de iarna, indiferent de cat lemn ardea in soba, ramanea la fel de rece ca muntele pe care a fost construita. Era o bise­rica mica si joasa, ce aducea cu o gheata. Episco­pului i s-a cerut intr-o petitie sa trimita un preot potri­vit pentru frigul si pustietatea locului. Raspunsul lui a sosit dupa cateva zile, in persoana unui preot tanar care se incrunta la usa lui Kilchmar – eru­ditul parinte Karl Victor Vonderach. 'Omul potri­vit, scria episcopul, pentru a fi delegat pe un munte rece si indepartat. Nu-l trimite inapoi.'

Acum biserica avea un conducator, douasprezece banci rustice si un acoperis care nu lasa sa patrunda inauntru o buna parte din apa de ploaie, dar tot nu avea ceea ce Kilchmar le promisese. Nu avea clopote. Asadar, Kilchmar si-a pregatit caruta, si-a sarutat sotia si a spus ca avea sa faca un drum la Sankt Gallen, ca sa gaseasca cel mai bun mester de clopote din lumea catolica. A pornit-o huruind spre nord, in strigate patriotice, si nu a mai fost vazut niciodata in Uri.
Construirea bisericii il ruinase.

Astfel, la un an dupa ce ultima placuta de ardezie a fost pusa pe acoperis, biserica inaltata pentru a gazdui Cele Mai Frumoase si Mai Rasunatoare Clopote nu avea nici macar o talanga atarnata in clopotnita.
Locuitorii din Uri sunt niste oameni mandri si inventivi. Cat de greu poate fi sa faci un clopot? s-au gandit ei. Matrite de argila, niste metal topit, cateva grinzi pe care sa atarni clopotele la sfarsit – nimic mai mult. Poate ca Dumnezeu l-a trimis pe Kilchmar numai ca sa-i porneasca pe drumul lor.

Continuarea in numarul viitor

'Clopotele este pentru auz ceea ce Parfumul este pentru miros. Un roman care iti bucura simturile si iti captiveaza mintea in acelasi timp.'
• Sarah Dunant, autoarea bestsellerului international Sacred Hearts

'Primul roman al lui Richard Harvell esteo minunatie de sunete impletite cu povestea unei vieti extraordinare.'
• Fredericksburg Freelance Star

Citeşte mai multe despre:   carte

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Expoziții ale muzeelor românești în luna Iulie

Expoziții ale muzeelor românești în luna Iulie
Galerie Foto „Nicolae Grigorescu și poetica imaginii”. Un medalion expozițional compus din șase tablouri pictate de Maestrul Artei Românești – Nicolae Grigorescu, expuse la Palatul Suțu, vor completa expoziția temati...

Ediţie specială Bucureştii lui Caragiale: Parcul Cişmigiu devine scena teatrelor bucureştene

Ediţie specială Bucureştii lui Caragiale: Parcul Cişmigiu devine scena  teatrelor bucureştene
         Două luni de teatru în aer liber, oferit de festivalul „Bucureştii lui Caragiale”: după o lungă perioadă de cultură online, bucureştenii vor avea din nou...

Vara Filarmonicii deschide publicului două terase ale Sălii Thalia

Vara Filarmonicii deschide publicului două terase ale Sălii Thalia
Galerie Foto Cel mai tânăr proiect al Filarmonicii Sibiu – ”CONCERTE PE ACOPERIȘ” - debutează sâmbătă, 11 iulie 2020 și va include 12 evenimente programate pe Esplanada și terasele Sălii Thalia. În 26 iulie este prog...

În slujba războiului. Alianța secretă dintre astrofizică și armată de Neil deGrasse Tyson

În slujba războiului. Alianța secretă dintre astrofizică și armată de Neil deGrasse Tyson
Reputatul om de ştiinţă american Neil deGrasse Tyson şi coautoarea Avis Lang descriu pe larg felul în care metodele şi instrumentele astrofizicii au fost utilizate în slujba războiului de-a...

Corul Madrigal deschide seria concertelor din Stagiunea estivală 2020

Corul Madrigal deschide seria concertelor din Stagiunea estivală 2020
Duminică, 19 iulie 2020, ora 21:00, Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, deschide seria concertelor estivale cu evenimentul “Hora staccato” – Concert...

Vara Magică începe la Bucureşti în aer liber, în Curtea Ateneului Român, pe 15 iulie

Vara Magică începe la Bucureşti în aer liber, în Curtea Ateneului Român, pe 15 iulie
Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a noua vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria...

„Fantomele fiordului”, un excelent serial din genul „Nordic noir”

„Fantomele fiordului”, un excelent serial din genul „Nordic noir”
Galerie Foto Din 13 iulie, TVR 1 difuzează, în premieră în România, unul dintre cele mai apreciate seriale din genul „Nordic noir" şi cea mai scumpă producţie de televiziune realizată vreodată în Islanda: ne...

Casa Artelor Dinu Lipatti îşi redeschide porţile şi invită publicul la festivalul Mozartissimo

Casa Artelor Dinu Lipatti îşi redeschide porţile şi invită publicul la festivalul Mozartissimo
Primăria Municipiului București, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, organizează cea de-a  IV-a Ediție a Festivalului „Mozartissimo”, vineri, sâmbătă și duminică - 17, 18 și 19 iulie 2020, în aer li...

Ce urmeaza dupa pandemie? 43 de experti fac o analiza la cald in volumul „Lumea de maine”

Ce urmeaza dupa pandemie? 43 de experti fac o analiza la cald in volumul „Lumea de maine”
Curtea Veche Publishing si think tank-ul New Strategy Center au publicat un volum-cheie despre cele mai acute intrebari ale prezentului si cele mai mari probleme legate de viitorul post-COVID-19. „Lumea de...

Clasic e fantastic. 10 ani

Clasic e fantastic. 10 ani
Asociația „Clasic e fantastic” anunță apariția volumului Clasic e fantastic. 10 ani. Timp de 10 stagiuni, pe scena Sălii mari a Ateneului Român și, la început, pe scena Sălii de operă a...

A apărut revista “FILM” nr 2/2020

A apărut revista “FILM” nr 2/2020
          Noul număr al revistei “Film” apare , după perioada de izolare  generată de pandemie şi  în zilele unui început de relaxare cu dilatări şi...

10 iulie – Ziua Muzeului Naţional Cotroceni

10 iulie – Ziua Muzeului Naţional Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni aniversează 29 de ani de existență în spațiul cultural românesc.             Înființat în anul 1991, prin Hotărârea...

Martin Scorsese susține programul CINEVARA al Fundației9. Proiecția de joi de la Rezidența BRD Scena9: Black Girl, „primul film al Africii subsahariene”

Martin Scorsese susține programul CINEVARA al Fundației9. Proiecția de joi de la Rezidența BRD Scena9: Black Girl, „primul film al Africii subsahariene”
Joi, 16 iulie, de la ora 21.00, în grădina Rezidenței BRD Scena9 (Str. I.L. Caragiale 32), va fi proiectat filmul artistic senegalez Black Girl, regizat și scris de Ousmane Sembène, în cadrul programului de proiec

Atelierele Walk & Shoot 2020 – artă fotografică și explorare urbană

Atelierele Walk & Shoot 2020 –  artă fotografică și explorare urbană
La intersecția dintre artă fotografică și explorare urbană, Walk & Shoot propune în această vară cinci ateliere coordonate de unii dintre cei mai cunoscuți fotografi români: Cristian Crisbășan, Cornel...

Medalion excepțional: „Nicolae Grigorescu și poetica imaginii”

Medalion excepțional: „Nicolae Grigorescu și poetica imaginii”
Muzeul Municipiului București vă invită să admirați, în perioada 15 iulie – 16 august 2020, la Palatul Suțu, un număr de șase tablouri pictate de Nicolae Grigorescu, care se adaugă și completează, într-un...
Serviciul de email marketing furnizat de