De ce voia Hitler osemintele lui Vlad Ţepeş?

Jurnalul Naţional îţi aduce miercuri, 4 octombrie, o nouă carte din colecţia Secretele Bucureştilor, de Dan-Silviu Boerescu. "Povești incredibile la vreme de război în București" găzduieşte o serie de istorioare neştiute de mulţi, pline de farmecul Capitalei de altădată.

Una dintre poveşti se învârte în jurul legendei potrivit căreia Adolf Hitler ar fi dorit osemintele lui Vlad Ţepeş pentru colecţia sa personală, şi chiar ar fi intrat în posesia lor. De ce le voia? Probabil datorită fascinaţiei dictatorului pentru personalitatea  domnitorului Ţării Româneşti: "În decembrie 1476 Țepeș este trădat și asasinat în apropierea Codrilor Vlăsiei, lângă Snagov. Sfârșitul domnitorului avea să poarte pecetea unei umilințe simbolice. Capul celui ucis a fost dus la Constantinopole, unde sultanul l-a așezat într-o… țeapă, ca un trofeu. Se spune că, totuși, trupul i-a fost luat și spălat de călugării credincioși, care l-au înmormântat mai apoi într-un loc asupra căruia plutește și astăzi misterul. Cea mai cunoscută varianta cu privire la locul de odihnă veșnică al voievodului este cea susținută de arheologul Dinu V. Rosseti, care afirma că, în decursul săpăturilor din anii 1934-1935, a găsit un mormânt așezat pe axa intrării, în fața ușii Mânastirii Snagov. Deasupra oaselor degradate s-au păstrat bucăți de mătase precum și ornamente brandenburgice, iar scheletul nu avea craniu. Una dintre cele mai fanteziste teorii despre rămășițele lui Vlad Țepeș este legată de un important personaj istoric din secolul XX.  Potrivit acesteia, în timpul ocupării Bucureștiului de trupele naziste, un înalt general german ar fi ordonat de urgență scoaterea din țară a unor lăzi sustrase din Mânăstirea Snagov. Se știe că Fuhrerul nazist era și el foarte interesat de personalitatea lui Țepeș. Dacă, într-adevăr, Fuhrerul și-a dorit sau nu să aibă în colecția sa personală racla cu osemintele celui mai sângeros și sadic domnitor român, care a ordonat tragerea în țeapă a circa 100.000 de oameni, probabil nu vom ști niciodată. Rămâne, însă, o întrebare răscolitoare: De ce era fascinat Adolf Hitler de personalitatea lui Vlad Țepeș?".

Alte poveşti din carte vin din timpul Primului război mondial: "În 1916, unul dintre cele mai fortificate orașe din lume, București, se preda fără a trage un glonț. Ocupanții germani vor lua o serie de măsuri ciudate, precum exterminarea câinilor vagabonzi, suspectați că ar putea fi folosiți în acte de sabotaj. Iar aliații nemților, turcii, demontează piesă cu piesă moara lui Assan și o expediază la Istanbul, ceea ce vor face și sovieticii, cu alte fabrici, după următorul mare război, cel din anii '40. În 1917, Bucureştiul mai primeşte o lovitură. Un comando de 20 de soldaţi bulgari fură într-o noapte moaștele Sf. Dimitrie Basarabov, pe motiv că acesta s-ar fi nascut în satul Basarabov, aflat pe teritoriul ţării vecine. Feldmaresalul Mackensen ordonă ca racla să fie înapoiată Mitropoliei, astfel că sicriul e întors din drum şi adus, sub gardă militară, înapoi la Bucureşti.

Elena Ceaușescu şi-a oferit grațiile unui ofițer nazist

Vreme de un sfert de secol (1965-1989), Elena Ceaușescu a făcut ce-a vrut din istoria României.
Numai că propria ei istorie începuse cu ceva timp înainte, inclusiv istoria ei amoroasă, una destul de ramificată și de controversată, care, în niciun caz, nu s-a rezumat doar la Nicolae Ceaușescu. Fire pătimașă, în viața ei sentimentală au fost destule episoade picante, încă din prima tinerețe, ante-revoluționară.

Înainte să îl cunoască pe Nicolae Ceaușescu, Elena era îndrăgostită orbește de un bărbat. Nimeni altul decât tatăl naistului Gheorghe Zamfir. Numai că iubirea dintre cei doi a ținut foarte puțin. El a plecat în București, iar ea l-a urmat, însă acesta nu a mai vrut să continue relația cu ea. În acel moment, inima tovarășei Elena Ceaușescu a fost zdrobită, iar pentru a se consola s-a implicat în mişcarea comunistă.

Ajunsă în București, primul pe listă a fost Marin Ceauşescu, chiar fratele lui Nicolae Ceaușescu. Iubirea lor a durat foarte puțin, o dată cu plecarea acestuia în armată. Mihaela Ceauşescu, fiica lui Marin, care s-a sinucis la Viena după moartea soţilor Ceauşescu în decembrie 1989, a descris în cartea "Nu regret, nu mă jelesc, nu strig" relaţia dintre Elena şi tatăl său: "Rămasă singură, Leana lui Briceag a pus ochii pe Eftimie, unchiul lui Ion Iliescu. Nici de data aceasta nu a avut noroc în dragoste. În 1939, la balul de 1 mai, Elena avea să îl întâlnească pe Nicolae Ceauşescu. Deşi urmau să se căsătorească, Elena nu a ezitat să calce strâmb".
Înainte de a se mărita, când Nicolae Ceauşescu era în închisoare, Elena a avut o relaţie cu un soldat neamţ şi a fost surprinsă de fratele lui Nicu, Nicolae Andruță Ceaușescu.

"Mata Hari" de România

În prima jumătate a secolului trecut, România a avut propriul lot de mari personalități feminine implicate în activități de spionaj. De obicei, era vorba de femei din lumea bună, chiar din elita societății – precum principesa Martha Bibescu, prima femeie din lume conducătoare a unei organizații masonice și amantă a mai multe capete încoronate europene din ambele tabere beligerante, Veturia Goga, soția poetului și politicianului Octavian Goga dar și una dintre favoritele lui Adolf Hitler (care o alinta „Privighetoarea mea”), sau Elena Lupescu, amanta Regelui Carol al II-lea. Maria Tănase, chiar dacă provenea din clasa umilă a sărăcimii din mahalalele Bucureștilor, avea avantajul unei cariere artistice uluitoare, care-i adusese și ei conexiuni la cel mai înalt nivel, în special în lumea expaților interbelici din Capitala României. Iar evreica Maria Vera Rosenberg din Galați s-a transformat în Vera Atkins și a reușit să intre la Londra în anturajul liderului britanic Winston Churchill, devenind apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, chiar șefa unui serviciu de spionaj (Special Operations Service).
Însă, între toate aceste vedete incontestabile ale vremii lor, una dintre cele mai fascinante povești, demne de o Mata Hari autohtonă, le-a avut o frumoasă fată de preot român din Banatul sârbesc, Maria Bălan, care a devenit cel mai tare spion al Regatului în timpul Primului Război Mondial. Ea furniza, însă, informații despre armata austro-ungară și Ohranei țariste.
Pe când era elevă la Școala Normală din Vârșeț, în oraș a sosit un regiment al armatei imperiale. În casa familiei Bălan a fost încartiruit un frumos și tânăr sublocotenent de ulani (cavalerie ușoară). Între tânăra româncă și sublocotenentul austriac s-a înfiripat o idilă. Maria a fugit cu el în Timișoara. Se pare că ea a ajuns în cosmopolitul oraș de pe Bega în urma unui plan prestabilit. Cu puțin înainte de a-l cunoaște pe ofițerul austriac, ea fusese recrutată de un agent al serviciului de spionaj român.
Datorită frumuseții, a cunoașterii limbilor germană și maghiară, a farmecului personal, ea a reușit să pătrundă în cercul ofițerilor superiori ai Corpului VII al armatei imperiale, aflată în Banat. Astfel, Maria Bălan a putut să afle ușor planurile armatei imperiale, situația armamentului, starea de spirit a trupelor etc. De asemenea, spioana româncă a contribuit la eliminarea unor agenți ai imperiului Austro-Ungar care locuiau în zona Rucăr-Dragoslavele-Câmpulung Muscel. Aceștia erau angajați ca pădurari și agenți de vânătoare.
Identitatea ei a fost aflată abia după ocuparea Bucureștiului de către Puterile Centrale (decembrie 1916), când ocupanții au cercetat arhivele Siguranței rămase în Capitală.
Maria Bălan a fost reținută, iar autoritățile austro-ungare au declanșat un proces rapid. Spioana româncă a fost condamnată la moarte pentru înaltă trădare. Toți condamnații pentru spionaj au fost grațiați, mai puțin Maria Bălan. Când i s-a spus acest lucru, tânăra a început să râdă, șocându-i pe ofițerii austrieci.
Românca a fost condamnată la moarte prin spânzurare. În ziua execuției, sergentul care a intrat în celula ei a găsit încăperea goală. Maria Bălan a evadat cu ajutorul unui ofițer austriac și a dispărut. Maria Bălan a ajuns în cele din urmă la București, unde și-a schimbat numele și a trăit cu o nouă identitate.

Găseşti mai multe povestiri interesante în cartea "Povești incredibile la vreme de război în București", care apare miercuri, 4 octombrie, cu Jurnalul Naţional.