x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Dezbatere cu vorbe şi cântec

Dezbatere cu vorbe şi cântec

de Dana Andronie    |    29 Apr 2011   •   16:52
Dezbatere cu vorbe şi cântec

Printre standurile Târgului de Carte BookLand (desfăşurat în perioada 15-17 aprilie, la AFI Palace Cotroceni) una atrăgea atenţia prin câteva detalii importante. În primul rând nu era standul unei edituri, ci al unei singure cărţi: „De ce urâm femeile?” de Miron Manega. Expozantul era chiar autorul. De fapt, vorba vine „expozant”, pentru că pe ecusonul său scria EXPONAT. Ideea i-a aparţinut lui Florin Chilian care, în glumă, i-a scris pe spatele ecusonului (cu rujul unei prietene) cuvântul cu pricina.

Lui Miron Manega i-a plăcut ideea şi a adoptat-o pe loc, punându-şi ecusonul în piept cu noua „titulatură”. „Mi se pare mai aproape de adevăr – a spus el. Iar eu sunt un om sincer, îmi place să arăt oamenilor adevărul.” Prinzând momentul, i-am pus, din „voleu”, o întrebare pe care i-o coceam de mult: „Spune-mi şi mie, dacă eşti atât de sincer, ca să poţi să-ţi scrii cartea ţi-ai înşelat soţia? Presupun că trebuie să ai şi o anumită experienţă de «teren» pentru a face anumite observaţii, nu?”. După câteva clipe de gândire, mi-a răspuns aşa: „Se poate să pui o asemenea întrebare unui bărbat însurat? Nu pot să-ţi răspund da – pentru că risc să găsesc yala schimbată. Nu pot să-ţi răspund nici nu – pentru că ar fi descalificant în faţa celorlalţi bărbaţi. Şi chiar în faţa femeilor. Toată reputaţia mea de cunoscător în domeniu s-ar duce de râpă, iar vânzarea cărţii ar avea de suferit. Cum aş putea să distrug viitorul propriei mele cărţi? Ca să ies onorabil din situaţie, îţi răspund şi eu ca olteanul care a fost întrebat dacă nevastă-sa e gravidă: nu prea!”.

Lansarea cărţii lui Miron Manega a fost precedată, la standul Editurii Monitorul Oficial, de cea a lui Tudor Octavian, „Tablouri frumoase, autori necunoscuţi”, primul manual de atribuire din literatura scrierilor de artă. Manega a fost şi el prezent la lansare, dar avea şi de ce. Tudor Octavian îl pomeneşte elogios chiar în primele trei rânduri ale cărţii: „Ca idee, ea (cartea – n.r.) a prins formă în lunga serie de interviuri rea­lizate de Miron Manega şi publicate în regimul importanţei de Săptămâna Financiară”.

Revenind la „De ce urâm femeile?”, după spusele organizatorilor de la BookLand, lansarea acesteia, pe una dintre scenele editoriale ale târgului, sâmbătă, 16 aprilie, a fost cea mai frumoasă lansare din acea zi. A beneficiat, ce-i drept, de prezenţa Mariei Gheorghiu, cu care a improvizat un fel de „dezbatere cu vorbe şi cântec”. Or, trebuie să recunoaştem, vocea Mariei Gheorghiu este o reţetă sigură de polarizare a publicului. Cartea lui Manega a avut şi suportul moral şi faptic al lui Florin Chi­lian, care, în timpul concertului de pe scena patinoarului de la mall, şi-a trimis spectatorii să cumpere „De ce urâm femeile?”.

De la lansarea cărţii (pe 1 martie, la Muzeul Satului), aceasta s-a tot relansat: la Cinema Patria, la Casa de Licitaţii Goldart, la clubul „E varză”, la Palatul Baroc din Timişoara (în acelaşi timp cu cartea lui Pavel Şuşară, „Universul din cuşcă”). Prezentarea de la AFI Palace a fost a şasea, într-un interval de o lună şi jumătate. Prezenţa şi referinţele personalităţilor care au salutat-o în tot acest timp (Şerban Foarţă, Cornel Ungureanu, Tudor Octavian, Mircea Coloşenco, Varujan Vosganian, Laurian Stănchescu etc.), dar mai ales faptul că prefaţa şi postfaţa sunt semnate de Pavel Şuşară, au făcut ca „De ce urâm femeile” să fie validată cultural, la un nivel la care nici autorul nu se aştepta. Lui Miron Manega nu-i rămâne decât să demonstreze că succesul de piaţă şi va­loarea nu sunt incompatibile.

×
Subiecte în articol: carte