x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Directorul Editurii Cartea Românească, scriitorul Călin Vlasie, anunță surprize plăcute pentru 2018. «Îmi doresc să aduc Cartea Românească la nivelul perioadei din interbelic»

Directorul Editurii Cartea Românească, scriitorul Călin Vlasie, anunță surprize plăcute pentru 2018. «Îmi doresc să aduc Cartea Românească la nivelul perioadei din interbelic»

de Cristinel C. Popa    |    10 Ian 2018   •   17:17
Directorul Editurii Cartea Românească, scriitorul Călin Vlasie, anunță surprize plăcute pentru 2018. «Îmi doresc să aduc Cartea Românească la nivelul perioadei din interbelic»

Editura Cartea Românească are de circa un an un nou manager, cunoscutul scriitor Călin Vlasie. Sub conducerea sa, instituția a înregistrat rezultate remarcabile, în 2017 au fost publicate 80 de titluri, în special volume ale unor autori români importanți, cum ar fi: Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Cornel Ungureanu, Ion Bogdan Lefter, Daniel Cristea-Enache, Mircea Nedelciu, Marian Ilea, Mircea Cărtărescu, Sebastian Reichmann, Gabriel Chifu, Dan Stanca, Mihaela Miroiu, Petre Barbu, Răsvan Popescu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Bogdan Ghiu, Grigore Chiper, Matéi Visniec, Călin Vlasie, Ioan Es Pop, Dorian Gellu, Lucian Vasiliu, Magda Carneci. De asemenea, Editura Cartea Românească, prin cele 24 de colectii și 20 de domenii editoriale, are o acoperire largă, reușind să participe la numeroase târguri naționale și internaționale. Grupul Cartea Românească a reusit, de asemenea, să administreze și Fundatia pentru Stiinte și Arte Paralela 45, organizând și cel mai important concurs scolar din România (Comper), dar având sub control și numeroase și utile pagini de facebook ale grupului editorial, cum ar fi: Editura Cartea Românească, Librăria Cartea Românească, Clubul qpoem, Clubul qproza, Concursurile Comper, Concursul Timtim-timy, Comunitatea profesorilor de limba și literatura română din România, Biblioteca de matematică, Copii Supertalentați, Olimpiada Națională și Internațională de Limba și Literatura Română, OLAV. Olimpiada de Lectură ca Abilitate de Viață-Secțiunea Gimnaziu, Olimpiada Națională și Internațională de Lingvistică - ONIL, Cercul național de lectură și scriere creativă. Călin Vlasie ne-a oferit, in exclusivitate, un interviu.

Cristinel C. Popa: Ce satisfacții ați avut in 2017 și ce planuri aveți pentru 2018, domnule director - Călin Vlasie?

Călin Vlasie: Evident invitația, adresată de Consiliul Uniunii Scriitorilor din România de a prelua administrarea Editurii Cartea Românească, după succesul de aproape 23 de ani de administrare a editurii Paralela 45, a fost cea mai mare satisfacție din 2017. Imi doresc ca pe viitor să readuc structura de producție a acestei edituri la nivelul structurii din perioada interbelică - și anume publicarea de cărți din toate domeniile editoriale : ficțiune, literatură pentru copii, nonficțiune și educațional. Am nevoie de 2 ani pentru a iniția această strategie și de încă doi ani pentru a o maturiza.Vor fi patru ani de foc, cu multă muncă pe toate planurile!

Cristinel C. Popa:  Ce noutăți vor bucura cititorii în viitorul apropiat, dar pe termen lung?

Călin Vlasie: În 2018 cititorii Cărții Românești se vor întâlni cu o seamă de autori binecunoscuți în literatura de azi, de la poeta Simona Popescu la criticul literar Eugen Negrici, care își publică ediția definitivă a celebrei lui cărți ”Literatura sub comunism”: Nicolae Manolescu,Nicolae Balotă (inedit), Bogdan Ghiu, Mihai Zamfir, Dan Gulea, Xenia Negrea, Liana Cozea, Cătălin Ghiță, Mircea A. Diaconu, Grete Tertler,Vasile Gogea , Ioan Mihai Cochinescu, Marian Ilea, Nichita Danilov, Maria Pilchin, Gabriel Klimowicz, Horia Blidaru. Nicolae Prelipceanu, Savu Popa, Daniel Dumitrașcu. De asemenea, ei se vor putea bucura de multe cărți pentru copii și auxiliare școlare.

Cristinel C. Popa : Ce activități colaterale veți organiza în 2018 și care este potențialul de crestere al grupului și al asociațiilor literare pe care tot dvs le păstoriți (Qpoem și altele)?

Călin Vlasie: Se continuă proiectul QPOEM și mai ales rezidența online qpoem (sunt poeți foarte tineri care „se școlesc” prin qpoem), dar și proiectul QPROZA și cel destinat Cercurilor de lectură și scriere creativă pentru elevi. Cu cât vom avea mai mulți cititori cu atât mai mult vor fi avantaje la nivel de instrucție specializată, dar și numărul „consumatorilor” de literatură autohtonă va crește.

Cristinel C. Popa : Ce vă doriti de la viitor, pe linie personală, literară, dar și în calitate de director al editurii?

Călin Vlasie: Îmi doresc să aduc Cartea Românească la perioada de funcționare interbelică, dar și la cea din timpul mandatului de director al lui Marin Preda din anii ‘70. Ca scriitor îmi doresc să-mi continui proiectele personale.

Cristinel C. Popa: Cine ar putea să vină în întâmpinarea frumoaselor dvs demersuri, cine ar putea și cine efectiv vă sprijină în această direcție? Vă doresc un an nou plin de împliniri, cât mai reușit, din toate punctele de vedere!

Călin Vlasie: Suntem sprijiniți de scriitori, profesori, oameni specializați în diverse domenii, la baza instrucției cărora stau cărți apărute la această prestigioasă editură sau care sunt copleșiți de mesajul conținut în titulatura acestei edituri: faptul că există o carte și o cultură românească pe care nu trebuie să o abandonăm și care își găsește echivalentul simbolic în însăși ființa noastră națională. Si eu vă doresc un an nou mai bun și mai predictibil !

Portret - scriitorul Călin Vlasie

Călin Vlasie s-a născut pe 21 mai 1953 la Buzău. Este un poet, eseist, publicist și editor român extrem de respectat în țară, dar și peste hotare. După studiile liceale efectuate la Pitești, a absolvit, în 1978, Facultatea de Filosofie, secția pedagogie, limba franceză, a Universității din București. A participat la fondarea, în 1977, a Cenaclului de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu. Până în 1990 a lucrat ca defectolog  la Tâncăbești, Snagov, logoped și psiholog clinician, la Pitești. După 1990 a fost redactor și redactor-șef la revistele Argeș (1990) și Calende (1991-1993), publicand săptămânal articole si în revista Contrapunct. A înființat și a condus editurile Calende (1991), Didactica Nova (1992) și Editura Vlasie (1993). În 1994 demisionează din toate aceste edituri și înființează Editura Paralela 45, pe care o conduce cu succes, la inceputul anului 2017 fiind invitat să preia și conducerea prestigioasei edituri Cartea Românească. A luat numeroase premii ca autor și editor, publicând poezie, articole, interviuri în majoritatea revistelor literare românești. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1990). În 2008 i se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler. Membru al P.E.N. Club România (2016). A debutat în revista Argeș, seria Gheorghe Tomozei, în 1970. Referiri la opera sa face Radu G. Țeposu în Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nou, 1993 (p. 77) remarcând „acele fulgerări lirice care prind, în mișcări rapide, încordări autentice, vibrații ale unei sensibilități ulcerate: „cum/poți/să/visezi/moartea/cînd/sufletu-i/dominat/de frică?” (cum poți)”. Poetul afirmă, pe drept: „Valoarea literară este autonomă, este rezultatul a mii și mii de nopți de lectură și exercițiu literar, își are legi estetice care nu ascultă de nicio rațiune politică sau propagandistică”. Iată și câteva exemplificări din opera sa: Rezistența la neant/Vibrare a numerelor./Muzeu de aer rar/Sîngele anume/este făcut/pentru a mă lansa/într-un dans alb/o cută în cer/Incertirudine, o, incertitudine!/Aveam un chip care semăna/cu o sămînță/rezistînd la neant./Să mă renasc nu știu./Doar dacă sîngele/compus ar fi din litere…(Neuronia). (țipătul): «țipătul strident și sinistru/e al unui păun/cocoțat pe o coloană/pictată proaspăt/în labirintul de la Knossos/în ghidul colorat/imprimat impecabil/descopăr ochii tăi/îngroziți de spaimă./căldura e un semn al eternității/căldura stridentă și sinistră». Călin Vlasie a publicat volumele: « Laborator spațial» (titlul original, Laboratorul, fiind respins de cenzură), poezie, 1984; « Întoarcerea în viitor », poezie, 1990; « Un timp de vis », poezie, 1993; «Acțiunea interioară », poezie, 1999; «Literatura română postbelică între impostură și adevăr », publicistică, în colaborare cu Nicolae Oprea, 2000; «Neuronia / Neuronie», poezie (ediție bilingvă, trad. în limba franceză de Jean-Louis Courriol, Editura Paralela 45, 2003); «Poezie și psihic, jurnal de idei », Editura Paralela 45, 2003; «Nicolae Manolescu 70 », în colaborare cu Ion Bogdan Lefter, publicistică, 2009. «Strategia de a moșteni nebuni cinstiți sau ridicarea la putere », publicistică, 2016. Este prezent în numeroase antologii și dicționare românești și internaționale, scrierile sale fiind traduse în: Franța, Germania, Elveția, Italia, S.U.A., Canada, Spania, Serbia. Este membru al Uniunea Scriitorilor din România, în 2002 a înființat Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor din România al cărui președinte a fost până în 2005. Membru fondator și vicepreședinte (1998) al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România - ASPRO. Vicepreședinte al Uniunii Editorilor din România (2010). Președinte al Fundației pentru Științe și Arte Paralela 45. Respectatul scriitor este nelipsit din toate dicționarele importante de literatură, amintim aici doar câteva dintre ele:  Ion Bogdan Lefter, «Flashback 1985: începuturile "noii poezii », 2005,2016 ; Marin Mincu, « O panoramă critică a poeziei românești din secolul al XX-lea », 2007 ; Nicolae Manolescu, «Istoria critică a literaturii române », 2008 ; Ioan Holban, « Literatura română de azi. Poezia-proza », 2012 ; Nicolae Manolescu, « Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc », 2014.

×
Subiecte în articol: cartea romaneasca Călin Vlasie