Fantoma trecutului

Un bătrân bolnav de cancer, căruia i se mai dau puţine luni de trăit, poate deveni o ameninţare gravă pentru Norvegia, astfel încât s-o scufunde în haos? Jo Nesbo demonstrează, în romanul său „Fantoma trecutului”, că o astfel de posibilitate există.

Remarcabilă, în primul rând, în această carte, este abilitatea cu care se alternează planurile temporale, de parcă un regizor ingenios, montând o piesă ştiută de toată lumea, doreşte s-o facă mai atractivă schimbând rapid decorurile şi perioadele în care evoluează eroii, astfel încât publicul să aibă o perspectivă simultană a întâmplărilor.

În scene de un realism zguduitor, autorul prezintă comportamentul trupelor norvegiene care participă la asediul Leningradului în anii celui de Al Doilea Război Mondial. Gerurile sunt cumplite, mâncarea e puţină, iar moartea pândeşte de pretutindeni – asupra tranşeelor se revarsă obuze de artilerie, oricând poţi călca pe o mină, bombe şi grenade sunt aruncate din avioane, iar lunetiştii ruşi trag cu precizie asupra oricui riscă să iasă din adăposturile săpate cu greu în pământul îngheţat. Unii soldaţi comit acte de bravură şi se acoperă de o falsă glorie, dar sunt şi militari care se dedau la fapte abjecte şi nu ezită să-şi ucidă camarazii pentru a scăpa cu viaţă. Totul este impregnat de teroare şi frică, de trădare şi minciună, contrazicând propaganda oficială despre eroismul unei armate care îi zdrobeşte pe bolşevici fără să sufere pierderi.

Alte secvenţe se desfăşoară în 1999 şi 2000 şi îl au ca protagonist pe detectivul Harry Hole. În urma unei erori îngrozitoare pe care o săvârşeşte – răneşte grav un membru al serviciilor secrete americane – el este trecut pe linie moartă, încredinţându-i-se misiuni banale. Dar tocmai în cursul unei acţiuni de rutină se declanşează o suită de evenimente care pun pe jar Ministerul de Externe, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, Serviciul de Securitate. În Oslo îşi face apariţia un criminal în serie care taie beregata victimelor sale cu o precizie de chirurg. Pentru a-l afla, Hole trebuie să răscolească un trecut tenebros, când norvegienii colaboraseră cu conducerea nazistă. Pentru tânărul anchetator, confruntarea cu o istorie jenantă şi mai puţin cunoscută devine copleşitoare. În jurul lui gravitează colegi, dar şi personaje cu funcţii înalte, indivizi din pegra capitalei, foşti combatanţi în cea mai sângeroasă conflagraţie pe care a cunoscut-o omenirea.

De-abia acum el are ocazia să ia aminte la tinerii cu capete rase, cu svastici tatuate pe piept şi pe braţe, care scriu pe ziduri sloganuri fasciste şi păstrează acasă postere cu Hitler, visând la reînvierea naţional-socialismului, la alungarea tuturor străinilor care provin din zone asiatice, cu alte obiceiuri şi altă credinţă.
Pe fondul acestor mişcări neo-naziste, ancheta pe care o cunduce Hole este şi mai anevoioasă. Iar ucigaşul se dovedeşte a fi un profesionist care nu lasă probe incriminatorii şi urmăreşte, cu sânge rece, un plan diabolic, cu o miză halucinantă, capabilă să răstoarne ordinea existentă în regatul norvegian.

Descifrarea lui înseamnă o investigaţie laborioasă, cu multă risipă de forţe şi de energie, cu victime colaterale, cu descoperirea unei complicităţi în sferele puterii, care face şi mai dificilă înţelegerea mobilului acestor omoruri.

Jo Nesbo scrie cu pricepere pagini în care tensiunea e detectabilă în fiecare rând. Rareori un thriller se parcurge cu o asemenea accelerare a pulsului – trebuie să întrerupi lectura din când în când, pentru a-şi mai domoli bătăile inimii.
La început, naraţiunea sa pare prea fărâmiţată, ca şi cum ar trebui să ordonezi un puzzle cu piese de la mai multe jocuri, fără legătură între ele. În final, însă, toate fragmentele îşi dovedesc rostul şi se aranjează într-un ansamblu coerent şi inteligibil, care transmite un mesaj teribil despre vină şi remuşcare, despre uitare şi refuz al îngropării trecutului, despre săvârşirea unor orori şi ispăşire.