“Fluturi sărutându-se”, sensibilitatea şi filosofia Reginei Elisabeta a României

 “Când trăieşti vreme îndelungată într-o cuşcă aurită, îţi doreşti o celulă de închisoare ca unic refugiu” ­ Carmen Sylva
Regina Elisabeta a României a fost o poetă apreciată, o scriitoare prolifică, o mare iubitoare a ţării pe care a condus-o, alături de soţul său, Regele Carol I, aproape o jumtătate de veac. Dar iată, volumul “Fluturi sărutându-se” ne luminează o parte necunoscută a sa: aceea de gânditoare profundă, ironică, uneori... tandră.
_________________________________

“Fluturi sărutându-se”
de Carmen Sylva

“Cu gene încins-a ochii tăi
Cel ce a creat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare au prins
Şi un fulger umed le e privirea.

Cu drag eu genele-ţi ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins şi des —
Şi astfel te sărut pe tine.

Bătând din aripi, când ne sunt
Unite aprinsele pleoape,
E parcă soarele ar luci
Şi într-însul ne-am uni de-aproape.

Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, şi mă-mpresoară
Scântei, un râu adânc de foc,
Iar genele mi se scoboară.

Se face noapte-n jurul meu!
Eu pier în strângerea clipirii,
Bătând din ostenite aripi,
Topit de flacăra iubirii.”
_________________________________

Lansarea cărţii “Fluturi sărutându-se”, volum al poetei şi gânditoarei Carmen Sylva – regina Elisabeta, prima regină a românilor, a fost, marţi seară, 3 septembrie, un popas minunat în aceste vremuri zbuciumate, pentru cei veniţi să întâlnească poezia, filosofia, istoria, la librăria din centrul oraşului. Şi Casa Regală a României.
Volumul “Fluturi sărutându-se” împrumută numele unei frumoase poezii de dragoste semnate de Carmen Sylva, tradusă de George Coşbuc. Cartea este bogat ilustrată cu fotografii din arhiva lui Gabriel Badea-Păun, îngrijitorului ediţiei, şi din cea a Casei Princiare de Wied, precum şi din alte surse, realizate de fotografi cunoscuţi contemporani cu Regina Elisabeta. Regina este înfăţişată în diversele etape ale vieţii, ca tânără principesă şi apoi ca regină, în saloanele Castelului Peleş sau ale Palatului Cotroceni, în portrete sau imagini de familie, în ipostaze regale sau artistice. Cronologia se constituie într-un studiu despre evoluţia Elisabetei de Wied ca principesă şi regină şi a autoarei Carmen Sylva în contextul literar românesc şi european.
Regina Elisabeta şi Regele Carol I “ne-au învăţat să fim buni români”, spunea istoricul Georgeta Filitti. Iar Elisabeta, prin preocupările sale pentru cultură, a dat un suflu european acestor meleaguri. Şi, prin respectul pe care l-a impus, a luminat puţin imaginea femeii românce. Pentru că noi “românii nu prea iubim femeile”. Adică nu le punem pe piedestalul pe care trebuie puse, indiferent de meritele pe care le au.

Scriitor prolific
Regina Elisabeta a fost un scriitor recunoscut, peste 50 de volume a scris numai în limba germană, un poet sensibil, o ocrotitoare a artelor şi a artiştilor, o bună regină. Dar iată că această carte, de care s-a îngrijit cu succes Gabriel Badea-Păun, a evidenţiat o altă latură a a acestei minunate femei: “Este o extrem de fină ironistă”, spunea profesorul Silvian Ionescu.
“Fluturi sărutându-se”, apărută la editura Curtea Veche, cuprinde poezii şi panseuri ale reginei. Poeziile, scrise în alte limbi decât cea română, au fost traduse de George Coşbuc, Ştefan Octavian Iosif, Elena Poenaru şi alţii. Poate că nu sunt cele mai bune traduceri care s-ar fi putut face, dar  valoarea de document a cărţii nu este mai mică. Aceste panseuri sunt cele care au schimbat pentru cunoscători şi vor schimba, cu siguranţă, şi pentru cei care vor citi cartea, impresia despre Carmen Sylva sau regina Elisabeta. A fost o gânditoare profundă, sensibilă, ba chiar biciuitoare. O fină observatoare. “Viaţa este o artă în care mult prea des rămânem simpli diletanţi. Pentru a deveni maestru, trebuie să verşi sânge din propria inimă.” Sau “Nu putem fi niciodată obosiţi de viaţă. Nu suntem obosiţi decât de noi înşine.” sau “Postind, devii apostol; hrana îmbelşugată te face diplomat.” sunt câteva cugetări din capitolul “Despre viaţă”.  Din “Despre umanitate”: “Studiaţi corpul omenesc; sufletul e şi el pe aproape.”; “Nu e suficient să observi oamenii; trebuie să-i simţi cu inima.”; “Ceea ce-l desparte pe om de animal este îndolaia.”; “Despre iubire”: “Gelozia unui logodnic este un omagiu; a unui soţ, o jignire.”; “Iubirea nu vede defectele; prietenia le iubeşte”. “Despre Artă”: “De ce să descrii urâţenia, dacă frumuseţea nu a fost încă epuizată?”.
Exemplele ar putea continua. Aceste gânduri, de cele mai multe ori, regina le scria pe mici bileţele de hârtie sau pe cărţi poştale şi apoi le dăruia fetelor din suita sa sau, în cazul cărţilor poştale, le vindea pentru a ajuta.
La lansare s-a vorbit multe despre Regină, despre calităţile sale ca om de cultură. Dar ea, Elisabeta, prima regină a românilor, a fost “unul dintre cei mai mari oameni de stat pe care i-a avut România”, a afirmat Principele Radu. Regina Elisabeta şi Regele Carol I “au inventat totul în stat. Noi nu mai avem ce inventa”.

Să o descoperim
“Interzisă aproape cincizeci de ani, numele nu i-a mai fost pomenit decât în cercuri restrânse şi în situaţii absolut indispensabile, de obicei legate de protecţia pe care i-a acordat-o lui George Enescu sau în legătură cu proiectul romantic de a-l căsători pe Principele Ferdinand cu Elena Văcărescu. Astfel, opera poetică a primei noastre Regine a devenit aproape necunoscută noilor generaţii”, a spus Gabriel Badea-Păun, subliniind, astfel, necesitatea de a ne cunoaşte istoria, personalităţile ei pentru a şti mai bine cine suntem.

Lansarea volumului “Fluturi sărutându-se” a prilejuit o seară minunată. S-a vorbit cu preţuire despre o regină cum nu s-a mai văzut, despre un om de cultură care, iată, ne poate surprinde şi astăzi. Publicul a fost frumos, cunoscător şi iubitor de istorie, mare degustător de poezie.