George Ţărnea - poetul supărat rău

În aceste zile, când românii s-au aflat în stradă pentru a-şi exprima protestul faţă de un mod brutal, imoral şi rapace, de a face politică, vede lumina tiparului o nouă carte a poetului George Ţărnea.

Carte intitulată, simplu şi direct: „Cu privire la iubire”(Peggy Production, 2015). Este vorba, după cum ne spune în Colofonul ediţiei, Andrei Bogdan Ţărnea, fiul poetului, despre un poem la care autorul a lucrat câţiva ani buni şi rămas inedit până acum.

Cartea a fost lansată ieri, în ziua s-au împlinit 70 de ani de la naşterea inefabilului baladist, într-o selectă variantă editorială la reuşita căreia a contribuit comentariul grafic de excepţie datorat Maiei Manolescu .

 Prima surpriză vine este dată de împrejurarea că, deşi poartă un titlu atât de senin şi de mângâietor - „Cu privire la iubire”-, volumul de faţă este mai degrabă în descendenţa „Poemelor supărate rău”, apărute în 1996, din care am ales anume aceste versuri cu manifestă vocaţie protestatară:„Sunt un român nehotărât,/Ţin bunăstării de urât.//…//Apatic  ca un bolovan,/Mă pune soarta paravan/La fel de fel de-ncurcături/Din partea unor secături/Care declară c-ar avea/În grijă sărăcia mea/Spetindu-se în mod frecvent/S-o guverneze mai atent.”

Poemul se numeşte „Egloga eroului necunoscut”, ceea ce ne surprinde  o dată mai mult, ştiut fiind că egloga este un poem pastoral, idilic, o bucolică, iar, în cazul de faţă, nici că poate fi vorba despre aşa ceva! După cum, nu cred că am putea vorbi „despre iubire” de vreme ce fiecare dintre cele 50 de catrene ale cărţii începe cu un răspicat:„urăsc”. Înţelesul lucrurilor ni-l va desluşi poetul însuşi „Versurile cuprinse între coperţile acestei cărţi pot fi ale oricărui socoteşte că fără a urî minciuna,linguşeala, prefăcătoria, trufia, zgârcenia, răutatea, nimicnicia nu se poate trăi prin şi întru iubire”.

Odată despărţite apele de uscat, urmează să vedem ce nu iubeşte poetul şi, în acest fel, ne îndemnă şi pe noi să nu iubim? În primul rând, mai bine spus în primul catren, ipocrizia şi, perechea sa,impostura,ca şi  toate măştile sub care ele se ascund:„1.Urăsc iubirea din oficiu/ Şi dogma fără postament,/Miresele de sacrificiu/Şi gloria fără postament”. Sau ceva mai departe:„7.Urăsc hoţiile pe faţă/De sub lozincile din dos,/Şi-orice curent de suprafaţă,/ Care te-mpinge mai în jos”.

Cu acest răspicat şi repetat „urăsc”, George Ţărnea pune la zid şi mitraliază fără cruţare o piramidă a puterii, un sistem construit pe corupţie şi minciună, pe amăgire şi manipulare: „21.Urăsc saloanele private-/Duhnind de vomă şi gogoşi/ Sau purtătorii de cravate/Cu maniere de codoşi”; „47.Urăsc parfumul de narcise-/ Dulceag şi ieftin şi perfid-/ Cariatidele ucise,/Şi  proştii puşi mereu la zid”.
 După cum era de aşteptat, ciocoii de tip nou, personajele emblematice ale capitalismului de cumetrie, cei îmbătaţi de aburii autoproclamatei lor  măreţii,precum şi cârdăşia murdară a castei parveniţilor, au parte de câteva catrene memorabile: „15.Urăsc mai marii ,mici în fapte,/Şi micii când se cred prea mari, Pe cei căzuţi ca musca-n lapte,/ Şi pe habotnicii samasari.”; „17.Urăsc prostia miruită ,/Şi-nţelepciunea fără har/O utopie miruită,/O utopie năruită,/Şi înfrăţirea la pahar”.

Un loc aparte în această veritabilă „comodie a vremii”încrustată în acide catrene nu avea cum să nu fie rezervat perfidelor tehnici ale manipulării ca şi„ vânzătorilor de iluzii”. Iată câteva dintre gândurile „supărate rău” ale poetului pentru această faună gregară:„16.Urăsc industria de mituri,/ Care transformă zaţu-n zei./ Un paradis închis cu nituri,/Şi hecatombele de miei”,precum şi:„23.Urăsc căderile-n uitare,/ Şi înălţările-n poveşti,/Şi mocirloasa încântare, /A traficanţilor de veşti”.

Surprinzător sau numai aparent surprinzător, câteva dintre catrenele pe care George Ţărnea le-a scris acum două decenii, par, mai degrabă, scrise nu cu multă vreme în urmă:34.„Urăsc tiranii care,încă,/Nici n-au ieşit la interval,/Nimicul cocoţat pe stâncă,/Şi muntele răpus de-un val.”;  „49.Urăsc pe laşul bun de gură,/ Pe  curajosul prea tăcut,/Şi, mai ales, peste măsură,/Hrănirea urei din trecut”.

Punctul final al celor 50 de „catrene supărate rău” este caligrafiat, în mod categoric, de către George Ţărnea cu mână sigură:„Urăsc  această-nşiruire/ Urăsc un drum trasat prea drept,Urăsc intrarea-n nemurire/ Urăsc ieşirea din Concept”. Prin „Concept” poetul înţelegând, nu încape îndoială, normalitatea, rânduirea vieţii noastre după norme, după legi drepte, aplicate consecvent şi fără părtinire.

Adevărat „testament al înţeleptului”, cartea postumă a lui George Ţărnea- „Cu privire la iubire”-, ne va ajuta, cu siguranţă, să alegem mai bine grâul de neghină şi să dăruim preţuirea noastră numai celor care o merită cu adevărat.”Măcar atunci, când printre amintirile noastre se aşterne roua unui Timp Nou- scria poetul la începutul cărţii sale „Cu privire la dragoste”-, să ne gândim că doar Iubirea ne poate face Trecerea mai uşoară, mai frumoasă, mai adevărată şi, de ce nu, mai înaripată.” 

Pentru restul, adică pentru cei ce nu o merită, rămâne morala neiertătoare poetului pe care le-o transmitem cu adresă precisă. Bineînţeles, „Căptuşită cu respect, cum se scrie la prospect”, aşa cum ne-a învăţat tot George Ţărnea într-o neuitată baladă scrisă la vremea boemei noastre studenţeşti.