x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Începe Festivalul Zile şi Nopţi de Literatură.

Începe Festivalul Zile şi Nopţi de Literatură.

de Ana Maria Vulpescu    |    08 Iun 2011   •   13:15

Uniunea Scriitorilor din Romania organizeaza, incepand de astazi si pana la 13 iunie, a zecea editie a Festivalului International "Zile si Nopti de Literatura", care va avea loc la Neptun si Mangalia. Evenimentul reuneste aproximativ saptezeci de participanti din tara si de peste hotare (din Belgia, Cehia, Franta, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovenia, SUA), acoperind intreaga arie de manifestare a culturii scrise: scriitori, traducatori, editori, critici si redactori de presa literara. Sesiunile de lecturi vor oferi poetilor posibilitatea sa citeasca din creatiile lor.

Traditionalul colocviu invita la o dezbatere privind "Literatura fara frontiere – exil – exil interior – exil in propria limba'.

Nimeni nu e profet in tara lui. Sa fi devenit stravechiul adagiu valabil si pentru scriitor, in secolul XX al tuturor dictaturilor? Exilul n-a fost niciodata inainte o solutie atat de raspandita, desi exilati au existat printre scriitori, iar opere dintre cele mai importante n-au putut fi tiparite decat in strainatate. Dar numai in secolul XX exilul a fost un fenomen de masa. Si el a fost de doua feluri : exil exterior si exil interior. In ambele cazuri, scriitorii si-au pierdut tara. Si, uneori, au avut mai mult noroc exilatii in afara care nu si-au pierdut limba decat aceia dinauntru care, desi nu si-au pierdut-o nici ei, n-au putut in multe cazuri s-o foloseasca. Disgratiati au fost mai ales aceia care n-au mai putut sa scrie in alta limba. Niciodata insa exilul n-a fost mai aproape de a deveni o conditie a scrisului pentru un numar foarte mare de scriitori care si-au pierdut fie tara, fie limba, fie pe amandoua, decat in secolul XX al tuturor dictaturilor.

In cadrul Festivalului va avea loc Ceremonia de decernare a premiilor: Marele Premiu Ovidius, unei personalitati literare de notorietate, acordat de Ministerul Culturii si Patrimoniului National; Premiul Festivalului, pentru un tanar scriitor, acordat de Primaria Mangalia si Uniunea Scriitorilor din Romania.

×
Subiecte în articol: neptun usr