Înţelepciunea Perfectă, autocunoaşterea şi telepatia

Pentru  un înţelept oriental,  celebrul citat “A fi sau a nu fi?” este doar un non-sens mental.  Dacă nu exişti, orice discuţie încetează din cauza absenţei  de facto a persoanei. Deci, o premisă logică elementară a oricărui demers este certitudinea că existăm. De aici începe orice drum, orice devenire în sine.

Pornind de aici însă, dilema care apare mereu este: pe ce drum să apuci ca să fie bine? Care este cel mai bun model de urmat?

“A fi sau a nu fi înţelept?” are, de asemenea, un singur răspuns valid, provenit dintr-o experienţă istorică atestata. De milenii, Înţelepciunea a fost cel mai bun mod de a folosi Cunoaşterea. Un om înţelept a fost întotdeauna cineva care “vede Realitatea aşa cum este ea” şi interacţionează în consecinţă.

Dar există şi o Metodă pentru a deveni înţelept? Există mai multe. Una dintre ele este cuprinsă într-un text budist vechi de peste 2000 de ani, cunoscut sub numele de “Prajna Paramita Sutra” sau, în traducere, “Înţelepciunea Perfectă în 8000 de rânduri”.

Textul este în sine o argumentaţie şi un “manual” şi prezintă înţelepciunea că pe o disciplină, în care te poţi antrena ca să devii. O etapă intermediară a acestei evoluţii este autocunoaşterea, iar stadiul final este desigur Înţelepciunea Perfectă.

Poate ca Înţelepciunea Perfectă pare, din formulare, un scop cam prea îndepărtat şi oarecum abstract pentru orice om obişnuit. Şi doar pentru a aduce lucrurile într-un plan relativ mai accesibil, să spunem că unul din efectele "colaterale" în acest proces este că poţi cunoaşte, în mod înţelept, gândurile celorlalţi, fie ele echilibrate sau distrase, leneşe sau active, bune sau rele. Fie şi doar din această perspectivă, să parcurgi o astfel de carte este un efort care merită depus.

“Prajna Paramita Sutra”, Editura Herald, 2012.