Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ioan Chertiţie este primul (şi, deocamdată, singurul) torţionar care a făcut mărturisiri complete despre adevărul închisorilor comuniste, fără să-şi menajeze şi fără să-şi retuşeze propriul portret de fost gardian, în acel lăcaş al terorii.La Penitenciarul Rahova a avut loc un eveniment cultural cu o profundă semnificaţie morală pentru întreg spaţiul public românesc: lansarea cărţilor "Am fost torţionar – Confesiunile unui gardian", "Coşmar şi mântuire" şi "Sighet. Apelul călăilor", publicate la Editura Ştefan.
Cărţile sunt scrise nu de un fost deţinut politic, ci de un fost gardian (plutonier) din închisoarea de la Baia Mare. Numele lui este Ioan Chertiţie. Fapt nu lipsit de importanţă, autorul a fost primul gardian al lui Toader Şteţca, celebrul primar de la Săpânţa şi primul deţinut politic de după 1990, închis în repetate rânduri pentru rezistenţa sa antineocomunistă din perioada 1990-1992. Lui Toader Şteţca îi este dedicat un capitol întreg în prima dintre cărţi ("Am fost torţionar – Confesiunile unui gardian").
"Această carte – scrie Miron Manega în prefaţă – are toate ingredientele unei ficţiuni neverosimile. În primul rând, prin cruzimea adevărurilor mărturisite, care frizează fantasticul cel mai grotesc. În al doilea rând, pentru că e scrisă de un fost plutonier de penitenciar, ceea ce creează din start suspiciuni asupra întregului demers: cum să fie un miliţian în stare să scrie o carte când, se ştie, miliţienii abia ştiu să se iscălească? E clar – vor zice unii (alţii chiar au zis) – , i-a scris-o altul! În al treilea rând, cum să aibă cineva, care a fost în sistem, curajul să divulge, cu subiect şi predicat, TOATE ororile din interiorul acestui sistem, din care torţionarii n-au dispărut după 1989 şi unde cruzimea era învăţată şi exersată la locul de muncă?" Faptul că lansarea celor trei volume, care mărturisesc şi denunţă ororile sistemului penitenciar din România de după 1990, a fost găzduită chiar de un penitenciar ar putea fi primul semn de autopurificare şi ieşire din criza morală a societăţii româneşti.
