x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte „Isadora Moon”, iubitul personaj  pe jumătate zână, jumătate vampir, devine desen animat!

„Isadora Moon”, iubitul personaj  pe jumătate zână, jumătate vampir, devine desen animat!

de Magdalena Popa Buluc    |    23 Iun 2020   •   12:43
„Isadora Moon”, iubitul personaj   pe jumătate zână, jumătate vampir, devine desen animat!

Veste bună pentru fanii Isadorei Moon: în urma succesului internațional, populara serie de cărți pentru copii, creată de Harriet Muncaster și tradusă de Curtea Veche Publishing, va fi transformată într-un serial animat. „Isadora Moon a fost publicată în 34 de limbi, iar cele 5 cărți apărute în România au creat un fenomen printre micii cititori prin grafica atractivă (cu mult sclipici roz) și poveștile neobișnuite despre curaj și prietenie.

 

Studioul de animație londonez Kelebek Media a anunțat achiziționarea drepturilor pentru ecranizarea popularei serii de cărți pentru copii. Isadora Moon devine astfel un desen animat pentru copii între 6-9 ani care va avea 52 de episoade și pe care producătorii plănuiesc să îl scoată pe micile ecrane în 2022. Harriet Muncaster a creat deja 13 cărți având-o drept protagonistă pe Isadora.

 

Stilul unic, un personaj cu care copiii se identifică ușor și popularitatea seriei sunt câteva dintre motivele pentru care studioul a hotârăt să transforme cărțile într-un serial animat, spune Deborah Thorpe, CEO al Kelebek. „Copiilor le place seria fiindcă se regăsesc în Isadora și în eforturile ei de a se integra și de a se împăca cu sinele. Totodată rezonează cu părinții, deoarece Isadora este un model demn de urmat, iar cărțile oferă exemplul pozitiv al unei familii caracterizată prin diversitate”, spune Thorpe.

 

Pentru a se asigura că serialul va reda cu fidelitate cărțile, studioul va lucra îndeaproape cu Harriet Muncaster. În acest moment producătorii sunt în discuții cu televiziunile care urmează să difuzeze serialul animat. Între timp se pregătește lansarea unui canal de YouTube dedicat Isadorei, după ce contul de Instagram al autoarei a început să îi atragă pe fanii fascinați de miniaturile Isadorei.

 

Tu ce ești, zână sau vampir?

 

Curtea Veche Publishing a creat și un site pentru micii fani ai Isadorei, unde ei își pot face testul pentru a vedea cât de mult seamănă cu Isadora – isadoramoon.ro.

 

Isadora Moon este specială pentru că este diferită. Mama ei este zână, iar tătăl ei este vampir, deci Isadora a moștenit câte un pic din fiecare. Iubește noaptea, liliecii și culoarea neagră, dar îi place și să se joace în natură, unde își folosește bagheta magică, și este o mare iubitoare de tot ce este roz. Alături de Iepurașul Roz, căruia îi dă viață prin magie, Isadora îi invită pe cei mici să o urmeze în aventurile sale în care se va întâlni cu vrăjitori, sirene, stafii, dragoni și cine știe câte alte personaje fantastice

 

Harriet Muncaster este autoarea și ilustratoarea seriei Isadora Moon, care a vândut deja peste 1,2 milioane de exemplare la nivel mondial. Harriet a studiat arta la Norwich University College of Art și s-a specializat apoi cu un master în ilustrație de carte pentru copii, perioadă în care a fost laureată a premiului MacMillan pentru proiectul său de diplomă. Prima carte a sa – „I Am a Witch’s Cat” („Pisica unei vrăjitoare”) – a fost lansată în 2014 și a primit premiul Blue Hen Book Award. Au urmat „Happy Halloween Witch’s Cat” („Un Halloween fericit cu Pisica Vrăjitoarei”) în 2015 și „The Biggest Smallest Christmas Present” („Micul-mare cadou de Crăciun”) în 2016.

 

Fanii seriei Isadora Moon au creat deja un întreg univers în jurul cărților: își desenează propriile povești, își crează costume și pun în scenă aventuri inspirate de Isadora. Această popularitate a încurajat-o pe Harriet Muncaster să dezvolte o nouă serie pentru copii de vârste de mai mari, pornind de la unul dintre personajele din cărțile cu Isadora - Mirabelle, verișoara acesteia. Și în paralel autoarea a scris și primul volum dintr-un serie complet diferită, numit „Victoria Stich: Bad and Glittering”, care se adresează copiilor de peste 9 ani și care urmează să apară în Marea Britanie la începutul lunii septembrie.

 

Cărțile din colecția Isadora Moon pot fi achiziționate în limba română de pe site-ul curteaveche.ro.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Isadora Moon