Iubiri între cer şi pământ

Radu Tudoran, nascut in anul 1910, a incercat prin seria celor sapte romane, reunite cu titlul 'Sfarsit de mileniu' sa infatiseze, sa arate, sa explice secvente memorabile din parcursul istoric al Romaniei. Autorul topeste memorialistica in fictiune. S-a spus ca 'Privighetoarea de ziua' ar fi cel mai bun roman din acest ciclu, poate si pentru ca actiunea este plasata in deceniul patru al secolului trecut, perioada de tinerete si intensa activitate gazetareasca a lui Radu Tudoran. Avea in jur de treizeci de ani, era interesat de tot ce se intampla, perceptiile asupra lumii erau acute, inregistra viata, transformarile sociale, spiritul epocii cu maxima intensitate.

Romanul 'Anotimpuri' a aparut in 1943 si infatiseaza mediul aviatic din perioada interbelica, pe fundalul caruia este proiectata o poveste de dragoste. O calatorie in acele timpuri, vazute azi doar in sepia, ca in unele ilustrate, poate avea o oprire la Clubul Presei, in 1930. Tocmai se organizeaza un zbor pentru gazetarii ce urmeaza sa isi transpuna emotiile si impresiile in cuvinte. Daca citim gazetele din acei ani, aflam aproape tot despre avioane, piloti, zboruri, catastrofe aviatice, noutati din peisajul aerian. Vedem fotografii cu pilotii eroi, considerati superstaruri si modele. Camil Petrescu il face pe Fred Vasilescu, aviator, iar acesta ii lasa mostenire intre altele, doamnei T., un avion. Acolo in cer, era ima­ginat un fel de rai, de altfel, un titlu din gazetele vremii a fost: 'Avionul Bremen s-a pogorat in Terra Nova'. Martor atent al framantarilor epocii, inregistrand realitatea, cotidianul, sensul de evolutie al societatii, Radu Tudoran a capturat mental lumea aviatica.

Spune intr-un interviu: 'N-am putut sa privesc cu indiferenta fenomenul zborului, caracteristic pentru felul de a se realiza al generatiei mele. (...) In centrul cartii sta ideea zborului, desi actiunea imaginata o acopera, intr-o productie epica'. Primele pagini ale romanului 'Anotimpuri' ne conduc in Bucurestiul de atunci, intr-o zi de martie, pana in fata Atheneului Roman, pentru a o intalni pe Manuela. Tigancile vand ghiocei, fata cumpara un buchet si il prinde la rever, incercand probabil astfel sa-si anihileze presentimentul ca 'primavara nu era anotimpul ei'.

Se indrepta fara chef catre facultatea de Aeronautica, unde era studenta. 'Pe salile facultatii aparusera afise mari, albastre, care indemnau tinerii sa se inscrie la pilotaj. Doar cu cateva zile inainte un italian, marchizul de Pinedo, zburase deasupra Atlanticului; ziarele ii urmareau drumul pana la Buenos Aires. Dar tot atunci, la sfarsitul lui februarie, cazuse in munti avionul care deschidea linia aeriana Bucuresti-Cluj.' Aceasta era atmosfera, forfota, preocuparea, seductia pe care o provoca lumea zborurilor.

Manuela, apartinand intrucatva acestei lumi, face o pasiune pentru aviatorul Vladimir Antal, o vedeta in pionieratul aeronautic. Mai mult decat atat, Antal este si un maestru al cuvintelor, vorbeste bine si frumos, dar se va dovedi ca erotismul nu se inteteste printr-o corecta sintaxa a frazei. Apare recordmenul Ades, sigur pe sine, inteligent si musculos. Distanta superioara pe care o impune acesta o atrage irezistibil pe Manuela, inima zburdalnica. De fapt, pe noua Manuela, cea maturizata, care gustase fatalmente dulcele ortavitor al reuniunilor mondene si al licorilor spumante.

Prin urmare, Ades a cucerit-o fara efort, in timp ce Vladimir Antal o iubeste sincer, intelegator, delicat. Exista o scena memorabila, in care Manuela vorbeste la telefon cu Vladimir, in timp ce Ades ii saruta acesteia genunchii. La capatul firului aude vocea calda, catifelata, cu inflexiuni tandre a unui barbat, pe trup simte patima si ardoarea sarutarilor altui barbat. 'Furata de vocea lui Vladimir, ramase cu mana in parul lui Ades.' Romanul incorporeaza multe, multe intamplari, totul e miscare alerta, actiune, curgere. Un perso­naj colorat este Amedeu, unchiul Manuelei, fost actor care isi peregrineaza destinul ratat prin spelunci giulestene, in cautare de posibili admiratori. De obicei il insotea o trupa tare, onomastica membrilor fiind graitoare. Iata o secventa din timpul pregatirii marelui eveniment la care domnul Amedeu avea sa se dea cu parasuta: 'Gaita ii organizase statul major care sa il insoteasca la aerodrom.

O data cu Bursucul, venisera Viezurele, Crocodilul baltat, Gascanul, Buturuga, Colosalul, singurul care purta pantaloni lungi si haina desfacuta la gat, ca barbatii eleganti din cartier'. Iata un crampei din problemele grave, de larg interes pe care Colosalul i le oferea spre analiza domnului Amedeu: 'Ati auzit ca se aduce in centru un film, in care oamenii canta si vorbesc? Ce somaj colosal pentru muzicanti!'. Lumea aceea, in toata diversitatea ei, personajul colectiv are o amprenta puternica, odata privit, devine de neuitat. Iata cine privea zborul cu parasuta al domnului Amedeo: 'Erau barbati si femei cu haine sarace de sarbatoare, cu paltoane mohorate tinute pe umeri, cu broboade si cu saluri atarnandu-le pe spinare, imbracaminte multicolora, pitoreasca si stranie. Erau copii cu picioarele goale, ferindu-se de roua, cu mainile infundate pana la coate in buzunarele pantalonilor peticiti. Parea ca marginea orasului din care veneau, li se rostogolea incet din urma, cu bordeiele tiganesti, cu cocioabele scunde, carpite cu bucati de tabla, cum era carpita cu bucati de alta culoare, imbracamintea lor'.

Ades incearca pentru ultima data sa atinga un nou record, pasarea uriasa de metal cedeaza, inima aviatorului se preface in cenusa. Ramane copilul pe care Manuela urma sa il nasca.

'Toate cartile autorului Radu Tudoran sunt scrise bine. Autorul este cel care conduce dansul cu cititorul, cu siguranta si gratie. Stilul sau, de o eleganta fireasca, ii confera autoritate.' (Alex. Stefanescu, 'Istoria literaturii romine contemporane')

Reeditarea acestui roman este o parte din necesara si meritata recuperare a unui prozator important, citit si iubit de-a lungul timpului, Radu Tudoran.