Intru totul surprinzatoare, aparitia memoriilor lui Mihai Gramatopol (Gustul eternitatii,2 vol. Ed. Meridiane). Pentru noi, cititorii de rand, numele lui Mihai Gramatopol (1937-1998, neam de greci epiroti veniti in Valahia la sfarsitul domniei lui Cuza) va sa zica nu atat munca stiintifica a doctorului in stiinte istorice, specializat in numismatica, epigrafie, arte miniaturale, gliptica, istoria artei antice, sef de sectie la Muzeul de Arheologie din Constanta (1961-1962), apoi cercetator la Institutul de istoria artei "George Oprescu", autor al unor volume precum "Moira", mythos, drama, "Civilizatia elenistica", "Arta imperiala a epocii lui Traian", "Antichitate si modernitate" s.a.m.d., cat faptul ca a tradus in romaneste acel fabulos manual de jubilatie estetica, fervori senzoriale si buna resemnare, care este "Memoriile lui Hadrian" de Marguerite Yourcenar.
O viata de om retras, familist cu norme etice severe, cu orgoliu legitim si ultragiat, cu sobrietate, decenta, profesionalism si pasiunea calatoriilor (dupa 1986 conferentiaza in peste 50 de orase din Grecia, Anglia, Spania, Suedia, Danemarca, Scotia, Olanda). Bacalaureat in 1954, absolvent al Limbilor Clasice, Bucuresti, 1959, anii formarii intelectual-morale coincid - aparent paradoxal - cu anii stalinismului romanesc, insa anii de educatie peripatetica prin Herastrau cu Tudor Vianu, Aram Frenkian, Ion Marin Sadoveanu si Valeriu Papahagi, invatacel fiind Gramatopol alaturi de Sorin Marculescu, Sorin Alexandrescu si Matei Calinescu. "Pot spune ca acolo si atunci a fost adevarata mea universitate, in mijlocul naturii, ascultand discutiile inalt-cuprinzatoare ale unor personalitati de veritabila talie europeana interbelica. Lui Frenkian si lui Vianu le-am inchinat cel mai pur amor intelectualiz, disciplina si idealul meu."Coltos, piparat la limba si fara crutare, memorialistul are dreptate: ticalosia semenilor "te impinge la scris" aproape fara sa vrei.