x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Meritul cultural - Cartarescu, decorat de Basescu

Meritul cultural - Cartarescu, decorat de Basescu

26 Feb 2006   •   00:00
Meritul cultural - Cartarescu, decorat de Basescu

Scriitorul Mircea Cartarescu a fost decorat de presedintele Traian Basescu cu Ordinul "Meritul Cultural" in grad de Mare Ofiter, categoria A "Literatura", la propunerea ministrului Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu. Potrivit unui decret publicat in Monitorul Oficial, Mircea Cartarescu a fost decorat "pentru talentul remarcabil care a ridicat valoarea literaturii romane contemporane, pentru spiritul managerial dovedit (...)". Potrivit ministrului Culturii, Adrian Iorgulescu, a contat in principal cariera de romancier si publicist a lui Cartarescu. "L-am propus pe domnul Cartarescu in primul rand pentru ca este una dintre personalitatile care a criticat vehement calitatea mea de ministru. Lasand gluma la o parte, l-am propus pentru ca este un scriitor remarcabil."

×
Subiecte în articol: carte