x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Miercuri, 5 decembrie, exclusiv cu Jurnalul. "Întoarcerea lui Dracula: Vârcolaci, strigoi și alți monștri atestaţi în România"

Miercuri, 5 decembrie, exclusiv cu Jurnalul. "Întoarcerea lui Dracula: Vârcolaci, strigoi și alți monștri atestaţi în România"

04 Dec 2018   •   18:15
Miercuri, 5 decembrie, exclusiv cu Jurnalul. "Întoarcerea lui Dracula: Vârcolaci, strigoi și alți monștri atestaţi în România"

Cel mai cunoscut personaj sângeros provenit din pământul românesc este, fără îndoială, Dracula. Însă pe plaiurile mioritice au existat şi alţi moroi ale căror istorisiri le puteţi citi în cartea "Întoarcerea lui Dracula: Vârcolaci, strigoi și alți monștri", care apare la chioşcuri, împreună cu Jurnalul, începând din 5 decembrie.

Înainte de Dracula, a existat o contesă transilvană însetată de sânge de fecioară. Conform legendei, Elisabeta Bathory era domnița de viță nobilă austro-ungară care obișnuia să se îmbăieze în sânge, în căutarea tinereței veșnice. Într-o zi, în timp ce una din slujnicele sale îi peria părul, Elisabeta o pălmuiește, iar obrazul fetei începe să sângereze. Câteva picături ajung pe chipul contesei, care le șterge, dar constată că locul în care au nimerit pare să-și fi recăpătat trăsăturile tinerești. Contesa crede că a reușit sa găsească mijlocul pentru a dobândi tinerețea fără bătrânețe - baia în sânge. Urmarea a fost că în jur de 650 de tinere fete și-ar fi pierdut viața. În cele din urmă contesa a fost descoperită și condamnată la a-și petrece tot restul vieții închisă într-un turn. Cam așa ar suna povestea.

Iar dacii, ca să-și înspăimânte dușmanii, foloseau capete de lup împăiate continuate cu trupuri de șarpe în loc de steaguri de luptă.

Blestemați de călugării cărora le arsese schitul, exorciștii din Bulzești au avut mult de tras cu moroii care populau cimitirul „La Lilieci”, nemurit de poetul Marin Sorescu.

Iar, în 2015, o femeie din Brașov a divorțat de soțul ei după ce, în nopțile cu lună plină l-a urmărit și a descoperit că acesta, în pielea goală, ataca animalele și le mușca de gât…

Poveşti incredibile, despre Dracula, strigoi, fantome, blesteme sau moroi, găseşti în cartea "Întoarcerea lui Dracula: Vârcolaci, strigoi și alți monștri", care apare cu Jurnalul din 5 decembrie, la preţul special de 14,9 lei.

×