x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Neagu Djuvara despre Regele Mihai şi Monarhie

Neagu Djuvara despre Regele Mihai şi Monarhie

29 Ian 2018   •   17:10
Neagu Djuvara despre Regele Mihai şi Monarhie

Mărturii de excepție despre o epocă excepțională, într-un interviu realizat cu istoricul Neagu Djuvara, cu puțină vreme înainte ca protagonistul și subiectul lui să părăsească scena vieții.

G.P: Care este percepţia dumneavoastră despre regele Mihai în istoria României ?

N.D: Păi eu consider că a fost un om extrem de cumpătat şi de înţelept în felul cum a condus lucrurile fiindcă nu s-a dat pe mâna comuniştilor, a rămas pe tron cu toate că erau comuniştii la putere, dar fără să se compromită cu ei. Eu găsesc că regele Mihai s-a comportat cât se poate de corect în situaţia în care se afla, asta este părerea mea, el ca rege şi-a făcut absolut datoria şi de altfel este acceptat chiar în occident de pildă când a fost la Londra ca ultimul rege care a mai apucat o responsabilitate în război, primarul Londrei i-a făcut un panegiric al lui Mihai, impresionant, el şi-a făcut absolut tot ce putea să facă cu slăbiciunea pe care o avea ca putere în România, a făcut tot ce a putut să facă pentru a salva onoarea ţării şi a dinastiei.

Te-ar putea interesa și

Apariţiile înfricoşătoare de pe dealul Luncanilor

Statueta de la Liubcova – o dovadă a existenţei civilizaţiilor extratereste încă din preistorie?!?

G.P: Credeţi că a fost vreun moment când regele Mihai a greşit din punct de vedere politic ?

N.D: Nu, tocmai, nu văd nici o hotărâre a lui sau a atitudinii pe care să o fi luat care să fie contrară intereselor ţării, nu văd, nu văd.

G.P: Referitor la momentul 23 august 1944, ştiu că aţi spus de mai multe ori că v-aţi gândit vreme îndelungată dacă a fost o decizie bună sau o decizie rea a regelui Mihai acţiunea de atunci, acum sunteţi sigur că a luat o decizie corectă pentru România ?

..................

Citește continuarea AICI

×