x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Nu hrăni cancerul!

Nu hrăni cancerul!

de Luminita Ciobanu    |    06 Apr 2012   •   21:00
Nu hrăni cancerul!

O carte usor de citit, un ghid al alimentatiei sanatoase, indreptar de prevenire si de control al unei boli de temut.

Cancerul este inamicul declarat al omenirii, iar numarul celor care duc zilnic lupta crancena cu aceasta boala nemiloasa devine din ce in ce mai mare. Alimentatia poate fi aliatul oricarei persoane impotriva cancerului, indiferent daca boala este sau nu prezenta, fiindca tot alimentatia – insa cea gresita – este arma acestei maladii si punctul nostru slab. Ce trebuie sa mancam si ce trebuie sa excludem sau sa evitam sa consumam? La aceste intrebari ne raspund autorii volumului 'Nu hrani cancerul!', reputatul medic Pavel Chirila, Madalina Popescu si Cristela Georgescu, aparut la Editura Christiana (care face posibila intalnirea intre credinta si stiinta prin 'medicina crestina'), cartea fiind lansata recent la libraria Sofia din Bucuresti.

'Ca practicanti ai terapiei alternative, avem in fiecare zi in cabinet patru-cinci bolnavi de cancer. Ii intrebam despre hrana lor si spun ca primesc indicatia de la medicul oncolog ca pot si chiar trebuie sa manance orice. Am scris cartea aceasta pe baza a cinci tratate internationale de oncologie si dieta bolnavului oncologic, carti scrise de somitati in domeniu. Acestia afirma ca o treime din cancere sunt evitabile', atrage atentia dr Pavel Chirila, medic primar, doctor in stiinte medicale, specializare medicina interna, apifitoterapie si homeopatie.

Zaharul alb, sarurile nitrice, abuzul de carne si de grasimi, alcoolul, aluminiul, bisfenolul-A (ingredient al recipientelor din plastic), sunt doar cativa factori direct responsabili de aparitia cancerului. Ctitor de manastiri si asezaminte sociale, dr Pavel Chirila a decis ca banii proveniti din vanzarea volumului amintit sa fie donati pentru construirea Clinicii Nera, prima unitate sanitara de recuperare oncologica din Romania.

×
Subiecte în articol: carte