Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Subiect fierbinte şi,deopotrivă dureros, “Dosarul Basarabiei”, care, prin aşa-numitul “conflict transnistrean” a căpătat acute rezonanţe în conştiinţa publică a zilelor noastre, a fost, nu o dată, abordat fie într-o viziune istoricistă, mai degrabă sentimentală, fie într-una excesiv politizată, totul petrecându-se în funcţie de interesele geopolitice ale unui anume partener de discuţie. Ne lipsea, însă, o abordare riguroasă, bazată pe o documentaţie solidă, adusă “la zi”, a temei. Ceea ce au făcut Ioan Popa şi Luiza Popa într-o lucrare cu adevărat de referinţă: ”Românii, Basarabia şi Transnistria”(*) apărută recent într-o a doua ediţie revăzută şi completată.
Fapt semnificativ, în prefaţa primei ediţii(2009), prof.univ. dr. Adrian Năstase punea în evidenţă tocmai caracterul incitant şi complex al investigaţiei, atrăgând, totodată, atenţia asupra capcanelor şi provocărilor cu care autorii au avut a se confrunta. La rândul său, scriitorul Nicolae Dabija, Membru de Onoare al Academiei Române, scria că este o carte “care va ajuta la regăsirea de sine a neamului românesc din Basarabia şi Transnistria”. Aşadar, o fericită întâlnire între demersul ştiinţific prin excelenţă şi generoasele ţeluri ale educării patriotice. “Trebuie să ne amintim şi să învăţăm din lecţiile trecutului” - notează autorii în “Cuvântul înainte” la ediţia în limba rusă a cărţii(2010) şi adaugă cu deplină îndreptăţire: ”Într-o epocă extrem de zbuciumată, când mulţi vorbesc despre pericolul unui haos la scară planetară, nevoia de încredere şi comunicare între popoare este esenţială pentru a înfrunta împreună provocările viitorului.”
Două ar fi, cred, motivele care au făcut necesară această nouă ediţie a cărţii. Pe de o parte, evoluţiile din ultimii ani din Basarabia şi, în special, din Transnistria, iar, de pe de alta, declasificarea unor documente de arhivă aparţinând unor (anumite) instituţii din fosta Uniune Sovietică, documente care aduc importante adăugiri şi mai ales foarte multe informaţii necesare asupra unor evenimente şi personalităţi care au stat în centrul abordării precedente. Şi, iarăşi lucru demn de menţionat, aceste noi date şi menţiuni nu modifică în substanţa sa construcţia solidă din prima ediţie, ci numai îi adaugă accente noi, ancorând-o mai temeinic în actualitate.
Unul dintre meritele esenţiale ale cărţii este, fără doar şi poate, curajul de a pune sub lupă o seamă de teze şi precepte cu o solidă carieră în propaganda (pretins ştiinţifică) prin care se urmărea şi, din păcate, se mai urmăreşte, ca, într-un final abil şi cinic scontat, să se ajungă la anularea identităţii naţionale şi la ştergerea memoriei colective a milioanelor de români din Basarabia şi Transnistria. Cum era de aşteptat, analiza insistă, în mod particular, pe “limbajul de sub limbaj” al vocabularului cinic şi redundant al propagandei staliniste. Un limbaj şi o propagandă menite dacă nu să justifice, măcar să acopere acţiunile criminale care au secerat vieţile a sute de mii de români din aceste teritorii atât de vitregite de istorie. Folosind cu abilitate tehnici moderne de analiză, Ioan Popa şi Luiza Popa decodifică sintagme-cheie ale propagandei bolşevice mai vechi sau mai noi, cum ar fi “naţionalist/antisovietic”, “contrarevoluţionar/duşman al poporului”, “provocator calificat”. Pornind de aici, aş sugera autorilor ca, într-o abordare distinctă, să îşi reia analizele aşa încât să putem avea un aşteptat dicţionar al propagandei totalitariste.
În acest context, o remarcă aparte aş face pentru analizele pertinente şi curajoase consacrate a unor ostentativ- vehiculate clişee cu pretenţii de verdict definitiv şi irevocabil prin care s-a încercat să se arunce întreaga răspundere în seama României şi a românilor pentru anumite evenimente dintr-o perioadă deosebit de încărcată şi de dureroasă. Am în vedere evenimentele petrecute în Transnistria în perioada administraţiei româneşti (1941-1944) şi, cu deosebire, dosarul încărcat al deportării evreilor peste Nistru şi al Holocaustului.
În acelaşi timp, cartea are meritul de a redeschide dosarul încărcat şi, multă vreme, bine păzit, al crimelor comise de către autorităţile sovietice ale anilor *50 împotriva rezistenţei eroice a românilor basarabeni şi transnistreni care vroiau să îşi apere fiinţa şi conştiinţa naţională, brutal ameninţate de tăvălugul rusificării forţate şi al comunizării în fosta Republică Socialistă Moldovenească.
În fine, dar deloc în ultimul rând, remarc evaluările corecte, pertinente din analizele consacrate evoluţiei relaţiilor româno-sovietice în anii 1944-1989, evaluări care operează nu doar o distincţie strict cronologică pe două mari perioade: 1944- 1964, respectiv 1965-1989, cât mai ales una de substanţă. Abordând acest subiect în mod unitar şi, deopotrivă, diferenţiat, în funcţie de particularităţile fiecăreia dintre cele două segmente istorice, autorii demonstrează, încă o dată, că, atunci când analiza ştiinţifică ia locul tratărilor ideologizat partizanale şi maniheiste, nu are de câştigat de cât adevărul istoric.
Carte de ştiinţă în sensul deplin al cuvântului tocmai pentru că este o excelentă carte de istorie recentă, “Românii, Basarabia şi Transnistria” marchează un reper esenţial într-o dezbatere în care avem tot dreptul să ne spunem răspicat cuvântul.
Ioan Popa , Luiza Popa “Românii, Basarabia şi Transnistria” , Ediţia a doua, revăzută şi completată. Fundaţia Europeană Titulescu. Centrul de Studii Strategice Bucureşti, 2012
