O carte împotriva violenţei

Despre "Delirul" lui Marin Preda s-au scris tomuri întregi de critică lite­rară, romanul bucurându-se de un real succes din partea publicului. Dar poate că ar fi potrivit şi inedit să aflăm ce credea însuşi autorul acestei cărţi despre propria operă.

După publicarea romanului "Cel mai iubit dintre pământeni", foarte mulţi dintre cititorii noştri şi-au exprimat dorinţa conform căreia următoarea carte scrisă de Marin Preda pe care ar dori s-o regăsească în colecţia Biblioteca pentru toţi să fie "Delirul".

Iată un fragment din Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului (1985), în care, Marin Preda, în dialog cu cititorii, explică resorturile care l-au făcut să scrie această carte. Textul a fost stabilit şi transcris de pe bandă magnetică la cinci ani de la moartea scriitorului.


EU NU AM SCRIS UN ROMAN ISTORIC
"Părerile mele despre «Delirul» nu prea au mare importanţă, pentru că mai mare importanţă au părerile dum­neavoastră! Eu mi-am spus cu­vân­tul! Sigur că am intenţionat să iasă o carte la mare tensiune, sigur că am intenţionat să iasă o carte de răsunet, însă e cazul să vă fac o mărturisire, că nu m-am aşteptat, într-adevăr, la ecoul profund pe care l-a avut în masele de cititori această carte! (...)

S-a mai întrebat dacă este o carte împotriva violenţei. Da! Asta a fost ideea fundamentală cu care am pornit să scriu! O carte antifascistă! (...)

După părerea mea, această căpetenie fascistă nu prezintă interes literar decât în măsura în care a marcat împreună cu Antonescu perioada venirii la putere, dictatura statului naţional legionar. Odată dispărut din istorie, Horia Sima nu mai prezintă nici un interes. Iar în timpul guvernării lui, singurul interes pe care-l prezintă persoana lui este că s-a ridicat împotriva lui Antonescu. Or, eu asta am arătat suficient, chiar prea mult faţă de importanţa personajului.

Or, multe probleme interesante sunt în istoria României; de pildă, dictatura carlistă mie mi s-a părut mult mai interesantă decât figura lui Horia Sima! (...) Sigur, aglomerările strică asupra impresiei artistice pe care o provoacă o carte. Chiar dacă n-ai avea intenţia să faci roman istoric, în mod fatal, aglomerând date şi fapte despre personaje istorice, faci roman istoric. Or, eu nu am scris un roman istoric!


PERSONAJE INTERESANTE
Pe mine mă interesa ca eroul meu, Paul Ştefan, să străbată acel moment de criză pentru România din acele timpuri şi celelalte personaje să se descurce în aceste tragice evenimente. Istoria este un fundal, nu este obiectul, adică nu a fost în intenţia mea să scriu un roman istoric. Or, acum volumul fiind încheiat, asupra acestei perioade eu nu mai revin. Nici nu am cum! Ar însemna să-i uit personajele pe drum! Or, eu am băieţi pe care trebuie să-i urmăresc! Îl am pe Paul Ştefan, o am pe Luchi, prietena lui, pe doctorul Spurcaciu, pe ziaristul Popescu şi alte personaje secundare cum ar fi de pildă personajul Megherel, care se anunţă din "Delirul" un personaj foarte interesant, personaj secundar, dar care a ieşit în pagini puţine, s-a conturat ca un personaj căruia merită să-i dau atenţie. (...)


REPLICĂ LA "RĂZBOI ŞI PACE"
În "Delirul", după cum aţi observat, există mult document care a fost folosit. (...) În ceea ce priveşte filosofia istoriei din "Delirul" trebuie să spun că problema m-a împiedicat să scriu această carte mai demult, până în ziua în care am descoperit că Tolstoi, care mă privea cu autoritatea lui şi cu concepţia lui spre istorie, fatalistă în istorie, am descoperit că el nu acordă personalităţii în istorie nici un fel de rol în evenimentul istoric. Or, după experienţa noastră de contemporani, cei care am trăit războiul, dacă ne punem întrebarea ce rol a jucat Hitler asupra istoriei, de pildă, vedem că a jucat un rol nefast. (...) Cu alte cuvinte, am găsit o replică de dat romanului "Război şi pace" şi în felul acesta am putut să scriu "Delirul".