x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte "O meditaţie asupra hazardului"

"O meditaţie asupra hazardului"

de Cristiana Stamatescu    |    18 Ian 2009   •   00:00

HUMANITAS FICTION  •  "MOARTEA LENTĂ A LUCIANEI B."
Romanul "Moartea lentă a Lucianei B.", tradus deja în peste 20 de ţări, a fost votat de criticii spanioli în rândul celor mai bune zece cărţi ale anului.




Ce îi uneşte pe cei doi scriitori din paginile romanului lui Guillermo Martinez, unul retras şi introvertit, mai puţin iubit de public şi critică, celălalt extrovertit, bucurându-se de apreciere unanimă? Luciana B., care a lucrat în trecut alături de ei, declanşând o rivalitate personală între cei doi bărbaţi, prelungire a conflictului lor în plan profesional. O serie de accidente tragice cărora le cad victimă aproape toţi cei apropiaţi Lucianei, îi readuce pe cei trei împreună, după zece ani, în încercarea de a desluşi adevărul din spatele acestor întâmplări pline de mister. "Acest roman", scrie The Independent, "este o meditaţie asupra hazardului, a răzbunării, a puterii literaturii, a întâmplării şi a cauzalităţii, dar şi a incredibilei forţe a sentimentelor umane, fie că vorbim despre dragoste sau ură. La fel de inteligent şi de erudit ca Borges, Martinez scrie un roman care se dovedeşte a fi în egală măsură un thriller captivant, într-un stil irezistibil de convingător şi limpede."

×
Subiecte în articol: carte