Pe tărâmul necunoscut al fiinţei.

Sa incepem cu "de la musique avant toute chose"? A spus-o Paul Verlaine si, oricum, tonul face muzica. Asa ca vom da tonul spunand, doar pentru cunoscatori, ca ar trebui sa lasam deoparte manualele de verticalitate morala, conduita impecabila si alte scoli de dans si bune maniere atunci cand citim Sadoveanu si Villon. A bon entendeur, salut!

Cititi un roman scris intre anii 1972 si 1974 si aparut in 1977, dupa amanari si indelungi tracasari cauzate de cenzura comunista, la Editura Junimea din Iasi. Romanul – dupa consideratiile criticului Nicolae Manolescu – "scris cu verva, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil si ori­ginal" este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, fiind mai apoi criticat cu vehementa de Titus Popovici si insusi Nicolae Ceausescu la una dintre multele plenare CC al PCR...

Avem, asadar, de-a face cu un roman premiat si cu un scriitor apartinand unui "regn" aparte. Celor care au citit deja romanul le vom reaminti doar faptul ca aceasta scriere face parte din romanele cu miza mare si ca Milan Kundera este primul scriitor care-ti vine-n minte atunci cand iei nota ca genul abordat este proza de introspectie si analiza. Curiosilor le oferim drept cuvant inainte consideratiile criticului Eugen Negrici, semnatarul prefetei actualei aparitii din Colectia Bi­blioteca pentru toti: "In peisajul li­teraturii romane, cu numerosi scrii­tori de nisa, atenti, prea atenti la miscarile imprevizibile ale modei si la cerintele pietei, preocupati doar de efectul imediat al cartilor lor, Nicolae Breban e o prezenta stingheritoare. El se arata a fi un calaret singuratic cu ochii atintiti la himera marii literaturi. Breban apartine speciei rarisime a celor care infrunta, transfigurati de o nobila sminteala, ridicolul si neincrederea, in numele unui ideal artistic inconfundabil: acela de a patrunde in taramul necunoscut al fiintei. (...)

Retiparirea de Jurnalul National a romanului «Bunavestire» este o initiativa indrazneata.

«Bunavestire» este un punct de hotar in evolutia romanului ro­manesc. A spulberat fundamentele realismului traditional, intrucat a produs dovada ca romanul poate fiinta si fara preceptele constran­gatoare ale verosimilului, fara respectul paralizant pentru determinari, cauzalitati si motivatii socio-psihologice. Prin ignorarea regulilor scriiturii romanesti si prin anularea distinctiilor autor-narator, narator-personaj, autor-personaj, «Bunavestire» reprezinta si o revolutie in plan stilistic. Dovedind ca omul e o fiinta imprevizibila, integral ambigua si de necuprins in statistici, formule si tipologii, Nicolae Breban si-a demonstrat totala lui incompatibi­litate cu regimul comunist si, de altfel, cu orice regim care slobozeste in lume acele «termite ale reductiei» despre care vorbea Kundera".

Aminteam mai sus de destinul nu tocmai lipsit de peripetii pe care l-a avut acest roman din momentul conceperii sale pana cand, la o comanda politica sau nu, a fost supus oprobriu­lui unora dintre critici. Intr-un interviu acordat Dorei Pavel, aparut in Observator cultural, nr. 54, 6-12 martie 2001, Nicolae Breban martu­riseste: "«Bunavestire» mi se pare cheia de bolta a constructiei mele romanesti. Este un roman pentru care am suferit foarte mult, roma­nul a avut si un mare succes invers, a fost atacat de conducerea politica a Romaniei, toate revistele si ziarele politice, foarte multi colegi de-ai mei au atacat romanul si poate candva, intr-un moment de plictiseala, am sa le enumar pe aceste sarguincioase slugi ale momentului. Si am sa spun atunci ca cei care m-au atacat, revistele Tribuna, Luceafarul, Contemporanul etc., criticii care au scris acolo, printre care critici buni, n-au facut-o numai din obedienta servila fata de partid, dar si pentru ca ii contraria acest fenomen tipologic pe care l-am propus eu. De altfel, au fost si oameni care n-au scris, ca sa nu se solidarizeze cu atacul parti­dului.

Tin minte ca Paul Georgescu imi spunea la telefon ca ar fi vrut sa atace cartea, dar nu pentru ca i se cerea de la partid".

In incheiere, dar nu in ultimul rand, consemnam consideratiile lui Gheorghe Perian: "Unul dintre cele mai izbutite romane ale lui Nicolae Breban, «Bunavestire», reprezinta in activitatea prozatorului un capat de drum, un final de ciclu. Cartile care au urmat fie ca erau doar niste «aschii» din trunchiul mare al romanului anterior, fie ca au incercat sa deschida un nou orizont epic, diferit intrucatva de cel cunoscut pana acum (...). In partea a doua, «Bunavestire» devine un roman politic, in sensul pe care Nicolae Breban il acorda acestui termen. Pornind de la ideea ca exista doua niveluri ale politicului – unul de suprafata, ilustrat de proza sud-americana, dar si de cea romana, si unul de adancime –, autorul si-a propus sa descrie structura fixa a politi­cului, mitul contemporan al omului politic".