x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Poştalionul cu boi şi efectul Scînteia

Poştalionul cu boi şi efectul Scînteia

de Lavinia Betea    |    07 Ian 2011   •   12:55
Poştalionul cu boi şi efectul Scînteia

145423-coperta-1-4.jpg „Poştalionul cu boi” de Mircea Iorgulescu este cea de-a treia carte inspirată şi scrisă ca efect al proiectului Scînteia. Din colaborarea la suplimentul  Jurnalului Naţional „Scînteia, Jurnalul României 1989 - Acum douăzeci de ani” primul volum de autor rezultat a fost „1989, dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei” de gen. br. (r) Aurel Rogojan (Editura Proema, 2009), urmată de cartea colegei noastre Vero­nica Bectaş „77 Istorii şi reţete din Epoca de Aur” (Editura Cartex, 2010). 

Articolele publicate în calitate de colaborator permanent al suplimentului cotidian de istorie al Jurnalului Naţional din 2009 de criticul literar, eseistul şi ziaristul Mircea Iorgulescu au dezvăluit mecanismele cenzurii, presiunile şi tehnicile de persuasiune exersate asupra membrilor Uniunii Scriitorilor în regimul Ceauşescu. Emigrat în Franţa şi colaborator al postului de Radio Europa Liberă în anul 1989, Mircea Iorgulescu a oferit cititorilor ziarului nostru şi implicit cercetătorilor în istorie inedite informaţii şi analize asupra fenomenului disidenţei şi presei în limba română din emigraţie în acei ultimi ani de „război rece”.

Adaugând textele din suplimentul Jurnalului Naţional altor articole pe tema particularităţilor literaturii şi statutului scriitorului în anii de comunism şi postcomunism românesc, volumul (publicat în excelente condiţii grafice de Editura Karta Graphic, Ploieşti) pare a fi o succesiune de „poveşti” dintr-o lungă şi aventuroasă călătorie. În vehiculul straniu al unei diligenţe cu boi, staţia de pornire a voiajului o aflăm în povestea revoluţionarului Herzen. În vara lui 1849, exilat la Paris, rusul fugea spre Elveţia cu un paşaport împrumutat de un „valah din Moldova”. Dar pentru călătorii din diligenţa Paris-Geneva, ţara Valahiei  era-n tărâmul de „dincolo” al civilizaţiei. Oare există diligenţe şi pe acolo? – se interesează ei. Desigur, le-ar fi răspuns falsul român, doar că la noi poştalioanele sunt trase de boi.

Sub semnul acestui bizar vehicul, Mircea Iorgulescu a aşezat şi calea ieşirii din comunism. Un jurnal de călătorie prin timp a elitelor româneşti.

×
Subiecte în articol: arte carte