x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Povești de pe mare. Viața mea în trupele de operațiuni speciale de William H. McRaven

Povești de pe mare. Viața mea în trupele de operațiuni speciale de William H. McRaven

de Magdalena Popa Buluc    |    16 Apr 2020   •   15:01
Povești de pe mare. Viața mea în trupele de operațiuni speciale de William H. McRaven

De-a lungul timpului armata americană, dar mai ales forțele speciale, au inspirat o mulțime de filme devenite blockbustere și cărți care au ajuns besteselleruri internaționale.

Amiralul în rezervă William H. McRaven a intrat în istoria militară americană după ce a luat parte la unele dintre cele mai cunoscute misiuni, printre care capturarea lui Saddam Hussein, salvarea căpitanului Richard Phillips și raidul pentru uciderea lui Osama bin Laden.

Dar în atenția cititorilor din întreaga lume McRaven a ajuns după publicarea volumului Fă-ți patul. Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața… și, poate, lumea, bazat pe discursul susținut în proaspeților absolvenți de la Universitatea din Texas. Scrisă cu multă modestie și optimism, această carte atemporală oferă sfaturi practice, simple, dar înțelepte, și cuvinte de încurajare care îi vor inspira pe cititori chiar și în cele mai întunecate momente ale vieții.

Doi ani mai târziu, William H. McRaven revine cu Povești de pe mare. Viața mea în trupele de operațiuni speciale în care povestește uimitoarele aventuri din cariera sa de membru, timp de 37 de ani, al trupelor SEAL din cadrul Forțelor Navale ale SUA și de comandant al Forțelor pentru Operațiuni Speciale. McRaven scrie cu emoție deosebită despre cariera sa remarcabilă și rolul important pe care l-a jucat în multe misiuni complexe de comando.  

 

McRaven își începe cartea cu povești din copilăria petrecută în Anglia, unde tatăl său, pilot al Forțelor Aeriene, era detașat în anii 1960, și cu aventurile din adolescență când făcea sport și se juca de-a James Bond cu prietenii săi. Apoi, descrie cu acuratețe antrenamentele dure prin care a trecut pentru a ajunge membru al trupelor SEAL: “Execrabila Săptămână a Iadului abia urma să înceapă. Șase zile fără somn, dar cu hărțuire fizică și psihică continuă (...). Majoritatea recruților considerau că dacă reușeai să treci de Săptămâna Iadului puteai fi sigur că vei absolvi, dar, statistic, nu era adevărat”.

Pentru a ajunge amiral, pentru a intra în istoria militară americană, pentru a fi un model pentru tinerii soldați, nu este de ajuns să ai condiția fizică și forța de a trece de Săptămâna Iadului. Trebuie să înveți din experiențele predecesorilor, să te familiarizezi cu tot ce este nou în domeniul tău de activitate, să te perfecționezi. McRaven ne spune care sunt cărțile care i-au influențat cel mai mult gândirea: “Ca ofițer militar, am citit o mulțime de strategii; «Despre război» al lui Clausewitz; «Arta războiului» de Sun Tzu; «The Command of the Air» a lui Giulio Douhet; și, desigur, «Influența puterii navale asupra istoriei», de Alfred Thayer Mahan. Dar, cel mai mult ca ofițer de operațiuni speciale m-a influențat opera lui B. H. Liddell Hart și conceptul său de război indirect. Cartea sa «Scipio Africanus: Mai mare decât Napoleon» povestește modul în care generalul roman l-a învins pe marele general cartaginez Hannibal în 202 î.C. Scipio a câștigat războiul părăsind Italia, unde armata lui Hanibal a făcut ravagii printre romani și a atacat Cartagina, forțându-l astfel Hannibal să abandoneze Italia, să se întoarcă acasă și lupte în condițiile lui Scipio.”

William H. McRaven declară că îi place ca lectura să fie o experiență. “Mă duc des la Biblioteca Perry Castañeda din campusul Universității din Texas și stau ore în șir citind filosofie. A fi fizic în preajma cărților face experiența mai puternică și mai captivantă”. Pe lângă filosofie, amiralului în rezervă îi mai plac romanele de aventuri, mistere și SF, mărturisind că nu a citit niciodată romane horror, nici măcar pe cele ale celebrului Stephen King.

„Povești de pe mare este mai mult decât o autobiografie, mai mult decât o narare a istoriei militare recente și mai mult decât suma experiențelor unui om remarcabil. Cu un stil narativ captivant, McRaven le dă cititorilor ocazia să experimenteze aventuri temerare la cârma unor soldați de elită, dar nu ratează prilejul de a împărtăși sfaturi practice și înțelepte pentru viața de zi cu zi." — Booklist

×