Predicatorul

Thrillerul nordic este rece ca un aisberg. Şi e construit asemenea lui. Cititorul vede mai întâi, ca şi la un gheţar care pluteşte, doar o mică parte din el. De-abia la sfârşitul lecturii îi descoperă adevăratele dimensiuni. Iar ceea ce a fost imperceptibil la început este cu mult mai spectaculos.

Ca şi alţi colegi de-ai săi din acea parte a Europei, Camilla Lackberg este deosebit de meticuloasă în scrisul său. Adună, harnică precum o furnică, deta­liu după detaliu, ca să-şi realizeze eşafodajul narativ. De pildă, apariţia fiecărui personaj înseamnă descrieri, măcar fugare, de fizionomie, de limbaj, de gestică. Avem de-a face cu o prozatoare extrem de metodică. Pentru ea timpul, fără îndoială, are multă răbdare.

Aproape toţi eroii săi au biografii scrupulos întocmite, indiferent dacă sunt poliţişti sau cu alte profesii. Ei sunt urmăriţi cu atenţie şi la slujbă, dar şi în viaţa de toate zilele, în momente când organizează picnicuri, se strâng în jurul grătarelor, navighează cu iahturile, fac plajă, au dispute pe diverse teme, ori înfiripă poveşti de dragoste. Într-un roman poliţist de odinioară, astfel de scene n-ar putea fi întâlnite. Dar ele asigură prozei din zilele noastre cu detectivi şi ucigaşi, pe care şi Camilla Lackberg o reprezintă, complexitate şi o scenă vastă pentru desfăşurarea acţiunii.

În general, ficţiunile literare ale nordicilor sunt morocănoase, ca şi cum autorii lor ar socoti râsul o frivolitate, o necuviinţă. Cu toate acestea, scriitoarea pe care o prezentăm se arată dispusă să ne ofere şi prilejuri de amuzament. Pasajele în care musafiri nepoftiţi fac vizite de lungă durată unor prieteni agasaţi să le stea la dispoziţie oferindu-le cazare şi masă stârnesc, fără doar şi poate, o schi­ţă de zâmbet atunci când le parcurgi.

Dar cu ce facem cunoştinţă în „Pre­dicatorul”?

Lângă o aşezare de pe coasta vestică a Suediei, un băieţel dă peste cadavrul unei tinere. Mai mult, trupul neînsufleţit este aşezat pe două schelete care aparţin unor fete ucise cu decenii în urmă. Descoperirea macabră îi pune pe jar pe poliţiştii din localitatea cu trai potolit, unde fărădelegile sunt puţine şi, de aceea, şi experienţa detectivistică nu se ridică la standarde înalte. Cu toate acestea, în cele din urmă, anchetatorii reuşesc să elucideze crimele, deşi unii dintre ei sunt bătrâni şi blazaţi, alţii – superficiali sau chiar vag interesaţi de profesia aleasă, urmărind numai înaintarea în ierarhie.

Însă poliţistul Patrik Hedstrom iz­bu­teşte să-i mobilizeze, le insuflă energia necesară pentru a duce la bun sfârşit o anchetă dificilă, deşi laurii îi culege alt­ci­neva. Iar ceea ce li se dezvăluie îi umple de oroare şi le alungă imaginea idilică pe care o aveau despre ţinutul lor. Ei află despre familii care se duşmănesc de moarte şi au secrete tenebroase, despre violuri cu autori pe care nu i-ar fi bănuit nici o clipă, despre visul unora de a se îmbogăţi fără muncă, despre şarlatani care se pretind vindecători cu har de la Domnul şi îi tapează de bani pe creduli.

În „Predicatorul”, Camilla Lackberg ne alungă, fără menajamente, iluzia că există undeva, pe lume, vreun loc tihnit, unde relaţiile umane să fie bazate pe înţelegere reciprocă şi armonie.