x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte "Primăvara poeţilor” şi-a ales premianţii

"Primăvara poeţilor” şi-a ales premianţii

de Oana-Maria Baltoc    |    15 Apr 2011   •   13:17

Fundaţia Culturală "Negru Vodă” Făgăraş a găzduit în perioada 11-12 aprilie a IV-a ediţie a Festivalul Primăvara Poeţilor. Elevii făgărăşeni au avut ocazia să îşi pună în valoare taletul participând la cele patru secţiuni de concurs ale festivalului: recitare, creaţie literară, traducere şi grafică. Astfel, la 11 aprilie au concurat elevii de la şapte şcoli generale şi s-au acordat 65 de premii (37 de premii la secţiunea de recitare, 18 premii la secţiunea de creaţie literară, 10 premii la secţiunea de traducere – engleză, franceză). Anul acesta, elevii au fost extrem de interesaţi de secţiunea de recitare, înscriindu-se nu mai puţin de 60 de concurenţi. La 12 aprilie au intrat în concurs elevii de la patru licee şi s-au acordat 49 de premii (20 de premii la secţiunea de recitare, 8 premii la secţiunea de creaţie literară, 11 premii la secţiunea de traducere - engleză, franceză – şi 5 premii la secţiunea de grafică). La ediţia din acest an s-au încumetat să participe la secţiunea recitare a concursului mai multe profesoare, cinci dintre ele reuşind să-şi cucerească elevii şi să fie chiar premiate. Mai jos vă prezentăm câteva dintre poeziile premiate.


Copile, ajută-i pe săraci!
Copile, dacă ajuţi săraci,
Lui Dumnezeu un bine-i faci.
Dacă pe orfani ajuţi,
Pe Dumnezeu împrumuţi.
Pe flămânzi de-i chemi la masă,
Îl primeşti pe Dumnezeu în casă.
Chiar dacă tu nu ai bani,
Tot ajută-i pe sărmani,
Spune-le o vorbă bună,
Sau întinde-le o mână!
PREMIUL II (Ioana Vijoli – clasa a III-a A – Şcoala Generală Nr.1)


Vraja vânturilor
La un capăt de pământ,
Am un singur tainic gând:
Să văd vraja vânturilor,
Şi cea a pământurilor.

Ape limpezi de cristal,
Care-având pe a lor mal:
Scoici de aur, flori de laur,
Nisip fin dintr-un tezaur.

Dar cascada tinereţii
E şi cea a frumuseţii.
Apa pură de pe munte
Curge pe sub vechea punte.

Pe o insulă pustie,
E o mare bucurie:
Viaţa de-a trăi în pace,
Până cântecul nu tace.

La un capăt de pământ
Am un singur tainic gând...
PREMIUL I (Ştefan Cosma – clasa a VI-a A – Colegiul Naţional "Doamna Stanca”)


April
Cum cântă pădurea cu suflet de copil
În hohot de frunze dansând în amurg!
Miroase amar începutul de-april...
Peste vămi de lumină norii cum curg!

Zdrumicare de ape în cioburi fluide
Împrăştie-n aer lumina.
Fauni aleargă cu lele silfde...
Pădurea le mântuie vina.

Paşii mei tineri îşi caută urma
Lăsată cărării în vremea trecută.
Neliniştea firii tăcerea o curmă.
Doar inima glasul pădurii ascultă.
PREMIUL  I (David Robert  Iacob – clasa a XII A – Gr. Şc. "Av. Dr. I. Şenchea”)

Pictorul măiastru

A-nceput, de ceva timp, să plouă,
E frig, noapte, ceasul arată ora nouă...
Te-ntrebi dacă vei putea zâmbi
Într-o lume indiferentă, pictată-n gri.
Afară e-o lume nebună, însetată de bani,
Parfumul intens al suferinţei persistă de ani!
Şi doare... din ceruri cad stropi fierbinţi de sânge,
Văzându-şi tabloul incolor, Pictorul plânge...

Cu măiastră pensulă, începe să picteze,
O lume-ntunecată, căreia n-o să-i pese
Că afară-i vacarm şi lupta e-n toi acum.
Totuşi, cu durere, pictează o lume făcută scrum...
Nu-i imposibil să dea culoare,
Pictorul se plimbă, nevăzut, pe-o stradă pustie
Frunzele-l însoţesc dansând pe ritmul vântului ce adie.

Pictura inspiră sentimente, deci viaţă,
În fiecare suflet e plantat un sâmbure de speranţă!
Arta Lui, de puţini e iubită, de restul... neapreciată
Însă El rabdă şi îndură-n lumea asta blestmată,
Impregnată cu cerneală neagră, cenuşie...
Şi-L doare când capodopera îi e considerată nebunie.
PREMIUL II (Cristina Ovesia – clasa a X-a A – Gr. Şc. "Av. Dr. I. Şenchea”)

×
Subiecte în articol: poezie festivalul primavara poetilor