x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Proză XXI

Proză XXI

06 Iul 2008   •   00:00

Biblioteca Polirom ne oferă alte două romane ale unor autori contemporani

Biblioteca Polirom ne oferă alte două romane ale unor autori contemporani

 

Mizeria

Volumul este un roman parţial autobiografic, prin care tînărul autor polonez se alătură noului val de prozatori central-europeni care-şi exorcizează, în povestiri şi romane, copilăria coşmărească, dar aureolată uneori de o ironică nostalgie. Figura tiranică a tatălui, “bătrînul K.” (aluzie transparentă la prozele lui Kafka), soţ, tată şi artist ratat, printre ale cărui metode educative biciul deţine un rol privilegiat, este o modalitate indirectă de a descrie autoritarismul arbitrar al regimului comunist şi atmosfera sufocantă, marcată de constrîngeri de tot felul, a “coloniei penitenciare”, în care naratorul romanului îşi petrece copilăria şi adolescenţa.

 

 

Alergînd ca apucaţii

Povestea adevărată a unui băiat lăsat de mamă (o poetă cu mania grandorii şi alte probleme psihice mult mai grave) în grija psihiatrului ei, un ins cu metode foarte neortodoxe. La vîrsta de 12 ani, Burroughs se trezeşte într-o casă victoriană dărăpănată, locuind cu bizara familie a doctorului şi împrietenindu-se cu un pedofil care îşi are reşedinţa în şopronul din spatele casei. Ceea ce urmează este o existenţă total eliberată de orice reguli... Volumul a fost ecranizat în 2006, în regia lui Ryan Murphy, cu Annette Bening, Alec Baldwin şi Gwyneth Paltrow în rolurile principale.

×
Subiecte în articol: carte