x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Revine cea mai de succes colecţie, Esoterica! De miercuri, Jurnalul îţi oferă cartea "Nemuritorii. Mitul vieții veșnice în variante românești"

Revine cea mai de succes colecţie, Esoterica! De miercuri, Jurnalul îţi oferă cartea "Nemuritorii. Mitul vieții veșnice în variante românești"

15 Oct 2019   •   15:32
Revine cea mai de succes colecţie, Esoterica! De miercuri, Jurnalul îţi oferă cartea "Nemuritorii. Mitul vieții veșnice în variante românești"

Dacă în primăvară te-ai putut delecta cu primele 12 volume ale colecţiei Esoterica, acum a venit vremea să continuăm în forţă. Autorul Dan-Silviu Boerescu a realizat încă 13 volume cu subiecte mai aplicate, mai interesante şi mai intrigante, legate de suflet, vindecări miraculoase, minuni dovedite ale sfinţilor, mistere, superstiţii, blesteme şi urmările lor. 13 cărţi care nu trebuie ratate sub nici o formă!

Jurnalul îţi oferă miercuri volumul "Nemuritorii. Mitul vieții veșnice în variante românești", care explică practic relația omului cu Divinitatea începând de la daci şi până în prezent. Daco-geții aveau credința că sunt nemuritori și că moartea - în special, sfârșitul eroic pe câmpurile de bătălie - nu reprezintă altceva decât trecerea într-o altă dimensiunea și întâlnirea cu zeul suprem - Zalmoxis sau Gebeleizis. Acest crez al nemuririi - simbolizat și de metafora atât de bogată în semnificații a Pomului Vieții - s-a transmis până azi, deopotrivă pe cale folclorică și cultă, constituind chintesența relației omului cu Divinitatea. Pe acest traseu inițiatic apar, însă, o mulțime de variațiuni ale temei, de la cele păgâne la cele creștine și de la basm popular la studii științifice…

Iată câteva subiecte din cartea "Nemuritorii. Mitul vieții veșnice în variante românești":

- Nemuritorul Zalmoxis și sacrificiile umane din cultul său „barbar”

- Pomul Vieții, simbolul regenerării și al parcurgerii inițiatice a drumului dintre feluritele stadii ale existenței mundane și extra-mundane

- Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte sau esența nemuririi în folclorul românesc

- Chipul nemuritor al lui Dumnezeu.

Caută la distribuitorii de presă, începând de miercuri, 16 octombrie, Jurnalul şi volumul "Nemuritorii. Mitul vieții veșnice în variante românești"! Costă doar 15,9 lei ziarul şi cartea.

×