Scena crimei. Negru de corb

Ai putea crede că Insulele Shetland, din nord-estul Scoţiei, trebuie să fie un spaţiu apărat de orice imixtiune a Răului, cu locuitori paşnici, blajini, obişnuiţi cu asprimile vieţii, încercând, tocmai de aceea, să stabilească între ei relaţii amicale, păstrând cu obstinaţie rânduielile din străbuni. În romanul “Negru de corb” de Ann Cleeves realitatea despre aceste meleaguri este, însă, cu totul alta.
_____________________________________


Autoarea britanică prezintă oameni posaci, fără dorinţa de a comunica, deseori arţăgoşi fără motiv, neîmpliniţi şi debusolaţi. Un mare plictis le guvernează acţiunile. Neavând decât puţine veşti din lumea largă, simt o mare plăcere de a bârfi, de a inventa şi de a colporta zvonuri. Orice întâmplare ieşită din tipicul diurn este transformată într-un eveniment de maximă importanţă. În ciuda a ceea ce te-ai aştepta de la ei, sunt de o moralitate îndoielnică, deseori familiile destrămându-se din pricina legăturilor adulterine. Chiar şi cuplurile care rezistă nu-şi bazează trăinicia pe sentimente, ci pe rutină.

Gerurile năpraznice îi îndeamnă pe bărbaţi şi pe femei să se înghesuie prin taverne şi, câteodată, să bea în neştire, sporovăind fără sens. Nici măcar copiii nu sunt nişte făpturi de care te-ai putea ataşa – ca şi adulţii, au accese de violenţă, sunt măcinaţi de invidii, luptă, prin orice mijloace, pentru putere în grupurile din care fac parte. şi cei mari, şi cei mici visează să se salveze plecând pe continent, în oraşe unde presimt o existenţă frenetică, plină de surprize, cu mult mai îmbietoare decât cea care le-a fost hărăzită pe tărâmul neprietenos unde s-au născut.

Şi dintr-odată, totul se schimbă, ca şi cum un viscol năpraznic s-ar fi abătut asupra ţinutului deja îngheţat. O adolescentă este găsită strangulată în nămeţii de pe un câmp. Localnicii intră în alertă, se suspectează unii pe alţii, emit cu dezinvoltură supoziţii năucitoare, se agită dorind să iasă în evidenţă, să capete un rol cât mai important în piesa care se scrie sub ochii lor. Poliţiştilor care anchetează cazul le vine greu să discearnă ce e adevărat şi ce e minciună în depoziţiile pe care le ascultă. Mărturiile poartă amprenta unor ranchiuni ţinute cu grijă ascunse, având abia acum prilejul de a ieşi la suprafaţă, cu o virulenţă imposibil de stăvilit.

Povestea e cu atât mai complicată cu cât, în urmă cu opt ani, o fetiţă a dispărut de-acasă şi nu i s-a mai dat de urmă. Să se fi manifestat din nou ucigaşul, după atâta amar de vreme? şi atunci a fost o crimă, sau doar un accident enigmatic?

Desigur, nu lipseşte suspectul de serviciu, cel pe care toţi îl arată cu degetul din prima clipă, ca urmare a prejudecăţilor din orice comunitate închisă: un bătrân care trăieşte singur, într-o casă izolată. Octogenarul are mintea cam rătăcită, fiind de o naivitate înduioşătoare. Singurele conversaţii pe care le poartă sunt cu un corb vorbitor ţinut într-o colivie.

Povestea din această carte are un deznodământ greu previzibil şi înfricoşător, de-a dreptul halucinant. Chiar şi cuiva bine familiarizat cu naraţiunile poliţiste îi va fi dificil să descopere criminalul. şi totuşi, nu demascarea lui e miza importantă a romanului. Mai interesante de urmărit sunt alte aspecte: descrierile de ambianţe, înregistrarea comportamentului unor oameni ciudaţi, ritualurile pe care le respectă cu sfinţenie, investigaţiile psihologice profunde care aduc la iveală tare sufleteşti greu de imaginat. şi, mai presus de toate, te copleşeşte, de la prima la ultima pagină, atmosfera apăsătoare, de parcă totul s-ar petrece sub o cupolă de plumb, unde nu pătrunde nici o rază prietenoasă de lumină.
Ann Cleeves posedă arsenalul complet al unui prozator deosebit de înzestrat.
___________________________________

“Până atunci totul fusese doar formă şi culoare. Apoi roşul viu se transformă într-o movilă. Mantia gri şi lumina albă străpungeau adâncurile zăpezii, care nu mai era la fel de curată. Corbii ciuguleau din faţa unei fete. Unul dintre ochi dispăruse.”