x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte SCENA CRIMEI. Poarta scorpionului

SCENA CRIMEI. Poarta scorpionului

de George Arion    |    07 Noi 2014   •   16:06
SCENA CRIMEI. Poarta scorpionului

Cine este curios să afle ce se petrece în culisele luptei contra terorismului, cum se desfășoară ședințele de la Casa Albă, cum se iau hotărâri la cel mai înalt nivel privind împărțirea sferelor de influență, trebuie neapărat să citească “Poarta scorpionului”, thrillerul lui Richard A. Clarke. În toate aceste probleme, autorul este un ghid de nădejde – timp de trei decenii a lucrat cu patru președinți americani, a fost funcționar la Departamentul de Stat și la Pentagon. A călătorit mult prin Orientul Mijlociu și a cunoscut personalități sau oameni simpli, și dintr-o tabără, și din alta. Ar fi fost păcat ca experiența lui uimitoare să nu fie consemnată într-o carte din care se pot trage multe învățăminte.

Ne-am putea întreba: de ce n-a apelat la virtuțile memorialisticii? Scriind despre oameni reali, despre fapte care s-au petrecut cu adevărat, ar fi stârnit, cu siguranță, un mare interes. Dar în acest caz n-ar mai fi fost atât de liber în comunicarea unor adevăruri răscolitoare. La adăpostul imaginarului, el și-a permis să dezvăluie cu mai multă franchețe ceea ce l-a impresionat fiind implicat în acțiuni pe care nu oricine le poate cunoaște.

Acțiunea narațiunii sale este plasată într-un viitor nu prea îndepărtat. Islamia a luat locul Arabiei Saudite, prinții saudiți, corupți și bogați găsindu-și adăpost în SUA. Dar asupra noului stat cu uriașe zăcăminte de petrol își îndreaptă atenția, în continuare, mai-marii lumii, în special America și China.

În două hoteluri din Bahrain au loc explozii devastatoare. Opinia publică este intoxicată cu știri false – Islamia ar fi trimis teroriști pentru a destabiliza zona și a provoca o intervenție americană. De fapt, aceștia sunt din Iranul care visează să îngenuncheze statul vecin. Serviciile de spionaj discern cu greutate ce este adevărat și ce nu în informațiile pe care le culeg de pe teren și le analizează. Doar istețimea unor agenți secreți și înțelepciunea unor politicieni împiedică izbucnirea unei conflagrații.

Richard A. Clarke ne poartă cu iuțeala vântului de la Washington la Manama, de la Londra în Dubai, din Florida în Teheran. Locuri pe care autorul le-a cunoscut îndeaproape și de aceea le poate descrie cu exactitate, în detaliu, nu copiind din pliante turistice.

La fel de bine familiarizat este și în privința modului în care își duc viața cei de pe submarine sau de pe portavioane, cum se poartă războiul din umbră și cum se desfășoară o operațiune militară. În “Poarta scorpionului” este vorba despre eroism și frică, despre profesionalism și incompetență, despre loialitate și trădare, despre relația dintre popoare cu credințe diferite.

Poate cea mai incitantă întrebare pe care ți-o pui la sfârșitul narațiunii este aceasta: ce se va întâmpla cu acea parte a lumii după ce rezervele ei de petrol vor seca? Va mai fi ea în atenția atotputernicilor planetei?
________________________
“Suflul exploziei se izbi de pereții din marmură cu puterea unei lovituri de copită, pe care el o simți în abdomen. Apoi urmă sunetul asurzitor al exploziei, atât de zgomotos încât îl copleși cu forța sa fizică, zdruncinându-i fiecare os și fiecare organ din trup.”

×