Scena Sirena

În “Sirena”, Camilla Lackberg – supranumită “Agatha Christie a Suediei” – readuce la rampă personaje pe care le-am mai întâlnit şi în alte cărţi ale acestei autoare: Erica Falck, o scriitoare de romane poliţiste inspirate din cazuri reale, Patrik Hedstrom – ofiţer de poliţie la secţia Tanumshede din orăşelul Fjallbacka, şeful lui, Bertill Mellberg... Ca şi în “Copilul german” sau în “Predicatorul”, “Prinţesa gheţurilor”, eroii acţionează la fel, au acelaşi comportament – femeia dovedeşte o perseverenţă uluitoare în derularea anchetei, poliţistul urmăreşte cu tenacitate suspecţii, iar superiorul lui se complace în impostură, arogându-şi meritele altora.
____________________________

Într-o zi, Magnus Kjellner dispare fără urmă din Fjallbacka. Poliţia îl caută zadarnic mai multe luni.
În acest timp, prietenul lui, Christian Thydell, publică prima sa carte, “Sirena”, întâmpinată cu o atenţie deosebită – presa îi închină articole elogioase, în cinstea lui sunt organizate festivităţi, au loc sesiuni de autografe, cititorii sunt entuziasmaţi. Și totuşi, scriitorul debutant, considerat o nouă stea pe firmamentul literar, nu gustă din cupa succesului, fiind măcinat de nelinişti – primeşte scrisori de ameninţare, pe un perete din casa lui cineva scrie cu vopsea roşie cuvinte care îl smulg din confort.

Invidia cuiva care nu vede cu ochi buni o asemenea reuşită? O faptă de care se face vinovat scriitorul, fără ca lumea să ştie? Sau totul are o altă explicaţie, din moment ce şi alte cunoştinţe de-ale lui – Kenneth Bengtsson şi Erik Lind – primesc şi ei astfel de misive?

Poliţia e pusă pe jar pentru a afla cine le trimite.
Între timp, cadavrul lui Magnus Kjeller este descoperit sub gheaţa unui râu. Din momentul acela evenimentele încep să se precipite, acţiunea capătă ritm: o tentativă de asasinare a lui Kenneth Bengtsson eşuează, Christian Thydell este găsit atârnat de un turn – sinucidere sau omor? Înspăimântat, Erik Lind încearcă să fugă din ţară.

Camilla Lackberg face parte dintre scriitorii care nu se grăbesc, potenţând cu abilitate tensiunea întâmplărilor. Ea scrutează pe îndelete, cu scrupulozitate, scene din viaţa unor familii suedeze – înregistrează cu deliciu armonia care domneşte în unele cupluri, dar şi certurile din alte cămine, între soţi, între părinţi şi copii, bârfele, zvonurile din localitate, legăturile adulterine. Îşi găseşte răgaz pentru a prezenta până şi modul în care se schimbă scutecele unui copil. Aceste secvenţe sunt deseori întrerupte pentru a face loc amintirilor unui băiat cu o viaţă înfricoşătoare, care îi va marca destinul şi-l va duce pe calea pierzaniei.

Autoarea este o maestră în descrierea anxietăţilor care îi macină personajele; ca un bun psiholog, ea le cercetează traumele de care au suferit în trecut, şi care sunt posibilele şanse de a îmblânzi spectrele care îi bântuie.

Rezolvarea cazului pe care îl investighează poliţiştii din Fjialbacka aduce la cunoştinţă fapte cutremurătoare. Toţi cei patru eroi implicaţi în desfăşurarea faptelor au târât după ei o povară, o vină inimaginabilă, care le-a modificat felul de-a fi, i-a constrâns să mintă, să ducă o viaţă secretă, plină de remuşcări.

De fapt, totul s-ar fi putut afla cu o mai mare uşurinţă, deoarece a fost încifrat în romanul lui Christian Thydell; ar fi fost necesară doar o lectură atentă a lui. O poveste în poveste – iată un truc literar care face naraţiunea Camillei Lackberg şi mai incitantă.
___________________

“Un bărbat în vârstă, care îşi plimba câinele prin zonă, tocmai a sunat pentru a ne raporta că a găsit un cadavru. Bineînţeles că nu putem fi încă siguri de identitatea acestuia.”