x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Seară boemă cu Nora Iuga

Seară boemă cu Nora Iuga

de Catalina Iancu    |    24 Mar 2011   •   20:34
Seară boemă cu Nora Iuga
Sursa foto: Lucian Alecu/Jurnalul Naţional

158069-la-20090407163847001.jpgSub genericul „Să descoperim fe­mei­­le din cărţi!” a avut loc miercuri seară ediţia inaugurală a pro­iec­­tului Academia Boemă, având-o ca primă invitată pe scrii­toa­rea No­ra Iuga. Nici nu se putea un loc mai potrivit de întâlnire decât Cafe Boheme, situată în centrul Bu­­cu­reş­tiului. Iniţiator al evenimentului a fost Centrul de Dezvoltare Curri­culară şi Studii de Gen FILIA, SNSPA, iar gazdele – An­dreea Mo­locea şi Miruna Vlada. Or­ganizato­rii au explicat de unde a plecat ideea acestui concept: de la faptul că trăim cu sentimentul că nu avem modele feminine veritabile, ci doar femei-obiect, când, de fapt, ţine de noi să alegem adevăratele valori pe care le avem în jurul nostru. „Ne propu­nem astfel ca o dată pe lună să in­vi­tăm la o cafea câte o femeie care s-a remarcat în domeniul său, care ne inspiră şi în faţa căreia să re­în­vă­ţăm să facem exerciţii de re­cu­noş­tinţă şi apreciere.”

De o astfel de apreciere s-a bucurat şi Nora Iuga: sala a devenit ne­încăpătoare, invitaţii i-au ascultat, vrăjiţi, fiecare cuvânt, fiecare po­veste, unii chiar şi-au luat notiţe, fas­cinaţi de lecţiile de viaţă oferite de celebra poetă, romancieră şi eseistă. Şi fiindcă a fost o întâlnire neconvenţională, cei care n-au mai găsit locuri au stat ori în picioare, ori aşezaţi turceşte pe podea. Deşi distinsa scriitoare a spus că are emoţii şi că i se pare că vine de pe altă pla­ne­tă, seara a fost una mai mult decât re­laxantă. S-a intrat direct în su­biect, mai ales că şi Nora a declarat că-i place „coup de foudre”. A fost provocată imediat la discuţii şi ne-a încântat povestind despre co­p­ilă­rie, feminitate, erotism, ficţiune,

2 Mai, căsnicie, bătrâneţe, Berlin, Bu­cureşti, dragoste. Amintirile care i-au provocat cele mai adânci nostalgii au fost cele din copilărie, din pri­ma tinereţe, când ne loveşte „pri­ma îndrăgostire fără obiect”, din viaţa alături de regretatul său soţ, poetul George Almosnino, dar şi ce­le legate de lumea boemă a Bu­cu­reştiului de dinainte de dictatură. Ast­fel, publicul a încercat să o cu­noască pe femeia Nora Iuga prin in­termediul scriitoarei Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Al­mosnino). Fragmentele din „Hai să furăm pe­p­eni”, în lectura au­toa­rei, i-au captivat, de asemenea, pe ascultători. În concluzie, a fost acel gen de în­trevedere de la care nu-ţi vi­ne să mai pleci.

×
Subiecte în articol: carte