x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Simbolul pierdut

Simbolul pierdut

de George Arion    |    27 Sep 2009   •   00:00
Simbolul pierdut

Iată o carte care s-a lansat de curând în SUA în 5 milioane de exempla­re. Pe „Amazon" se vinde cu 16,17 USD - în librării cu 29,95. Deja o par­te a tirajului a fost distribuită cumpărătorilor care au comandat-o cu multe luni înainte. Însăşi data lansării e simbolică: 15-09-2009. 15+9+9=33. Vârsta christică.



După o misterioasă tăcere de şase ani, Dan Brown revine în forţă. în perioada de după apariţia „Codului lui da Vinci" - 80 milioane de exemplare vândute, publicat în 51 de limbi -, autorul a ieşit sporadic la rampă, mai mult pentru a-şi apăra opera care a deranjat Vaticanul. 5247-102669-512.jpgDespre „Simbolul pierdut" - titlul iniţial era „Cheia lui Solomon" - a vorbit rareori. I-a amânat apariţia, poate şi pentru a crea un orizont de aşteptare. Numai câţiva apropiaţi demni de încredere i-au aflat conţinutul.

Marele public a fost informat doar că noul roman are o acţiune desfăşurată în Washington DC, pe parcursul a 12 ore. Şi de data aceasta nu mai e vorba despre Biserica Catolică. A venit rândul francmasonilor să li se cerceteze tainele. Oare şi aceştia vor protesta?

DESTINAŢII
Considerat de Time Magazine drept unul dintre cei 100 de oameni care influenţează lumea, autorul nu se sfieşte să abordeze subiecte gingaşe, de-a dreptul explozive. Este reţeta pentru succesul său uriaş. Dar nu singura. Dan Brown a provocat o isterie în masă şi datorită fulminantului marketing care îi promovează opera. De pildă, de-abia a apărut cartea şi pe www.thelostsymbol.com/symbolquest/index.php deja există postate câteva dintre indiciile care îl ajută pe protagonistul romanului să descopere o pistă spre descifrarea enigmei cu care se confruntă.

Iar pe www.washington.org/visiting/experience-de/the-lost-symbol este indicat itinerariul pe care îl străbate eroul prin capitala americană. În curând, locaţiile respective - printre care Monumentul lui Washington, Biblioteca Congresului, Grădina Botanică - vor deveni, cu siguranţă, destinaţii mult căutate de fanii scriitorului.

Ca şi în cazul Harry Potter, în jurul scrierilor lui Dan Brown s-a creat o adevărată industrie înfloritoare, din care câştigă editori, agenţi literari, tipografi, librari şi, bineînţeles, autorul. „Sony Pictures" a achiziţionat încă din aprilie drepturile de ecranizare a romanului - îl vom revedea pe Tom Hanks în rolul lui Robert Langdon. Fiindcă da, eroul principal este şi de data aceasta eminentul profesor în simbologie.




Să mai notăm şi faptul că, în Franţa, un prim tiraj de 600.000 de exemplare, prezent în librării în noiembrie, va fi însoţit de trei lucrări: „Simbolul pierdut: ancheta", de Marie-France Etchegoin şi Frederic Lenoir, „Simbolul pierdut descifrat", de Simon Cox şi „Dan Brown decriptat", de Eric Giacometti şi Jacques Ravenne.

ÎNCEPUT FABULOS
N-am citit noul thriller al lui Dan Brown. (Versiunea în limba română va apărea în ianuarie sau februarie anul viitor.) Am parcurs doar câteva prezentări din presa străină, care însă nu se exprimă categoric în favoarea sau defavoarea cărţii. E încă prea devreme pentru o judecată critică bine cumpănită. Mai ales că există detractori vehemenţi ai scriitorului, dar şi mulţi îndrăgostiţi de scrisul său. Indiferent de verdictul cri­ticilor, eu unul sunt totuşi bucuros că, datorită lui, cel puţin 80 de milioane de oameni au ţinut în mână o carte - „Codul lui da Vinci".

Dacă e bună sau proastă, asta e o altă poveste. Vorba celor de la Tritonic: „Cititul nu dăunează sănătăţii". Iar „fenomenul planetar Dan Brown" trebuie studiat nu numai cu instrumentele literaţilor. Sociologi, psihologi, istorici, specialişti în prospectarea pieţei pot să ofere şi ei opinii avizate. În orice caz, acest scriitor american cunoaşte un început fabulos de secol.

INTRIGA
Explicaţia de pe coperta a IV-a a ediţiei în limba engleză ne introduce în atmosfera romanului: „Povestea începe atunci când profesorul în simbologie Robert Langdon dă, într-o seară, o raită pe neaşteptate în clădirea Capitoliului. Câteva minute de la sosirea lui, evenimentele nopţii iau o turnură surprinzătoare, o dată cu descoperirea unui obiect neobişnuit, cuprinzând cinci simboluri ascunse cu dibăcie prin Capitoliu".

×
Subiecte în articol: scena crimei