x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Casa lui Al.I.Cuza, reabilitată cu fonduri europene

Casa lui Al.I.Cuza, reabilitată cu fonduri europene

29 Iun 2020   •   17:23
Casa lui Al.I.Cuza, reabilitată cu fonduri europene

Casa domnitorului Alexandru Ioan Cuza din oraşul Galaţi va fi reabilitată cu fonduri europene. Clădirea adăposteşte primul muzeu din oraş. Instituţia muzeală va fi dotată cu echipamente moderne, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Casa Cuza Voda este o clădire simbol a oraşului Galaţi. Ea a aparţinut familiei Cuza şi ulterior s-a transformat în primul muzeu din Galaţi. În prezent, în interior este tot muzeu, dar clădirea este degradată. În plus, terenul are nevoie de consolidare, deoarece tasările au afectat zidurile şi fundaţia. Toate problemele vor fi rezolvate cu ajutorul unei finanţări europene în cadrul unui proiect în valoare de peste 3 milioane de lei, coordonat de Consiliul Judeţean Galaţi. În cadrul investiţiei, muzeul va fi dotat cu aparatură modernă. Lucrarea va fi gata anul viitor.

„Am reuşit să demarăm lucrările la Muzeul Casa Cuza Vodă. Au fost mai multe licitaţii anulate pentru că nu s-au prezentat ofertanţi. Casa Cuza Vodă este prima instituţie muzeală deschisă în Galaţi. Clădirea are degradări atât la interior, cât şi la exterior. Mai mult, din cauza tasării terenului sunt afectate fundaţia şi zidurile clădirii. De aceea, se va interveni pentru consolidarea terenului şi a clădirii, precum şi pentru înlăturarea factorilor care pun în pericol stabilitatea construcţiei. Vor fi refăcute toate instalaţiile, iar muzeul va fi dotat cu vitrine şi panouri de expunere, precum şi cu sisteme de supraveghere. De asemenea, va fi realizat şi un tur virtual al muzeului. Totul va fi gata peste 18 luni”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Casa Cuza Vodă a aparţinut părinţilor lui Alexandru Ioan Cuza, cel care a locuit aici în copilărie, precum şi în perioada în care a fost pârcălab al ţinutului Covurlui. În anul 1939, clădirea s-a transformat în muzeu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alexandru ioan cuza casa galaţi