x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Enescu 2017. Tehnologie, matematică și compozitori contemporani

Enescu 2017. Tehnologie, matematică și compozitori contemporani

de Maria Coman    |    31 Aug 2017   •   16:11
Enescu 2017. Tehnologie, matematică și compozitori contemporani

Festivalul Enescu din acest an pune tehnologia în serviciul muzicii clasice și al creativității, prezentând lucrări cunoscute, într-o nouă abordare. Va aduce în prim-plan muzica contemporană, invitând pentru prima dată la București pe unii dintre cei mai cunoscuți compozitori ai momentului. Va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) - două dintre acestea fiind în premieră istorică în Festival - și va acorda matematica la sunetul muzicii, în interiorul Bucureștiului creativ.

Ediția 2017 aduce ca noutate absolută și seria de concerte Muzica Secolului 21, în cadrul căreia va avea loc Forumul Internațional al Compozitorilor, unde unii dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii vor participa la discuții cu publicul larg. De asemenea, un alt moment important, în premieră absolută în România, este Imaginary – o expoziție interactivă despre matematică și muzică, parte a proiectului București Creativ, din cadrul Festivalului Enescu 2017. În cadrul Imaginary publicul va avea ocazia de a interacționa cu diferite opere de artă, cu sculpturi 3D, cu instalații special create de artiști și matematicieni, care vor ilustra felul în care matematica poate crea unele dintre cele mai frumoase forme de artă.  În același timp, expoziția internațională Imaginary ilustrează maniera unică prin care matematica și muzica se pot completa reciproc, aducând laolaltă, cu același scop creativ, matematicieni și muzicieni. Organizată de Freie Universität Berlin și de Organizația Non-Profit Imaginary,  în colaborare cu Università di Genova, IMAR şi Universitatea din Bucureşti, expoziția a ajuns până acum în 50 de țări și a avut peste 2,5 milioane de vizitatori.

Staruri ale muzicii clasice vin la București

Staruri ale muzicii clasice internaționale vor veni în premieră la București în 2017. Li se alătură orchestre de top precum Orchestra Scala di Milano, Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Royal Concertgebouw Amsterdam, Münchner Philharmoniker, London Philharmonic Orchestra.

Dirijori de primă mână ca Zubin Mehta, Antonio Pappan, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Charles Dutoit,  Riccardo Chailly, Michail Pletnev și Vladimir Jurowski vor fi de asemenea prezenți. Ca parte a programului său din ediția 2017 a Festivalului, reputatul Antonio Pappano va dirija Simfonia Nr. 3 în Do Major Op. 21 cu Cor de George Enescu, oferind astfel publicului o altă premieră: Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia interpretând Enescu. De asemenea, Orchestra Națională a Franței, dirijată de Christoph Eschenbach și avându-l ca solist pe Truls Mørk, va interpreta Simfonia Concertantă pentru Violoncel de George Enescu, lucrare cu care celebra orchestră a ales să deschidă și stagiunea 2017 de la Paris. Filarmonica din Cehia, sub bagheta lui Jiří Bělohlávek, va fi, de asemenea, prezentă în premieră în ediția 2017, cu un program care include lucrări de Brahms și Martinů.
Prezent pe unele dintre cele mai importante scene de operă ale lumii, tenorul Jonas Kaufmann va face, de asemenea, parte în premieră din programul ediției 2017. Tot în premieră se vor afla în Festival mezzo-soprana Magdalena Kožená, contratenorul Philippe Jaroussky, alături de Arpeggiata Ensemble, pianistul Daniil Trifonov, dirijorul Riccardo Chailly, baritonii Thomas Hampson și Dmitri Hvorostovsky, precum și soprana Olga Peretyatko. O altă pianistă aflată în plină ascensiune internațională, tânăra și strălucitoarea Khatia Buniatishvili, va încânta publicul Festivalului Enescu 2017. I se alătură, tot în premieră printre artiștii invitați, celebra trompetistă Tine Thing Helseth.

De asemenea, cunoscuta compozitoare și instrumentistă de origine indiană Anoushka Shankar va fi prezentă pentru prima dată în ediția 2017 a Festivalului.

Les Musiciens du Louvre, sub bagheta lui Marc Minkowski, vor aduce pe scena Ateneului Cosi fan tutte, de Mozart, iar opera Mathis der Maler de Hindemith va fi interpretată în premieră în Festival în variantă concertantă de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului Lawrence Foster. Tot ca noutate, celebra operă de Berlioz, Damnațiunea lui Faust, va fi interpretată de Corul și Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului John Nelson.

Ensemble en Chordais, Emsemble Constantinopole și Corul Anton Pann vor aduce pentru prima dată publicului din Festival The Musical Voyages of Marco Polo, o selecție rară de lucrări vechi, culese din folcorul a diferite țări de compozitorul și muzicianul de origine greacă Kyriakos Kalaitzidis. Concertul va fi însoțit de proiecții multimedia inedite.

Unul dintre cei mai promițători tineri artiști români, aclamat pe marile scene internaționale și, la doar 21 de ani, laureat al celebrului Concurs Ceaikovski, violoncelistul român Andrei Ioniță, va concerta pe scena ediției 2017 a Festivalului Enescu, sub bagheta celebrului Valery Gergiev, alături de Münchner Philharmoniker.

În total, în țară vor avea loc 12 concerte în cadrul ediției 2017 a Festivalului, în orașe precum Iași, Brașov, Cluj, Timișoara, Bacău, Ploiești și Sibiu. 

Simfonia a XI-a de Beethoven. Pe 6 septembrie, una dintre cele mai promițătoare orchestre românești în plan internațional, formată din unii dintre cei mai talentați tineri artiști români, Orchestra Română de Tineret și dirijorul venezuelean Domingo Hindoyan, aduc inclusiv celebra Odă bucuriei.

Manfred Honeck și Ceaikovski - pe 7 septembrie, la Sala Palatului. Este o adevărată experiență să-l ascultați live pe  dirijorul Manfred Honeck, fiindcă este de o forță aparte. Alături de Pittsburgh Symphony Orchestra - o orchestră americană, cu un sunet diferit față de cele europene -  interpretează splendida Simfonie Patetica de Ceaikovski.

Horia Andreescu și Vadim Repin, unul dintre cei mai mari violoniști ai momentului, concertează pe 5 septembrie, la Sala Palatului.

O seară Mozart la Ateneul Român. De neratat este și concertul Les Musiciens de Louvre, care aduc pe scena Ateneului Român, pe 8 septembrie, în cadrul seriei Concertele de la Miezul Nopții  celebra operă „Così fan tutte” - un regal Mozart!

Operă cu poriecții multimedia live. Una dintre premierele absolute ale acestei ediții a Festivalului Enescu 2017, în care muzica clasică face pact cu tehnologia, este prezentarea operei Mathis der Maler cu proiecții multimedia live (13 septembrie), pe ecrane gigant în spatele orchestrei. La pupitru se va afla cunoscutul dirijor Lawrence Foster - născut în America din părinți de origine română - și prezent constant pe scena Festivalului, în colaborare cu orchestre românești. De această dată, va dirija Orchestra Națională Radio.

Mahler, pe 23 septembrie. Mai sunt disponibile ultimele bilete la concertul susținut de Royal Concertgebouw Orchestra - aflată, potrivit criticii de specialitate, în top trei cele mai bune orchestre din lume. În program este Mahler.

 

×