x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Evenimentele culturale ale toamnei

Evenimentele culturale ale toamnei

de Oana Portase    |    13 Sep 2018   •   16:35
Evenimentele culturale ale toamnei

Toamna aceasta este bogată în evenimente culturale în toată țara, cel mai important fiind Concursul Internațional George Enescu la care participă peste 400 de muzicieni și compozitori din toată lumea. Toamna evenimentelor culturale mai este dominată de festivalurile de filme, iar teatrele din toată țara și-au deschis deja porțile pentru noile stagiuni. 

Concursul Internațional George Enescu (1-23 septembrie)

Concursul Internațional George Enescu a ajuns la a XVI-a ediție. Evenimentul are loc la Ateneul Român în perioada 1 – 23 septembrie și reprezintă cel mai complex concurs internațional de muzică din România. Peste 400 de muzicieni și compozitori au venit din toate colțurile lumii, dornici să-și afirme talentul și măiestria în cele patru secțiuni ale competiției: vioară, violoncel, pian și compoziție. Juriul care evaluează prestația concurenților este compus din personalități marcante ale muzicii contemporane, printre care Arto Noras, Raphael Wallfisch, Philippe Entremont, Salvatore Accardo și Victor Tretiakov.

Les films de Cannes à Bucarest (19-28 octombrie)

În luna octombrie, Les films de Cannes à Bucarest prezintă cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de Film de la Cannes, cu proiecții și invitați speciali. Pe lista cinematografelor din Capitală unde vor fi proiectate filmele se numără Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema PRO și alte săli din București. Evenimentele speciale din cadrul festivalului și proiecții de film vor avea loc și în Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Arad și Suceava.

ASTRA - Festivalul Internațional de Film documentar (15-21 octombrie)

Festivalul Internațional de Film Astra a ajuns la cea de-a 25-a ediție și va avea loc anul acesta între 15 și 21 octombrie, la Sibiu. Programul cuprinde 101 titluri, din care 56 de filme vor participa în cele 5 secțiuni competiționale. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie. Timp de 7 zile, în 9 spații special amenajate în centrul istoric al orașului, publicul va avea de ales dintr-o selecție a celor mai bune 101 filme produse recent în România și în lume. Selecția a fost făcută dintr-un număr record de peste 3.000 de filme care au fost înscrise în acest an și include 10 producții românești. Din cadrul festivalului nu vor lipsi concertele live, workshopurile și dezbaterile.

Valori ale artei de patrimoniu în colecții private (iunie-decembrie 2018)

Locuitorii din Cluj-Napoca și turiștii au ocazia ca până la finalul anului să viziteze opere de valoare din colecții private la Muzeul de Artă. Printre lucrările expuse se numără „Nimfă dormind” de Nicolae Grigorescu (1838-1907). Inițiativa proiectului Valori ale artei de patrimoniu în colecții private are ca scop principal cultivarea relației dintre colecție, colecționar și muzeele de artă din România. Proiectul a fost anterior implementat, bucurându-se de un succes notabil, și în marile muzee de artă din Constanța, Sibiu, Brașov, Baia Mare etc.

Festivalul Național de Teatru (19-29 octombrie 2018)

A 28-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară anul acesta în București în perioada 19-29 octombrie. Evenimentul major al festivalului din acest an este Atelierul Cehov, condus de regizorul Silviu Purcărete, programat la Sinaia. Peste 30 de spectacole produse în stagiunea 2017-2018 au fost selecționate din întreaga țară. De asemenea, în cadrul festivalului vor fi prezentate și trei spectacole de teatru străine. Ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru îi este dedicată artistei Cătălina Buzoianu.

iMapp Bucharest și concert HURTS (22 septembrie)

Unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din această toamă este faimosul concurs internațional de “videomapping” care va avea loc pe 22 septembrie în Piața Constituției din Capitală. Evenimentul aduce design-ul, arta contemporană și spectacolul direct pe fațada de 23.000 de metri pătrați a Palatului Parlamentului. De-a lungul celor patru ediții, iMapp a reunit un public de peste 240.000 de spectatori. iMapp Bucharest îi va aduce la București, pentru al cincilea an consecutiv, pe cei mai buni artiști multimedia din lume, care își vor prezenta creațiile pe fațada Palatului Parlamentului. Tema ediției din 2018 este dedicată Centenarului Marii Uniri: Albastru. Galben. Roșu. Un secol de modernitate în România. Înaintea concursului de 3D video-mapping, pe scena din Piața Constituț­iei vor urca artiști locali și internaț­ionali de renume, care vor deschide oficial evenimentul prin concerte electrizante. Anul acesta, pe scena din Piața Constituției, va urca celebra trupă britanică HURTS.

 

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: evenimentele culturale