x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Actorul Victor Rebengiuc împlinește 86 de ani

Actorul Victor Rebengiuc împlinește 86 de ani

10 Feb 2019   •   09:28
Actorul Victor Rebengiuc împlinește 86 de ani

Actorul Victor Rebengiuc s-a născut la 10 februarie 1933, la Bucureşti.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I. L. Caragiale'' din Capitală în anul 1956, la clasa Aura Buzescu şi Beate Fredanov, conform http://www.tnb.ro/ro/victor-rebengiuc.
Între anii 1990 şi 1995, a fost rector al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti. A condus Teatrul Bulandra între anii 1996-1998.Şi-a început cariera actoricească pe scena Teatrului Naţional din Craiova, unde a jucat între anii 1956 şi 1957. Primul rol pe care l-a interpretat aici a fost cel al lui Jack Worthing din spectacolul ''Bunbury'' (Ce înseamnă să fii onest), de Oscar Wilde, în regia lui Val Mugur. La Bucureşti, a debutat în 1957, pe scena Teatrului ''L.S. Bulandra'' cu rolul Pierre din ''Nebuna din Chaillot'' şi cu Jimmy din ''Omul care aduce ploaia''.
Între anii 1965 şi 1971, a jucat pe scena Teatrului Mic, iar din anul 1971 a revenit la ''L.S. Bulandra''.A colaborat cu regizori de teatru de renume: Liviu Ciulei, Dinu Negreanu, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija ş.a. Dintre numeroasele piese de teatru în care a jucat amintim: ''Omul care aduce ploaia'', ''Profesiunea D-nei Waren'', ''Cum vă place'', ''Război şi Pace'', ''Un tramvai numit dorinţă'', ''Lungul drum al zilei către noapte'', ''Richard II'', ''O scrisoare pierdută'', ''Teatrul Comic'', ''Danaidele'', ''Colonelul Pasăre'', ''Hamlet'', ''Unchiul Vanea'', ''Căsătoria'' şi ''Inimă de Câine'', în regia lui Yuri Kordonski, ''Ivanov'', regizat de Andrei Şerban, care l-a distribuit pe Victor Rebengiuc în rolul lui Şabelski (unchiul lui Ivanov). În stagiunea 2012-2013, a jucat pe scena Teatrului Naţional în spectacolele: ''Conul Leonida faţă cu reacţiunea'', ''Toţi fiii mei'' şi ''Inimă de câine''.
În 2017, a putut fi urmărit pe scena TNB în piesele ''Regele moare'' de Eugene Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu şi în ''Umbre'' de Marilia Samper, regia Vlad Cristache. În stagiunea curentă joacă atât în cele două piese de mai sus, cât şi în ''Toţi fiii mei'', de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru.
A colaborat la radio şi televiziune: ''Pescăruşul'', ''Jocul ielelor'', ''Stâlpii societăţii'', ''Spitalul special''.
A jucat în peste 50 de filme, dintre care amintim: ''Darclee'' (1960); ''Mândrie'' (1961), ''Pădurea spânzuraţilor'' (1964, film premiat la Cannes în 1965); ''Castelul Condamnaţilor'' (1970); ''Zestrea'' (1972); ''Zidul'' (1974); ''Tănase Scatiu'' (1975); ''Profetul, aurul şi ardelenii'' (1977); ''Înghiţitorul de săbii'' (1981); ''De ce trag clopotele, Mitică?'' (1982); ''Moromeţii'' (1986); ''Balanţa'' (1991); ''Cel mai iubit dintre pământeni'' (1992); ''Straniu paradis'' (1995); ''Prea târziu'' (1996), potrivit lucrării ''1234 cineaşti români'' (Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).
Au urmat roluri în peliculele ''Niki Ardelean, colonel de rezervă'' (2003), ''Raport despre starea naţiunii'' (2003), ''Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea'' (2004), ''Tertium non datur'' (2005), ''După ea'' (2007, r. Cristina Ionescu), ''Nunta mută'' (2008), ''Contra timp'' (2008), ''Medalia de onoare'' (2009), ''Marţi, după Crăciun'' (2010, r. Radu Muntean), ''Tatăl fantomă'' (2011, r. Lucian Georgescu), ''Tuns, ras şi frezat'' (2012), ''Câinele japonez'' (2013). A jucat şi în serialul de televiziune ''La urgenţă'' (12 episoade, 2006-2007).
A obţinut mai multe premii UNITER, Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru filmul ''Tănase Scatiu'' în anul 1976, pentru filmele ''Moromeţii'' şi ''Pădureanca'' în anul 1987, premii la Festivalul Internaţional de Film de la San Remo (Italia, 1988), la Festivalul Internaţional Santarem (Portugalia, 1988) pentru filmul ''Moromeţii'' şi Premiul Uniunii Cineaştilor din România pentru filmul ''Balanţa'' în 1992. În anul 2001, a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov pentru rolul colonelului Festisov din spectacolul ''Colonelul Pasăre'', iar în 2002 a fost distins cu Premiul ''Aristizza Romanescu'' pentru artele spectacolului al Academiei României, pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică.
La 7 aprilie 2003, a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate. În 2004, a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj.
Din ianuarie 2008, este Doctor Honoris Causa al UNATC.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: victor rebengiuc