x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Arnold Schwarzenegger s-a întors la Los Angeles după spitalizare

Arnold Schwarzenegger s-a întors la Los Angeles după spitalizare

07 Apr 2018   •   12:03
Arnold Schwarzenegger s-a întors la Los Angeles după spitalizare

Actorul Arnold Schwarzenegger s-a întors în locuinţa sa din Los Angeles după o operaţie pe cord deschis, a anunţat vineri pe Twitter purtătorul de cuvânt al acestuia.

 

"Update: Schwarzenegger s-a întors acasă", a scris Daniel Ketchell pe cunoscuta reţea de socializare.

Purtătorul de cuvânt al vedetei filmelor de acţiune a precizat că starul a părăsit spitalul vineri după-amiaza şi că în prezent se odihneşte acasă, într-o stare de spirit "fantastică".

"M-am întors", a declarat fostul campion de culturism, în vârstă de 70 de ani, după ce s-a trezit din operaţia suferită pe 29 martie - potrivit unui tweet scris la o zi după de acelaşi Ketchell.

Operaţia a constat în înlocuirea unei valve, implantate fostului guvernator republican în 1997.

Născut în Austria în 1947, Schwarzenegger a ajuns în Statele Unite în 1968, unde a avut o carieră îndelungată, impunându-se ca actor, om politic, militant ecologist şi, în ultimul timp, ca unul dintre criticii preşedintelui Donald Trump.

Luni, vedeta a scris la rândul său pe Twitter: "Este adevărat: M-am întors!", făcând aluzie la celebra sa frază "Mă voi întoarce!" din filmul-cult "Terminator". AGERPRES

×