x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Au început Zilele Filmului de Umor, la Grădina de Vară a cinematografului Capitol

Au început Zilele Filmului de Umor, la Grădina de Vară a cinematografului Capitol

15 Iun 2018   •   20:04
Au început Zilele Filmului de Umor, la Grădina de Vară a cinematografului Capitol

Cea de-a IX-a ediţie a Zilelor Filmului de Umor a început vineri la Timişoara, publicul cinefil putând urmări la Grădina de Vară a cinematografului Capitol, până duminică, recente comedii franţuzeşti cu actori celebri, realizatori cunoscuţi, eroi şi antieroi.

"La ediţia precedentă, cele 1.000 de locuri ale grădinii de vară nu au fost de ajuns pentru Dany Boon şi a sa poliţistă irezistibilă. Anul acesta, publicul timişorean are întâlnire cu ultimul său film, 'Familia mea nebună', o comedie despre originile care te ajung din urmă atunci când credeai că ai ajuns în vârful carierei, despre ciocnirea a două lumi diametral opuse, despre familie şi de vizionat cu toată familia", anunţă organizatorii evenimentului, Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Timişoara.

Aventurile profesional-familiale sunt completate de aventuri romantice, fie că este vorba despre Pierre (Pierre Richard), care descoperă Internetul şi site-urile de întâlniri la 75 de ani sau de Isabelle (Juliette Binoche), artistă pariziană şi mamă divorţată în căutarea unei iubiri "ca-n filme", situaţiile puse în scenă sunt pline de haz, dar şi de tandreţe.

Scenarii în aparenţă obişnuite, condimentate cu poante bine alese şi cu dialoguri suculente, interpretate admirabil de actori a căror faimă a depăşit graniţele Franţei, sunt promisiunile celor trei seri dedicate filmului de umor "a la francaise". AGERPRES

×
Subiecte în articol: Zilele Filmului de Umor