x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "Battlefield Earth", cel mai prost film al deceniului

"Battlefield Earth", cel mai prost film al deceniului

07 Mar 2010   •   00:00

La ceremonia Zmeura de Aur, ajunsă anul acesta la cea de-a 30-a ediţie, pelicula SF "Battlefield Earth", a primit "distincţia" de cel mai prost film al decenului, iar prestaţiile actorilor Eddie Murphy şi Paris Hilton au fost recompensate cu titlul de cei mai slab actor din ultimii zece ani.



Pentru aniversarea celei de-a 30-a aniversare a premiilor, Zmeura de Aur a avut anul acesta o serie de categori noi, pentru a desemna cei mai proşti actori şi cele mai slabe pelicule din ultimul deceniu.

SF-ul "Battlefield Earth" (2000), a fost regizat de Roger Christian şi îi are în distribuţie pe actorii John Travolta şi Forest Whitaker.

Eddie Murphy a fost numit Cel mai prost actor al decadei pentru rolurile din "Adventures of Pluto", "I Spy", "Imagine That", "Norbit", "Meet Dave" şi "Showtime". Paris Hilton a fost "distinsă" pentru interpretările din peliculele "The Hotttie & The Nottie", "House of Wax" şi "Repo: The Genetic Opera".



Premiile Zmeura de Aur au fost iniţiate în 1980 de copywriter-ul John Wilson, care le-a dorit a fi "antidotul logic" la fastul şi falsa modestie a prestigioaselor Oscaruri. Premiile sunt acordate de membrii Golden Raspberry Award Foundation, în care se poate înscrie, practic, oricine. Trofeul cel mai puţin râvnit de la Hollywood reprezintă o zmeură de mărimea unei mingii de golf, pictată în galben aurit.

×
Subiecte în articol: film