x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Catherine Zeta-Jones, eroina unui nou serial al Facebook, cel mai ambiţios de până acum

Catherine Zeta-Jones, eroina unui nou serial al Facebook, cel mai ambiţios de până acum

04 Mai 2018   •   21:30
Catherine Zeta-Jones, eroina unui nou serial al Facebook, cel mai ambiţios de până acum
Sursa foto: Desiree Navarro/WireImage

Actriţa britanică Catherine Zeta-Jones va fi eroina noului serial al Facebook "Queen America", primul mare serial al reţelei sociale care se poziţionează tot mai clar pe piaţa platformelor online, relatează vineri AFP.

Actriţa de 48 de ani a confirmat vineri informaţia publicată de site-ul specializat Deadline într-un mesaj postat pe Facebook. Contactată de AFP, reţeaua socială nu a dat niciun răspuns până în prezent.

Serialul de ficţiune va avea ca subiect concursurile de frumuseţe din SUA, a precizat Catherine Zeta-Jones în mesajul ei, alături de ceea ce ea a prezentat drept o fotografie a ei de pe vremea când era o fetiţă care participa la un fals concurs de frumuseţe alături de două dintre prietenele sale.

Potrivit Deadline, zece episoade de o jumătate de oră fiecare au fost deja comandate. Serialul, descris ca o comedie sarcastică, evocă povestea lui Vicki Ellis, antrenoarea cea mai căutată din SUA pentru concursurile de frumuseţe ale tinerelor.

Nu este primul serial de ficţiune al Facebook, care deja a postat online pe platforma sa, în septembrie, serialul "Strangers", salutat de critică.

Ceva mai recent, Facebook a plasat online, la sfârşitul lui aprilie, "Skam Austin", serial adaptat după programul norvegian online "Skam", care avea originalitatea de a integra o puternică interacţiune cu reţelele sociale, cu profile asociate personajelor şi mesaje legate de acţiunea serialului.

Însă "Queen America" este o producţie mai ambiţioasă, cu o actriţă laureată a unui premiu Oscar drept cap de afiş, ceea ce marchează un punct de cotitură pentru Facebook, notează AFP.AGERPRES

×
Subiecte în articol: catherine zeta-jones