x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Cinci filme după romanele lui Stephenie Meyer

Cinci filme după romanele lui Stephenie Meyer

26 Aug 2009   •   00:00
Cinci filme după romanele lui Stephenie Meyer

Saga "Amurg/Twilight" va cuprinde cinci filme, dintre care trei au fost deja confirmate de producătorul Summit Entertainment, a declarat actorul Boo Boo Stewart, care va face parte din distribuţie începând cu episodul "Eclipse", al treilea din serie, informează accesshollywood.com.



"Vor mai urma trei filme", a anunţat actorul Boo Boo Stewart într-un interviu. Următoarele două episoade se vor intitula "Eclipse", respectiv "Breaking Dawn". Boo Boo Stewart va interpreta personajul Seth Clearwater în episoadele 3-5 ale seriei "Amurg/Twilight", franciză bazată pe romanele scriitoarei Stephenie Meyer. Deocamdată, Summit Entertainment a confirmat doar producţia primelor trei episoade - "Twilight", care a fost deja lansat, "New Moon", care va fi lansat la 20 noiembrie, şi "Eclipse".

A patra carte care încheie ciclul seriei semnate de Stephenie Meyer se numeşte "Breaking Dawn". Încă nu se ştie dacă va urma o a cincea carte, cu un nou fir narativ, sau dacă se va urma tiparul francizei "Harry Potter" şi ultima carte va fi transformată în două filme.

Seria "Amurg/Twilight", destinată adolescenţilor, prezintă povestea de dragoste dintre un vampir şi o muritoare. Un adevărat fenomen în Statele Unite, filmul "Amurg/Twilight" a înregistrat încasări de peste 70,5 milioane de dolari în primele trei zile de la lansarea în cinematografele nord-americane. Cu peste 30 de milioane de dolari încasaţi doar în ziua premierei, producţia Summit Entertainment s-a clasat pe locul al treilea în topul vânzărilor online de bilete, imediat după "Star Wars: Răzbunarea Sith" şi "Cavalerul Negru/The Dark Knight".

×
Subiecte în articol: arte film amurg stephenie meyer