x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film CineMAiubit: „un miracol, în plină criză”

CineMAiubit: „un miracol, în plină criză”

de Ema-Augusta Banu    |    06 Dec 2011   •   21:00

Cea de-a XV-a editie a Festivalului International de Film Studentesc CineMAiubit a debutat luni seara, la Cinema Studio, cu un emotionant moment retrospectiv dedicat maes­trului Liviu Ciulei. 'E greu cand ne pleaca maestrii, e greu cand ne pleaca prie­tenii... dar ramaneti voi, studentii, pentru care merita sa mergem inainte. (...) Bucurati-va ca aveti acest festival, e un miracol ca in plina criza CineMAiubit a ajuns la cea de-a XV-a edi­tie', a declarat prorectorul UNATC, Manuela Cernat, in cadrul festivitatii de deschidere.

Presedintele Fundatiei CineMAiubit, Elisabeta Bostan, ne-a spus ca anul acesta nu exista un laitmotiv al festivalului, pentru ca a fost precedat de evenimente triste (moartea regizorului Liviu Ciulei), care au bulversat lumea cinematografiei. Despre CineMAiubit, cunoscuta regizoare a marturisit ca l-a creat cu multa perseverenta, ca l-a 'implinit in fiecare an', iar colaboratorii sai, extraordinari de altfel, i-au fost mereu aproape. 'Atunci cand implinesti 15 ani, pe unii, poate, ii bucura, dar pe mine ma mira ca au trecut atat de repede', a adaugat profesorul universitar.

Pana la 8 decembrie, publicul cinefil e invitat sa se delecteze cu un maraton al filmelor studentesti, reali­zate pe pelicula sau digital, documentare, scurtmetraje de animatie si experimentale atat romanesti, cat si straine. Din program nu lipsesc nici lansarile de carte sau traditionala expozitie de fotografie si de afis din foyerul cinematografului Studio.

×
Subiecte în articol: film festival cinemaiubit